Posts Tagged ‘drum’

…a fost o zi plină pentru mine, una care a început pe la 5 dimineaţa şi s-a terminat undeva pe la miezul nopţii, când am căzut în pat ca un bolovan. Trezirea mi-a fost cruntă; nu cea de la 5 dimineaţa, aia nici nu ştiu ce a fost de fapt, pentru că vreme de câteva ore după ea am fost pe pilot automat, făceam lucrurile din inerţie, pentru că ştiam că trebuie să le fac. Dar…pe la 8 fără un pic dimineaţa, când eram pe autocar, pe drumul Sibiului, ochii mi se opresc pe un panou publicitar de pe marginea drumului pe care scria iaca aşa: „Când iubirea mă apasă,/ Eu îţi iau o motocoasă.„. Pe moment mi-am zis că nu văd bine, neuronul din dotare era să facă infarct bietul şi s-a apucat să caute explicaţii pentru o asemenea aberaţie publicitară; nu le-a găsit, a renunţat la căutări după câteva ore, când a ajuns la concluzia că cel ce a scris cele două „versuri” este fie cumplit de prost, fie înduioşător de prost, fie are un IQ muuult sub limita admisă de lege; ori, cel mai probabil, toate la un loc. Că un mesaj publicitar trebuie să îţi rămână întipărit în minte, este foarte adevărat; doar că mesajul respectiv trebuie să îţi mai lase şi o impresie plăcută, nu să te facă să îţi pui întrebările pe care am ajuns eu să mi le pun. Până să ajung la Sibiu, lucru care s-a întâmplat pe la 11, am mai văzut o „salbă” de mesaje de acelaşi calibru, unul mai penibil, mai jenant şi mai de prost gust decât celălalt; ba îi lua o bucătărie, ba un pom fructifer, ba un fierăstrău. Felicitări dedemanilor, care au reuşit să îmi arate cum nu se face publicitate, felicitări gogomanilor care au compus aberaţiile respective pentru Dedeman, care gogomani au probabil licenţe, masteruri, poate şi doctorate în comunicare, publicitate, marketing sau mai ştiu eu ce. Doar că le au degeaba. Aş putea completa textul primei reclame, al celei care a reuşit să mă trezească instantaneu, zicând aşa: „Iar când mă topesc de dor,/ Îţi mai dau şi un topor.„.

Asta a fost partea ciudată a zilei de ieri, partea care mi-a lăsat un gust tare bizar, însă ce a urmat după a fost cu totul altceva. Dar despre ce a fost după ce am „aterizat” în Sibiu, voi povesti ceva mai încolo. Până atunci, nu pot zice decât aşa cum zice shogunu‘, unul din cei doi sibieni cu care m-am întâlnit pe la ceasurile 4 din după-amiază, cealaltă fiind „proprietara” colecţiei de ştiinţe, adică Dana.

Noaptea

Mi-s paşii iarăşi singuri pe alei,
Noaptea-mi aruncă-n cale negre pături,
Şi mă întreb pe unde-s paşii tăi,
Nu înţeleg de ce nu mi-s alături.

Îţi caut mâna, dar nu e nici ea,
Sunt numai eu şi-un vânt tăios şi rece,
Din nori preţ de o clipă iese-o stea
Şi-un ceas bate-n oraş ceasuri vreo zece.

În noaptea neagră-mi caut adăpost,
N-am un reper, nu mai am chiar nimic,
Oricare rost îmi pare fără rost,
Iar Carul Mare parcă-i mult prea mic.

Umblu năuc, drumul nu-l mai găsesc,
Era aici, dar l-a-nghiţit pământul,
M-aşez pe-o bancă, visul să-mi jelesc
Şi să ascult cum moare şi cuvântul.

sursa: youtube (user – Sportymike)