Am avut egalitate pe cel de-al treilea loc al topului din acest an, o egalitate între patru piese, cum nu s-a mai întâmplat până acum. Au împărțit ultima treaptă a podiumului Christmas Eve/ Sarajevo (Trans Siberian Orchestra), Bells of Christmas (Orla Fallon), Christmas Canon Rock (Trans Siberian Orchestra) și Mama’s Song (Lynyrd Skynyrd), fiecare cu câte 13,04% dintre voturi. Pe cele de-al doilea loc regăsim o fostă câștigătoare a topului, Thank God It’s Christmas (Queen) – 21,74% din voturi. Iar cea mai votată dintre cele 6 piese care au ajuns în finala din acest an a lui Best Christmas Songs a fost piesa de mai jos (nu mai știu pentru a câta oară, dar cred că pentru a treia), care a strâns puțin peste 26% dintre voturi, este:
Cam așa s-a încheiat ediția din acest an a lui Best Christmas Songs, top cu care ne vom reîntâlni peste aproximativ 11 luni. Iar acum, la final de drum, vă las niște cântece care nu au câștigat topul, fie pentru că nu au ajuns în finală, fie pentru că nu au fost nici măcar înscrise în top.
Între două sau mai multe căni de ceai cu foarte multă lămâie, între două Humex-uri şi vreo trei pastile de Trahisept, s-ar cuveni să pun cap la cap şi cea de-a cincea grupă a topului celor mai frumoase cântece de Crăciun, care grupă nu va fi ultima, pentru că, aşa cum ziceam şi ieri, ar rămâne mult prea multe nume mari pe dinafară. Nu ştiu nici măcar dacă e penultima grupă, s-ar putea foarte bine să mai avem încă două înafara celei de azi, dar astea le vom vedea la timpul potrivit. Spuneam despre grupa de ieri, în care erau nume ca U2, Enya, Nat King Cole, Greg Lake & Ian Anderson şi Wham! că ar fi un fel de „grupă a morţii”. Uitându-mă la numele care vor fi în grupele de astăzi, mâine şi (foarte probabil) poimâine, trebuie să admit că acea grupă nu e singulară şi probabil îmi veţi da şi voi dreptate când veţi vedea care sunt numele dintre care trebuie să alegeţi. Iar pentru azi, ca să nu mă mai întind inutil, va trebui să vă alegeţi cântecul preferat dintre următoarele cinci:
Andrea Bocelli & Mary J. Blige – What Child Is This
dacă cei patru au fost trei, la noi cele patru grupe au fost pînă la urmă cinci, iar astăzi am ajuns la ultima dintre ele. cei care nu au votat în celelalte grupe şi doresc să o facă, le găsesc pe toate în meniul din stînga, în secţiunea „Aci poţi vota„; pentru toate cele cinci grupe voturile exprimate pînă duminică la ora 20:00 sînt valabile, urmînd ca la acea oră „secţia de votare” să se închidă şi să înceapă numărarea voturilor. nu ştiu dacă cele 25 de cîntece sînt cele mai reprezentative pentru sărbătoarea Crăciunului, sînt convins că pe lîngă cele pe care le-am adus eu aici ar mai fi fost şi altele care să merite să intre în acest top, însă pe acelea le vom întîlni probabil în topurile de peste un an. cele cinci piese, pe care le veţi găsi şi în lista completă, aflată ceva mai jos, dar şi în cele cinci videoclipuri sau slideshow-ri, sînt interpretate de Shakin Stevens, Billy Idol, Andrea Bocelli & Mary J Blige, Katie Melua şi Trans-Siberian Orchestra. sînt cîteva nume care în mod cert ar fi trebuit să se regăsească în aceste topuri, însă, dacă nu a fost suficient loc, vă veţi întîlni cu Dean Martin, Loreena McKennit şi încă vreo cîţiva din cei pe care din păcate i-am lăsat deoparte într-una din zilele viitoare, cel mai probabil duminică. şi dacă am încheiat aceste „preliminarii” cu Trans-Siberian Orchestra, vă invit să veniţi şi mîine pe aici, deoarece vom avea o întîlnire care va aduna laolaltă nume mari din muzica rock şi cîntece de Crăciun, o combinaţie cel puţin interesantă. vă amintesc sau reamintesc, după caz, că un vot, pentru a fi valid, trebuie să conţină toate cele cinci piese; totodată, vă aştept şi la „semifinalele” acestui top, care vor fi luni şi marţi, urmate joi de marea finală, în care vor rămîne doar cele mai bune patru piese desemnate de voi.
Shakin’ Stevens – „Merry Christmas Everyone”
Billy Idol – „Jingle Bell Rock”
Katie Melua – „Have Yourself A Merry Little Christmas”
Andrea Bocelli & Mary J Blige – „What Child Is This”