mă pune prietenul de la subsol…

Lacul Tarniţa

…de citesc ieri ce zice la gazetă. Pentru cei care nu ştiu cine-i prietenul de la subsol, acesta e unul şi acelaşi personaj cu responsabilul cu smoala. Prin urmare, zice la gazetă că urşii fac prăpăd prin Apuseni, mai exact în zona Măguri-Răcătău. Adică acolo unde am fost acum vreo 3 săptămâni şi o localnică mi-a zis că „sunt urşi, dragul mătuşii, da’ nu fac pagube”. Bun aşa, problema-i că locurile pe unde mă duc eu nu-s chiar aşa departe de Măguri-Răcătău, de la Mărişel e o aruncătură de băţ, iar de la Fântânele vreo două. Eu în cort, ursul afară. Cât timp lucrurile rămân aşa, e chiar bine, şi nu văd nici un motiv serios pentru care ursul ar da buzna peste mine în cort. Sper să nu vadă nici el. Oricum ştirea nu-i foarte actuală, are vreo lună şi ceva, între timp şi-or fi schimbat şi urşii obiceiurile şi din culegători de vaci s-or fi transformat în culegători de fructe de pădure.

Prin urmare, am citit, m-a pus puţin pe gânduri, şi cam atât, pentru că tot nu am de gând să renunţ la planurile mele bezmetice din cauza asta. M-am mai uitat şi pe prognoză, care nu zice tocmai frumos pentru seara asta şi pentru mâine. E, asta chiar că m-a pus pe gânduri, că nu-i foarte fain să umbli cu vreo 20 de kilograme de rucsac în spate pe ploaie, iar să instalezi un cort pe ploaie nici atât. Pe cale de consecinţă, am luat măsuri. Adică am decalat plecarea cu o zi, ceea ce înseamnă că se va întâmpla fix marţi, şi ca să fiu sigur că nu o mai decalez încă o dată nici nu mă mai uit pe prognoze. Şi mi-am căutat şi toporişca. Să fie acolo, pentru orice eventualitate.

sursa: youtube (user – Flexz)

De-a v-aţi ascuns

Cu ceva vreme în urmă am promis că voi reveni cu câteva rânduri şi ceva mai multe imagini dintr-o plimbare pe care am făcut-o acum aproape o lună la Detunata, în judeţul Alba. Imaginile le veţi găsi în slideshow-ul pe care l-am încropit şi care e undeva la sfârşitul postării, iar rândurile iată-le:

A fost un braţ de zile însorite înainte, urmate de un snop de zile cu cer senin după. Între ele s-a nimerit să fie duminica de 14 octombrie, o zi care nu a semănat deloc nici cu cele de dinaintea ei, dar nici cu cele de după ea. Erau ceva nori când am plecat din Cluj, pe Feleac deja era ceaţă, o ceaţă de care nu am scăpat decât pentru foarte scurte intervale de timp în acea zi, perioade în care a plouat. Ceaţă pe drumul până la Turda, ceva mai încolo, după ce am intrat în judeţul Alba a început să plouă; ploaie măruntă, mocănească, ce nu dădea semne că ar avea de gând să se oprească prea curând. Totuşi s-a oprit într-un final, la vremea când noi ne serveam cafeaua de dimineaţă, chiar dacă nu mai prea era dimineaţă; asta se întâmpla în Abrud, adică destul de aproape de destinaţia noastră, într-un local care se cheamă Gold Cafe, în care ne-a ţinut companie şi un gramofon. De la Abrud am luat-o spre Alba Iulia, însă la ieşirea din Abrud am făcut-o în stânga, pe drumul ce duce spre Bucium Şasa, unde am ajuns în vreo jumătate de oră. Din centrul comunei, mai exact din spatele bisericii, am luat-o pieptiş, iar lucrul ăsta l-am făcut cu maşina, ceea ce s-a dovedit a fi nu tocmai inspirat, din cauza noroiului de pe drum, care ne-a şi făcut să abandonăm maşina în gospodăria unui localnic. De acolo am luat-o frumuşel pe jos; vremea părea că ar avea de gând să se îmbunătăţească, dar, cum ne-am convins ceva mai târziu, doar părea. Urcuş cât cuprinde, nori tot mai joşi, într-un final ajungem şi la izvorul pe care ni-l dăduse un localnic ca punct de reper. De aici încolo ne-am apucat să o căutăm pe numita Detunata, fără a reuşi în final să dăm ochii cu ea. Pentru început am luat-o pe un traseu greşit, ajungând totuşi la nişte formaţiuni bazaltice; urcuş la greu, pe cărări, prin pădure, pe bolovani, pe unde s-a putut. Într-un final am dat şi de traseul bun, l-am urmat cu sfinţenie, dar Detunata tot nu am reuşit s-o vedem, iar asta din cauza ceţii, care la un anumit moment nu te lăsa să vezi la mai mult de 10 metri. Zona e frumoasă, e chiar deosebită, însă acea zi în care am fost cu capul în nori la propriu nu a fost deloc cea mai fericită alegere pentru a vedea Detunata. Una peste alta, chiar dacă nu am reuşit să dau ochii cu Detunata, senzaţia a fost una plăcută, pentru că mi-a fost dat să văd locuri frumoase, locuri desprinse parcă din „Fefeleaga” lui Agârbiceanu. Aşa că mi-am promis să repet drumul ăsta şi la anul, doar că voi face asta vara şi voi studia ceva mai atent prognozele meteo înainte să pornesc la drum.

Cam asta ar fi în rezumat, pentru că am lăsat multe pe dinafară, ca să nu vă plictisesc cumplit, dar tot a ieşit un cearceaf întreg. Vă las acum să vă bucuraţi de nori şi de ceaţă 🙂 .

sursa: youtube (user – je 🙂 )

Lumea de sub lume

V-am ameninţat de câteva zile că am să vă invit la o plimbare în „lumea de sub lume”, mai exact în peştera de la Vadu Crişului, undeva la aproximativ 60 de kilometri de Oradea şi 90 de kilometri de Cluj, pe unde m-au purtat paşii în ultima zi de septembrie, iar acum a venit momentul să îmi pun ameninţarea în practică. Vă invit, prin urmare, să mă însoţiţi pe acordurile muzicii lui Kitaro preţ de câteva minute în lumea de sub lume, să vă bucuraţi de frumuseţile pe care aceasta ni le oferă.

sursa: youtube (user – je 🙂 )