Posts Tagged ‘Accept’

Din această săptămână ziua în care vor apărea topurile va fi luni (în loc de duminică), asta în primul rând pentru că sâmbăta și duminica nu prea stau pe acasă și atunci nu mi-e foarte la îndemână să fiu punctual. Voturile voastre l-au așezat pe Dio pe primul loc al precedentei ediții, urmat de Ten Years After și Accept, ultimele două locuri fiind ocupate la egalitate de Alice Cooper și T. Rex, în locul cărora îi avem pe Lynyrd Skynyrd și The Jimi Hendrix Experience.

Ca de fiecare dată, vă puteți desemna preferatele (maximum 3) în formularul aflat sub videoclipurile sau slideshow-urile celor 5 piese, iar dintre propunerile pentru următoarea ediție, care va fi de astăzi în 4 săptămâni, puteți vota cel mult două.

sursa: youtube (user – chukiiiin)

sursa: youtube (user – Sinceube)

sursa: youtube (user – ougagaboum boumxi)

sursa: youtube (user – JimiHendrixVEVO)

sursa: youtube (user – freebird4life)

Puteți vota piesele și propunerile din această ediție a topului până în data de 11 noiembrie 2017 (inclusiv), voturile exprimate după această dată nefiind luate în calcul. Cele trei propuneri (dintre care două, cele care vor aduna mai multe voturi, vor intra în următoarea ediție a topului) sunt aduse de nume mai puțin cunoscute, respectiv de Zakarrias, Northern Pikes și de Tom Cochrane & Red Rider.

sursa: youtube (user – Dj Mastas)

sursa: youtube (user – kurdtss)

sursa: youtube (user – Micheleland)

 

Din vechile topuri doar două au supraviețuit acestei perioade de trecere, unul din ele este cel cu muzică românească, iar cel de-al doilea este cel cu care ne întâlnim azi și în care în prim-plan e rock-ul clasic. Ca și în cazul topului cu muzică românească, avem 5 piese care nu au mai fost niciodată în top, dintre care voi vă puteți desemna maximum 3 favorite. Acestora li se adaugă două propuneri, iar în cazul acestora puteți opta pentru una din ele, urmând ca în următoarea ediție a topului propunerea care a adunat mai multe voturi să ia locul ultimei clasate din top. Care sunt cele cinci piese din top puteți vedea în imaginea alăturată, dar și în formularul aflat sub videoclipuri/slideshow-uri, unde vă puteți desemna preferatele.

sursa: youtube (user – chukiiiin)

sursa: youtube (user – linux164)

sursa: youtube (user – ougagaboum boumxi)

sursa: youtube (user – AliceCooperVEVO)

sursa: youtube (user – Gustavo B. L.)

Nici propunerile nu sunt neapărat extrem de cunoscute, dar asta nu înseamnă că nu merită să le acordați atenție. Triumph și Ten Years After sunt trupele care le aduc, iar pentru a vă desemna preferata dintre cele două piese aveți ceva mai jos un alt formular. Cu rock-ul clasic ne mai întâlnim aici fix peste 4 săptămâni (timp în care vă puteți vota preferatele este berechet), însă până atunci vom mai avea câte un top în fiecare duminică. Referitor la propunerile pentru următoarea ediție, dacă vă bate gândul să îmi sugerați vreo piesă pentru următoarea ediție, nu trebuie decât să-mi spuneți despre ce e vorba într-un comentariu, iar dacă propunerea mi se v părea interesantă e foarte probabil să apară aici în ediția următoare.

sursa: youtube (user – TriumphAlliedForces)

sursa: youtube (user – Sinceube)

V-am avertizat că, cel puțin pentru o vreme, nu voi mai da pe aici decât foarte rar, dar cum de un timp încoace mă pălesc insomniile în stil barbar, se mai întâmplă să apuc să las și câteva piese aici în miez de noapte (bine, mai degrabă spre dimineață). Nici pe departe atât de des cum obișnuiam, dar măcar se vede că nu e vorba de un blog lăsat de izbeliște. Astăzi revin la specialitatea casei, adică la baladele rock, și sper să vă pice bine întâlnirea/reîntâlnirea cu ele.

sursa: youtube (user – KansasVEVO)

sursa: youtube (user – SoulAsylumVEVO)

sursa: youtube (user – Niko Zombi)

sursa: youtube (user – CinderellaVEVO)

sursa: youtube (user – Versus54gr2)

sursa: youtube (user – Versus54gr2)

sursa: youtube (user – Versus54gr2)

sursa: youtube (user – Versus54gr2)

sursa: youtube (user – Versus54gr2)