Posts Tagged ‘Barock’

După cum ziceau şi alţii, după cum ziceam şi eu luând-mă după ce ziceau alţii, din 3 septembrie Cristi Minculescu nu va mai fi membru al trupei Iris. Ce nu am zis ieri, pentru că nu aveam habar, e că ultimul concert al trupei în actuala componenţă va fi pe 2 septembrie, de la ora 21, la Bonţida, în cadrul „Barock – Zilele Castelului Banffy”. Pentru cei care nu ştiu, Bonţida e o comună din judeţul Cluj, aflată undeva cam la 40 de kilometri de Cluj, pe E 576. Cele două zile (1 şi 2 septembrie) vor include demonstraţii de hipism, iluzionism, activităţi meşteşugăreşti, tir cu arcuri tradiţionale, dansuri şi muzică populară, degustări de vin, teatru de păpuşi, concerte de muzică clasică şi rock, precum şi o proiecţie pe zidurile castelului. Altfel spus, de toate pentru toţi, însă „piesa de rezistenţă” o reprezintă, fără urmă de îndoială, concertul trupei Iris. Şi cum e ultima ocazie de a vedea Iris în actuala formulă, probabil va fi şi multă, foarte multă lume acolo; pentru că e ultimul tren, trenul celor fără naş…

sursa: youtube (user – tudor96)