Posts Tagged ‘Don’t Fear the Reaper’

Ne întoarcem în 1976 și ascultăm de pe albumul Agents of Fortune al trupei americane Blue Öyster Cult piesa (Don’t Fear) The Reaper.

sursa: youtube (user – BARELY ON HERE ANYMORE)

1 Decembrie e o zi mai deosebită. E ziua în care foarte mulţi scot de la naftalină patriotismul, pus la păstrare fix cu un an în urmă, şi se afişează cu el la rever în văzul lumii, vânturând vorbe goale. Nu mi-au plăcut niciodată patrioţii de ocazie, cei care în vorbe sunt patrioţi, iar în ceea ce fac se dovedesc a fi exact contrariul. Şi tocmai pentru că nu îmi plac declaraţiile pompoase, inutile, am să trec peste semnificaţia zilei de azi şi voi zice doar că patriotismul nu e ceva care se declamă în câteva vorbe bine însiropate de la o tribună sau prin câteva rânduri aruncate undeva. Patriotismul e ceva care se demonstrează prin ceea ce faci. Nu într-o anume zi din an, nu de câteva ori pe an, când îţi aduci tu aminte că trebuie să pozezi în patriot.

Trecând la oile noastre, adică la muzică, în urmă cu exact 42 de ani în urmă era lansată piesa de mai jos, pe care o veţi întâlni şi în topul care va începe aici mâine.

sursa: youtube (user – johnlennon)

În 1944 se năştea Eric Bloom, compozitor, chitarist şi muzician american, membru fondator al formaţiei Blue Öyster Cult.

sursa: youtube (user – BlueOysterWizard)

sursa: youtube (user – BlueOysterWizard)

sursa: youtube (user – DEATHEXISTFOREVER)

Exact în aceeaşi zi de 1 decembrie 1944 se năştea John Paul Densmore, baterist al trupei The Doors din 1965 până la desfiinţarea ei, în 1973.

sursa: youtube (user – Xristina Rockaki)

sursa: youtube (user – AAAmitD)

sursa: youtube (user – dancruz93)

Cam atât despre semnificaţia zilei de azi, însă probabil ne vom întâlni şi mai târziu, când vă voi spune câteva cuvinte despre topul ce va începe mâine.

E vremea pentru a doua parte a „rezumatului” zilei de azi, şi pornim de această dată din anul 1936, când se năştea Mary Travers (d. 2009). Poate numele nu vă spune multora mare lucru (recunosc, nici mie nu îmi spunea), dar poate cei mai puţini tineri îşi aduc aminte de Peter, Paul and Mary, unul din cele mai de succes grupuri de muzică folk din anii ’60.

sursa: youtube (user – billboardnumber1)

sursa: youtube (user – CHUCK1213)

sursa: youtube (user – Subtitleman)

8 ani mai târziu se năştea Phil May, membru fondator şi solist al trupei The Pretty Things.

sursa: youtube (user – hawkmoon03111951)

Facem acum un salt până în 1948, când se năştea în Watermont (New York) Joe Bouchard, basist al trupei Blue Öyster Cult.

sursa: youtube (user – BlueOysterWizard)

sursa: youtube (user – DEATHEXISTFOREVER)

Iar în 1973 Billy Joel lansa albumul Piano Man, de pe care vă propun spre ascultare trei piese.

sursa: youtube (user – SeattleMonster86)

sursa: youtube (user – MrUkuleleninja)

sursa: youtube (user – moontvONE)