Posts Tagged ‘Andrea Bocelli & Laura Pausini’

european 30Azi, spre deosebire de ieri, când m-am dat pe bloguri într-o veselie şi m-am jucat în photoshop ca un copil ce a primit o jucărie nouă, am fost mult mai ocupat, aşa că nu am mai prea avut vreme pentru aşa ceva. Totuşi, o fărâmă de timp, suficient de mare cât să pun cap la cap topul ăsta, tot am găsit, aşa că vă aduc la ceasul ăsta destul de târziu şi ultimul top din această săptămână, cel cu muzică europeană. Cum s-a votat se poate vedea în imaginea de alături; pentru că m-am întâlnit o situaţie inedită, cu trei piese la egalitate, să vă zic de ce am optat ca Stratovarius să fie cei care părăsesc topul, chiar dacă au fost pe primul loc. Dacă nu mă înşeală memoria, şi nu mă înşeală, pentru că excelul în care ţin clasamentele de la precedentele ediţii îi dă dreptate, Stratovarius au cea mai mare vechime în topul ăsta; în acelaşi timp, au deja 3 ediţii în care au fost pe primul loc, aşa că, dacă i-aş fi lăsat în top şi mai câştigau o ediţie tot ar fi dispărut. Pe cale de consecinţă, am preferat să mergem mai departe cu Delain şi Andrea Bocelli, care, chiar dacă vor mai câştiga, vor mai putea rămâne în top. Am zis aşadar cu cine mergem mai departe, iar acestora le punem alături pentru această ediţie propunerile venite de la cristi şi andrei, adică piese interpretate de Zucchero şi Rammstein. Lista completă cu cele patru piese pentru care puteţi vota până fix pe 31 ianuarie e ceva mai jos (tot până în ultima zi a lunii puteţi lăsa şi propunerile voastre, care la această categorie trebuie să fie piese din Europa – mai puţin din România şi Marea Britanie), iar sub listă veţi găsi, ca de obicei, videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor.

  • Rammstein – Ochne Dich
  • Delain – See Me In Shadow
  • Zucchero – Baila Morena
  • Andrea Bocelli & Laura Pausini – Vivo per lei

sursa: youtube (user – RammsteinFreak1994)

sursa: youtube (user – RoadrunnerRecordsNL)

sursa: youtube (user – VideoBoxMusic)

sursa: youtube (user – 8001basell)