Posts Tagged ‘Adrian Paunescu’

Dor de fior

Dac-ar fi să-nţeleg, când e clipa să mor,
M-aş ruga la ninsori pentr-un ultim fior,
M-aş ruga de ninsori să mă ningă fatal
Şi să pot să ajung acest fel de final.

Tot mai dor mi-e, acum, de esenţe de frig,
Peste-un râu îngheţat, către lume să strig
Şi să cad în zăpezi ca-ntr-o moară de foc
Şi nemernicul ger să mă ardă pe loc.

Deşănţatele veri sunt prea triste şi dulci,
Am nevoie de frig, am nevoie de fulgi,
Am nevoie să pot potoli cu ceva,
Un incendiu pornit dinspre inima mea.

Mă-nsoţesc, prin oraş, c-un gheţar invalid
Şi călduri vor veni să ne puna la zid,
Dar eu nu mai suport nici femele fierbinţi,
Nici pavaje ce duc la ieşirea din minţi.

Am văzut despărţiri, decorate urât,
Cu satanice ploi ce plângeau şi atât
Şi-am văzut şi căderi pe o pantă de schi,
Unde totu-i frumos şi se poate muri.

Despre mine nu ştiu, când o fi să şi mor,
Dar mă rog de ninsori, pentr-un ultim fior,
Să-ţi dea dreptul să ştii, să n-ai cum să mă vezi
Şi să mor arogant în eterne zăpezi.

                    Adrian Păunescu

sursa: youtube (user – DaveandNic4eva)

A iubi toamna

A iubi, toamna, e-un biet pleonasm,
O poartă în cer se-nvârteşte, neunsă,
Cad, iată, imperii de tulbure frunză
Şi totuşi se aude şi ultimul basm.

A iubi, toamna, e oglindă-n oglinzi,
Halouri ciudate pe lucruri dansează,
Insecte damnate fac cuiburi în rază,
Speranţa renaşte în cei suferinzi.

A iubi, toamna, neant şi refren,
Vin pluguri pământul spre cer să-l rastoarne
Şi ultimul fulger, semnat ambigen,
E parc`-un altoi pentru sânge şi carne.

Şi ţipă a pierdere tren dupa tren
Şi mieii duc iarbă uscată pe coarne.

                              Adrian Păunescu

sursa: youtube (user – fruitloopz4eva)

Ce frumoasă eşti

Ce frumoasă eşti în prag de iarnă,
Ninge disperat asupra ta,
Cerul peste tine se răstoarnă,
Ţurţurii în plete vor suna.

Hai să fim doi oameni de zăpadă
Ridicaţi de braţe de copii,
Care-n frig şi ger mai ştiu să creadă
Că se pot iubi, se pot iubi.

Ce frumoasă eşti în prag de vară,
Când miroşi a mere ce se coc,
Cerul în fiinţa ta coboară
Trupul meu din trupul tău ia foc.

Focurile noastre se cunună,
Focurile noastre se-nţeleg,
Suntem baza lumii împreună
Suntem vara focului întreg.

Ce frumoasă eşti în prag de toamnă,
Ca o zi egală între nopţi,
Când iubirea noastră te condamnă
Să ai soarta strugurilor copţi.

Să înveţi, iubito, să te bucuri
Că ţi-am dat din jertfă un destin,
Şi ca via asurzând de struguri,
Va trăi definitiv în vin.

Ce frumoasă eşti în primăvară,
Cea mai minunată-ntre femei,
Iezii pasc năframa ta uşoară,
Tu, cu muguri, bluza ţi-o închei.

Sigilat de taine nepătrunse
Cerul bate drumul tău îngust,
Trupul tău de muguri şi de frunze
De la cine să învăţ să-l gust?

                                    Adrian Păunescu

sursa: youtube (user – terencetrentVEVO)