Posts Tagged ‘blog of the year award’

Blog of the Year Award 5 star jpegÎntr-o vreme, pe când mă mai uitam şi eu la televizor, exista pe TVR o emisiune care se chema „Ploaia de stele”; între timp cred că s-a renunţat la ea, poate şi din cauza concurenţei neloiale venite din direcţia Palatului Cotroceni, unde a plouat pe mult prea mulţi umeri cu stele, meritul multor înstelaţi fiind acela că se pricep de minune la pupatul posterioarelor. S-a mai domolit şi ploaia de stele de la Cotroceni, dar de câteva zile încoace ea a invadat blogosfera; toată lumea dă stele şi steluţe la toată lumea, se nominalizează şi alte cele de acelaşi soi. Cei care veniţi mai des pe aici ştiţi că nu-s mare fan al obiceiurilor de genul ăsta, dar, cum tot m-am trezit cu vreo trei steluţe venite de la lili3d, liana şi anastasia, nu pot decât să le mulţumesc celor 3 „inculpate” care au nominalizat blogul meu şi sper să ştiu să le ofer pe mai departe clipe cât mai frumoase. Bineînţeles că trebuie să mă declar total nemulţumit că-s doar vreo 3 stele, ca cele de pe un coniac ieftin; aş fi preferat să fie vreo 6-7, să văd cum crapă de invidie câte-un Turcescu sau un Oprea. Dar acum asta este, va trebui să mă mulţumesc cu 3. Să vedem dar despre ce este vorba în propoziţiune şi care-s regulile pe care trebuie să le respecte participanţii:

1. Selectează blogurile ce vor primi premiul Blogul Anului 2012.

Pe lista mea ar fi ei (de fapt ar fi mai mulţi, dar sunt şi unii care ştiu că fac alergie la astfel de postări şi atunci mai bine nu îi supun unei torturi), iar ordinea este una complet aleatoare :

2. Postează un articol în care nominalizezi blogurile respective (nu există un număr minim sau maxim admis) și acordă-le premiul.

3. Include un link către această pagină: ‘Blog of the Year 2012′ Award – http://thethoughtpalette.co.uk/our-awards/blog-of-the-year-2012-award/, menționînd regulile de față în postul tău – a nu se altera regulile sau banner-ul premiului!

4. Anunță autorul fiecărui blog căruia îi acorzi premiul și împarte regulile cu aceștia

5. Te poți alătura grupului Facebook creat pentru acest premiu – dă “like” pe pagina pe care o poți accesa aici, putînd astfel să îți împarți blogul cu o audiență mai largă

6. Adaugă un link către blogul persoanei care ți-a înmînat premiul și încarcă banner-ul premiului pe blogul tău, continuînd colecționarea stelelor (maximum 6 stele).

Şi pentru că aici e un blog cu muzică, încheiem iaca aşa:

sursa: youtube (user – CANOVALS)

Update: uite cum, fără să vreau, m-am trezit mai înstelat decât Turcescu, pentru că allure şi freestar m-au mai cadorisit cu câte o stea. mulţumiri tuturor!