Posts Tagged ‘Don’t Stop Believin’’

rock 100 II 7Chiar dacă manifestam oarece rezerve în privinţa posibilităţii ţinerii ritmului pe care îl doream, cu câte două grupe pe zi, deocamdată mă ţin bine şi păstrez ritmul pe care mi l-am propus. Şi vreau să cred că va fi şi azi o a doua grupă, dar asta deocamdată nu e sigur, pentru că la ora la care va apărea această postare (adică pe la 9, în dimineaţa zilei de joi) s-ar putea să fiu încă pe drumuri. Dar, de va fi să fie, veţi da peste ea mai târziu aici, iar de nu, o vom recupera sâmbătă. Pentru această dimineaţă avem o grupă frumoasă, chiar interesantă aş zice eu, care îi are în distribuţie pe Uriah Heep, Goo Goo Dolls, Whitesnake, Guns N’Roses şi Journey. Prin urmare, componenţa grupei v-am spus-o, vă reamintesc că pentru a vota trebuie să comentaţi la postare, iar comentariul trebuie să conţină un clasament al celor cinci piese, de la primul loc până la locul 5. Şi acum ar cam fi vremea să las locul muzicii, adică celor cinci piese din lista de mai jos:

  • Uriah Heep – Lady In Black
  • Goo Goo Dolls – Iris
  • Whitesnake – Is This Love
  • Guns N’Roses – November Rain
  • Journey – Don’t Stop Believin’

sursa: youtube (user – TSIARTAS10)

sursa: youtube (user – Goo Goo Dolls)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – GunsNRosesVEVO)

sursa: youtube (user – gsbajak6)

rock 100 7Dacă mă uit bine, nici nu a mai rămas atât de mult din acest top; încă vreo 20 de grupe din această etapă preliminară, plus încă 40 de grupe din etapa finală, iar acestea din urmă vor fi doar de câte 5 piese. Astfel că s-ar putea ca până la Crăciun să reuşim să ajungem cumva şi la finalul lui, ori poate ceva mai devreme, pentru că în etapa finală voi încerca să „înghesui” câte două grupe într-o zi. În etapa finală vor intra primele 100 din cele 270 din această rundă preliminară (în ordinea numărului de voturi obţinute), cărora li se vor adăuga cele 100 pe care le-am ales eu. Dar despre toate acestea avem timp să vorbim ceva mai încolo, să vedem deocamdată cine sunt cei pe care îi veţi întâlni în această a şaptea grupă: Dire Straits, The Doors, Symphony X, Warlock, Forgotten Tales, Xandria, Fleetwood Mac, Bullet For My Valentine şi Journey interpretează cele zece piese ale grupei, însă care sunt aceste piese vă las să descoperiţi singuri urmărind videoclipurile şi slideshow-urile de mai jos. Iar în final, fireşte, să vă desemnaţi preferata sau preferatele, pe care să le bifaţi în formularul de vot, după care să apăsaţi cu încredere pe „Vote„.

sursa: youtube (user – DireStraitsVEVO)

sursa: youtube (user – AlexxSR)

sursa: youtube (user – InsideOutMusicTV)

sursa: youtube (user – dorognr)

sursa: youtube (user – yamiimax)

sursa: youtube (user – Vej)

sursa: youtube (user – heeydi)

sursa: youtube (user – ziggig1)

sursa: youtube (user – BFMV4U)

sursa: youtube (user – Itachi10099)

rock ballads 6 group 11Still early stages of our chart, we are only on the preliminary round and we have 10 other groups for this week and other 4 or 5 for the next week. After the preliminary round we’ll find which songs are out and wich songs are in the first hundred, and in the second round we’ll find the rankings for all the songs from the first hundred. All you have to do is to rate each song; you can rate the songs from each group, and you’ll find the groups on the left side of the page, in the section called „Best 100 Rock Ballads”. The list with the songs from this group is slightly below, followed by videos and slideshows of these songs and, at the bottom of the post, by the link were you can rate the songs.

Suntem încă la începutul topului nostru, în etapa lui preliminară, din care mai avem 10 grupe în cursul aceste săptămâni şi încă 4 sau 5 grupe în cursul săptămânii viitoare. La sfârşitul acestei etape preliminare vom afla care piese nu intră în primele 100, dar şi cele care sunt în primele 100, iar la sfârşitul celei de-a doua runde vom afla locul ocupat în top de fiecare din primele 100. Tot ce trebuie să faceţi este să daţi note pieselor, iar dacă nu aţi votat deja în grupele anterioare o puteţi face; link-uri către toate grupele topului veţi găsi în stânga paginii, în secţiunea „Best 100 Rock Ballads”. Lista pieselor din această grupă e puţin mai jos, urmată de videoclipuri sau slidesho-uri ale pieselor, iar după acestea veţi găsi link-ul ce duce la formularul de votare.

  • Whitesnake – Here I Go Again
  • Lynyrd Skynyrd – Free Bird
  • Metallica – The Unforgiven
  • Queen – Too Much Love Will Kill You
  • Journey – Don’t Stop Believin’
  • Accept – Can’t Stand The Night
  • Air Supply – All Out Of Love

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – Gustavo Orozco)

sursa: youtube (user – EmptyBottleTherapies)

sursa: youtube (user – QueenVEVO)

sursa: youtube (user – JourneyVEVO)

sursa: youtube (user – Metalcrus)

sursa: youtube (user – AirSupplyVEVO)

You can vote here. Poţi vota aici.