Posts Tagged ‘Damn Yankees’

cortulMă pregătisem eu sufleteşte pentru o postare legată de emisiunea din această seară de la radio, dar cum nu am nici o certitudine că acea emisiune va fi, voi sări peste acea postare. Vă mai aduceţi aminte că în urmă cu câte zile spuneam că mă bate gândul să îmi iau lumea în cap, să uit de betoane, asfalturi, telefoane şi civilizaţie pentru o vreme? Atunci când spuneam asta, aveam aproape tot ce îmi trebuia pentru ieşirea cu pricina: bocanci, sac de dormit, rucsac, aparat foto (adică Nicu), însă îmi lipsea un singur lucru, doar că unul exact esenţial pentru aşa o ieşire. E vorba de lucrul din imaginea de alături, care de astăzi nu mai lipseşte de pe inventar. Desfăcut arată ca cel de sus, dar deocamdată al meu nu a avut onoarea, stă cuminte în husa lui. Nu pentru multă vreme, că de luni încolo va intra în pită. Şi pentru că pishky zicea mai devreme că i-ar fi dor de un ghiveci preparat de subsemnatul, o să încerc unul sub semnul înălţimilor; poate că nu mi-a ieşit integral, dar nu cred că se va supăra cineva.

  • Roza Vânturilor – Vânt de brad
  • John Denver – Rocky Mountain High
  • Bob Dylan – Thunder On The Mountain
  • Simon & Garfunkel – El Condor Pasa
  • Led Zeppelin – Black Mountain Side
  • Damn Yankees – High Enough
  • Cargo – Aproape de voi

sursa: youtube (user – je 🙂 )

sursa: youtube (user – JohnDenverVEVO)

sursa: youtube (user – BobDylanVEVO)

sursa: youtube (user – BloodyvsAll)

sursa: youtube (user – Javier Navarro)

sursa: youtube (user – RhinoEntertainment)

sursa: youtube (user – 2fast4every1)

rock ballads 6 smallCândva în zilele ce urmează, cel mai probabil miercuri, va începe şi cea de-a doua etapă a topului celor mai bune 100 de balade rock, etapă alcătuită din 20 de grupe şi care va fi şi ultima, la sfârşitul ei urmând să aflăm care este locul ocupat de fiecare dintre cele 100 de piese rămase în competiţie. Această a doua etapă va veni şi cu ceva modificări, care zic eu că sunt necesare, mai ales după ce am văzut cum s-a votat în prima etapă. Astfel, notele nu vor mai fi de la 1 la 10, cum au fost în runda preliminară, piesele urmând a primi note de la 1 la 5. De asemenea, grupele vor avea doar câte 5 piese, astfel că vom avea doar 20 de grupe, pe care le veţi găsi aici cu o frecvenţă mult mai mică decât în prima etapă, adică vor fi maximum două grupe pe săptămână (asta şi din cauza programului meu mai încărcat). Componenţa celor 20 de grupe va fi una aleatoare, alcătuirea lor fiind făcută cu ajutorul site-ului random.org. Cam astea cred că ar fi noutăţile legate de topul celor mai bune 100 de balade rock. Sâmbătă am lăsat într-o postare şapte piese care nu am înţeles cum de nu se regăsesc în cele mai bune 100. Dar, pentru că ziceam că nu doar locurile ocupate de cele şapte mă contrariază, iată încă nişte piese ale căror poziţii mult sub 100 nu prea reuşesc să le înţeleg. Dar nu înţeleg eu multe, iar ultimele două locuri rezultate în urma voturilor, locuri ce revin pieselor Come Away Melinda şi More Than Words Can Say cu Uriah Heep şi Alias, reprezintă o enigmă uriaşă pentru subsemnatul. Oricum, după ce vom fi terminat cu topul cred că am să vă prezint şi varianta mea de top 100, care va fi cu siguranţă substanţial diferită de ce va ieşi în urma voturilor. Deocamdată vă las în compania lor:

  • Nickelback – Far Away
  • Helloween – A Tale That Wasn’t Right
  • Manowar – Heart Of Steel
  • White Lion – Till Death Do Us Part
  • The Hooters – Johnny B
  • Marillion – Kayleigh
  • Damn Yankees – High Enough
  • W.A.S.P. – Hold On To My Heart

sursa: youtube (user – RoadrunnerRecords)

sursa: youtube (user – Astarta81)

sursa: youtube (user – WishmasterTheDark)

sursa: youtube (user – 100xperu)

sursa: youtube (user – TheHootersVEVO)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – RhinoEntertainment)

sursa: youtube (user – Crowsheart)

rock ballads 6 group 5I am quite busy today, so I won’t speak too much. Those of you who didn’t vote in the first four groups of our top can do that and they’ll find the groups on the left side of the page, in the section called „The Best 100 Rock Ballads”. Those who want to nominate songs for this top they also can do that on this page, if the songs aren’t on the lists; all you have to do is to let a comment in the comment form from the bottom of the page. The list with the songs from these fifth group is slightly below, followed by videos and slideshows of these songs and, at the bottom of the post, by the link were you can rate the songs. In about 8 hours (at 4 p.m. – G.M.T.) you’ll find here the second group of the day. Have a great day everyone!

Astăzi, pentru că sunt cam ocupat, o să fiu mult mai scurt. Prin urmare, cei care nu au votat încă în primele grupe ale topului o pot face încă, iar grupele le vor găsi în partea stângă a paginii, în secţiunea numită „The Best 100 Rock Ballads”. Cei care vor să propună piese pentru acest top, o pot face la rândul lor pe această pagină, dacă acea piesă sau acele piese nu se regăsesc în listele de pe această pagină; pentru a lăsa propuneri tot ce aveţi de făcut e să lăsaţi un comentariu în formularul de comentarii de la baza paginii. Lista cu cele şapte piese din această grupă e puţin mai jos, urmată ca întotdeauna de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor, iar la baza postării găsiţi link-ul care trebuie accesat pentru votarea pieselor. Pe la ora 6 (ora României) veţi găsi aici şi cea de-a doua grupă a zilei. Să vă fie ziua taman cum v-o doriţi!

  • Eric Clapton – Layla
  • Queensryche – Silent Lucidity
  • Helloween – Forever And One
  • Pearl Jam – Black
  • Steelheart – I’ll Never Let You Go
  • Damn Yankees – High Enough
  • Saigon Kick – Love Is On The Way

sursa: youtube (user – Albert Ventura)

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – helloweenorg)

sursa: youtube (user – Vedran Pavlović)

sursa: youtube (user – SteelheartVEVO)

sursa: youtube (user – RhinoEntertainment)

sursa: youtube (user – 80sClassicMetal)

Vote here! Votaţi aici!