Posts Tagged ‘Aaron Neville’

după cum v-am tot ameninţat, am de gînd să realizăm împreună aici un top cu cele mai frumoase cîntece de Crăciun, iar cînd spun cîntece de Crăciun nu mă refer la colinde. pînă să ajungem la cele mai bune patru cîntece vom avea de parcurs cîteva etape eliminatorii, ca şi în cupele europene, unde sînt optimi, sferturi de finală şi semifinale pînă să se ajungă la marea finală. totuşi, noi vom porni de la etapa sferturilor, în care vom avea patru „grupe” cu cîte cinci cîntece, din care vor merge în semifinale primele două din fiecare grupă; din semifinale, care se vor întîmpla la începutul săptămînii viitoare, vor merge mai departe tot cîte două din cele două grupe, astfel că pe joia viitoare vom avea marea finală, în care vom mai avea doar patru dintre „combatante”, cele care s-au bucurat de mai multă apreciere din partea voastră. voturile pe care le aştept de la voi sînt şi de această dată voturi complete, clasamente care să includă toate cele 5 piese (în prima fază), apoi cîte 4 piese, în semifinale şi marea finală. pentru toate cele patru „sferturi de finală” se poate vota pînă duminica viitoare inclusiv. cam atît deocamdată, dacă aveţi neclarităţi de orice natură puteţi să mă contactaţi şi le vom da noi cumva de cap.

să vedem acum care sînt cele cinci piese pe care vi le propun pentru acest prim „sfert de finală” al topului celor mai frumoase cîntece de Crăciun:

  • Celine Dion – „So This Is Christmas „
  • Aaron Neville – „Please Come Home for Christmas”
  • Mariah Carey – „All I Want for Christmas Is You”
  • Josh Groban – „It Came Upon a Midnight Clear”
  • Nat King Cole – „The Christmas Song”

sursa: youtube (user – georgegrama2007)

sursa: youtube (user – sunnyquin)

sursa: youtube (user – MariahCareyVEVO)

sursa: youtube (user – MYJESUSGOD1)

sursa: youtube (user – NatKingColeVEVO)

îi invit să se bucure de muzică, dar şi să voteze, pe geaninapsi-words, pandhoraa, peter, ironic blondeschtielvultureşti, emme şi clauteo negură, rokssana, octocat, theodora, luna pătrată, ioan usca, cristi, meşterul manoletu1074, lili3d, iulia, mirela, zinnaida, anastasia, loredana, alex, melly, denisa, stropi de suflet, cristian, diverse, oana clara, phozone, tiberiu, pisicaru, androxa, gabryelle, napocelalice georgiana, dar nu numai pe ei, pentru că oricine-i binevenit. iar dacă aţi ajuns pe aici, vă aştept şi mai către seară la o incursiune mai deosebită în cîntecele de Crăciun ale altor popoare.