Posts Tagged ‘Andrea Bocelli & Sarah Brightman’

romantic 30Dacă topul de ieri a avut un câştigător detaşat, nici cel de azi, destinat muzicii romantice, nu stă altfel, pentru că cele 23 de voturi lăsate în urnă la precedenta ediţie s-au împărţit după cum se vede în imaginea de alături. 23 de voturi pentru care le mulţumesc tuturor celor care au trecut pe aici şi şi-au spus părerea, 23 de voturi care au decis că ne despărţim de Toni Braxton şi White Lion şi mergem mai departe cu Scorpions şi Andrea Bocelli & Sarah Brightman. Iar pieselor care au încheiat ediţia precedentă pe primele două locuri le vom pune alături propunerile care au adunat cei mai mulţi susţinători, propuneri venite de această dată de la andrei şi cristi, adică piese interpretate de Moody Blues şi Bon Jovi. Şi câteva scurte precizări pentru cei care pun în premieră piciorul aici: fiecare poate vota o singură dată, desemnându-şi (printr-un comentariu lăsat la această postare) piesa preferată din cele patru; totodată, fiecare poate face o propunere pentru ediţia următoare sau poate alege să susţină una dintre propunerile deja făcute. Altceva nu cred că ar mai fi de zis, poate doar că lista completă a celor patru piese pentru care se poate vota până de azi în două săptămâni o găsiţi ceva mai jos, urmată de videoclipuri su slideshow-uri ale pieselor. O seară frumoasă tuturor!

  • The Moody Blues – Nights In White Satin
  • Andrea Bocelli & Sarah Brightman – Time To Say Goodbye
  • Bon Jovi – Bed Of Roses
  • Scorpions – Still Loving You

sursa: youtube (user – redbaron863)

sursa: youtube (user – sheerfolly2)

sursa: youtube (user – BonJoviVEVO)

sursa: youtube (user – max1509)

Iar sunt întârziat, rămas în urmă, restanţier sau cum vreţi să ziceţi, dar aşa se întâmplă când zilele-s prea scurte pentru a face tot ce îţi propui. Ştiu, am de răspuns la multe mesaje, sper să ajung şi acolo azi, dar deocamdată să vedem ce s-a întâmplat prin topul cu muzică romantică de la întâlnirea noastră de acum o săptămână. De fapt, s-a întâmplat ce se întâmplă de obicei, adică s-a votat şi s-au propus piese pentru ediţia de azi, dar să vedem cum s-a votat. Iar pentru asta va trebui să aruncăm o privire la imaginea de alături, care ne arată cum s-au distribuit cele 18 voturi lăsate în urnă săptămâna trecută, voturi pentru care le mulţumesc tuturor celor care şi-au spus părerea. După cum se poate vedea, pe Queen, ocupanţii primului loc, i-am îmbrăcat într-o haină mai sumbră, semn că e vremea să părăsească topul, pentru că au câştigat deja vreo 6 ediţii consecutive; ştiu, după 4 ediţii câştigate ar fi trebuit să ne despărţim de ei, dar numai azi am observat că dumnealor stau cam de multă vreme pe aici, ba mai stau şi pe primul loc de fiecare dată. Prin urmare, ne despărţim azi de Queen şi de Nick Cave & Kylie Minogue, şi mergem mai departe cu Toni Braxton şi White Lion. Iar acestora din urmă le vom pune alături pentru ediţia de azi propunerile care au adunat cele mai multe susţineri, adică cele lăsate de cristi şi andrei, propuneri care sunt piese interpretate de Andrea Bocelli şi Sarah Brightman, respectiv Scorpions. Un picuţ mai jos daţi peste lista completă a pieselor pentru care puteţi vota până marţea viitoare (tot până atunci puteţi lăsa şi propunerile voastre), iar puţin şi mai jos găsiţi videoclipuri sau slideshow-uri ale celor patru piese din topul de azi.

  • Andrea Bocelli & Sarah Brightman – Time To Say Goodbye
  • White Lion – Till Death Do Us Part
  • Scorpions – Still Loving You
  • Toni Braxton – Un-Break My Heart

sursa: youtube (user- sheerfolly2)

sursa: youtube (user – Yllor80s)

sursa: youtube (user – max1509)

sursa: youtube (user – ToniBraxtonVEVO)

La o porţie de muzică romantică îi invit şi pe octocat, luna pătrată, geanina, doru, psi, cella, DAP, crisa, memyselfandela, max peter, meşterul manole, rosedeny, freestar, zamfir, oana, indiferent, florina, lili3d, anastasia, roxana, pishky, denisa, schtiel, la bulivar, diverse, pretty wild, alex, slowaholic, melly, ulise, kadia, bineînţeles că şi pe teo negură, dar oricine altcineva este binevenit aici.