Posts Tagged ‘Bonnie Tyler’

eurovision_2013_sweden

sursa foto: aici

Eurovision-ul mi-a dat peste bot şi anul ăsta. Şi totuşi nu aş mai fi zis nimic despre el dacă youtube, ori de câte ori îl deschid, nu mi-ar planta mare în faţă o înregistrare cu piesa ce reprezintă România. Acum, orice aţi spune sau aţi crede, Eurovision nu e un concurs de muzică. E un concurs de popularitate, cu puternice influenţe ale politicului. Este vorba în el despre alianţe, interese, origini comune, lobby, antipatii, despre orice altceva înafară de muzică. Şi, uitându-mă eu la semifinala a doua, în care piesa pe care eu o consideram cea mai bună a întregului concurs (şi în continuare cred că e cea mai bună), care piesă nici măcar nu a intrat în finală, şi mă refer aici la piesa trupei elveţiene Takasa, m-am enervat în aşa hal încât azi mă voi uita şi la finală, deşi iniţial mi-am zis că dacă acea piesă nu va ajunge în finală, nu am să mă uit.

Întrebarea mea către voi e următoarea: Voi cu cine ţineţi? Cu fătuţa asta drăguţă şi desculţă, care cântă bine o piesă care sună bine?

sursa: youtube (user – eurovision)

Ori poate cu „bunicuţa” Bonnie Tyler, dacă nu de altceva, măcar din respect pentru căruţa de muzică ce ne-a lăsat-o?

sursa: youtube (user – BBC)

Sau ţineţi cumva cu Cezar Ouatu, a cărui piesă nu sună nicicum? Pe care piesă refuz în continuare să o postez aici, din respect pentru cei care îmi treceţi pragul. Iar celor care au luat zilele astea patriotismul în braţe şi-l afişează peste tot, nu le zic decât că Eurovision-ul ar trebui să fie un concurs de muzică. Nu unul de afirmat identităţi, apartenenţe şi patriotisme ieftine, de paradă.

romantic 34Vom trece azi extrem de rapid prin topul cu muzică romantică, pentru că mi-am cam pierdut cuvintele, ori poate m-au pierdut ele pe mine. Doar 9 voturi s-au strâns în urnă la precedenta ediţie, iar cum s-au distribuit ele puteţi vedea în imaginea alăturată. Mergem mai departe cu piesele de pe primul loc, piese ce aparţin trupelor Bon Jovi şi Berlin, cărora le punem alături pentru această ediţie propunerile venite de la Cristi şi Karla, adică piese interpretate de Eric Clapton şi Bonnie Tyler. Puţin mai jos găsiţi lista celor patru piese dintre care vă puteţi desemna preferata până marţea viitoare, iar lista e urmată, ca de fiecare dată, de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor. Cam asta e deocamdată, însă ne mai întâlnim şi mai spre seară.

  • Eric Clapton – Wonderful Tonight
  • Berlin – Take My Breath Away
  • Bonnie Tyler – Total Eclipse of the Heart
  • Bon Jovi – Bed of Roses

sursa: youtube (user – AnnaKipling1)

sursa: youtube (user – BetaStar07)

sursa: youtube (user – bonnietylerVEVO)

sursa: youtube (user – BonJoviVEVO)