Alte cinci piese la ceasul ăsta, iar câteva ore mai încolo vor mai fi încă cinci, cele din ultimul sfert de finală ale lui Romanian 20. Cinci piese interpretate de Ducu Bertzi, Mihaela Mihai, Mihai Mărgineanu, Aurelian Andreescu și Cargo, dintre care voi va trebui să vă desemnați preferatele, în număr de trei. Regula e valabilă pentru toate grupele din sferuri, dar și pentru semifinale și finală. iar dacă mai sunt din cei care nu știu cum se votează, mai zic o dată că nu trebuie decât să lăsați un comentariu la postare, în care să vă enumerați favoritele.
Anunțat de mine cu ceva mai bine de o lună în urmă, amânat și răs-amânat din cauza programului destul de încărcat de care am avut eu parte, topul cu muzică românească începe azi. I-am spus, probabil nu tocmai inspirat, Romanian 20, asta și pentru că vom desemna la finalul lui cele mai bune 20 de piese românești (dintre cele nominalizate de voi, cărora le-am mai adăugat și eu vreo 5). Fără a avea pretenția că cele 40 de piese înscrise în acest top sunt neapărat cele mai bune și fără a avea pretenția că nu am lăsat nimic pe dinafară, pornim la drum.
5 grupe vom avea în prima etapă a topului, fiecare de câte 8 piese, iar la finalul acestei etape vor rămâne 20 din cele 40 de piese, cele care vor obține cele mai multe voturi și care vor merge mai departe, adică în etapa a II-a, unde se vor înjumătăți încă o dată și vom merge cu 10 piese în semifinale, iar în finală vor mai rămâne doar 5 din cele cu care am pornit noi la drum.
Votarea va fi puțin diferită față de modul în care s-a votat în topurile anterioare. Fiecare dintre voi va trebui să desemnați4 piese (printr-un comentariu lăsat la postare) din cele 8 din grupa respectivă, adică cele 4 care vă plac cel mai mult și considerați că merită să meargă mai departe. Cele patru piese nu trebuie aranjate într-o anumită ordine, nu trebuie să întocmiți o ierarhie a lor, e suficient să le menționați. În etapele următoare vom modifica puțin sistemul de votare (asta și pentru că vom avea grupe alcătuite doar din câte 5 piese), dar despre cum se va vota în acele etape vom vorbi la vremea potrivită.
Să vedem ce ne-a pregătit random.org pentru această primă grupă a lui Romanian 20: