Archive for the ‘colţul european’ Category

oldies 35Ziua de joi e cea în care dăm deoparte praful de peste nişte cântece fără vârstă; astăzi, cel puţin pentru mine, mai e o zi de joi în care nu am chef de vorbă deloc; poate din cauza cerului plumburiu ce stă atârnat peste Cluj, ori poate din cauza pickhammerului ce mi-a dat deşteptarea la o oră indecentă (cel puţin din punctul meu de vedere). Cum s-a votat la precedenta ediţie se vede în imaginea de alături, iar de această dată chiar se vede, iar dacă voturile voastre s-au împărţit astfel, ne vom despărţi de Elvis Presley şi Louis Armstrong. Mai departe mergem cu primele două clasate, The Beatles şi The Bee Gees, iar lor le punem alături pentru această ediţie propunerile venite de la psi şi Alexandra, adică piese ce aparţin trupelor Procol Harum şi The Rolling Stones. Până miercurea viitoare vă puteţi desemna preferata dintre cele patru piese din lista de mai jos şi tot până atunci puteţi lăsa propuneri pentru următoarea ediţie, iar propunerile la această categorie trebuie să fie piese lansate până în anul 1975. Cam asta ar fi despre top, însă pentru azi vă mai pregătesc ceva; dar asta se va întâmpla mai spre seară.

  • Procol Harum – A Whiter Shade of Pale
  • The Bee Gees – To Love Somebody
  • The Rolling Stones – Angie
  • The Beatles – Let It Be

sursa: youtube (user – Meowbay)

sursa: youtube (user – graffitist)

sursa: youtube (user – EagleMDare)

sursa: youtube (user – HippieGirl34)

european 34Sfârşit de săptămână, cu mine undeva pe coclauri, mai exact prin rezervaţia Lacul Ştiucii, top întârziat din această cauză, dar care top totuşi a venit în cele din urmă. E şi ultimul top pentru o vreme, deoarece colţul va intra de mâine într-o semi-vacanţă de vreo două săptămâni; va fi cam linişte, o linişte care va fi tulburată doar în zilele de miercuri de câte o postare. Dar acum e vorba despre topul cu muzică europeană, aşa că poate ar fi cazul să vorbim despre el. Cum s-a votat la precedenta ediţie se poate vedea în imaginea alăturată, aşa că nu am să mă apuc să comentez pe marginea clasamentului, limitându-mă la a le mulţumi celor 12 care şi-au făcut timp să poposească pe la secţia de votare şi să îşi spună părerea. Ocupantele primului loc, Delain şi Helloween merg mai departe, iar pentru actuala ediţie li se alătură propunerile venite de la psi şi cristi, adică piese interpretate de Within Temptation şi Serge Gainsbourg & Jane Birkin. Lista completă a celor patru piese dintre care vă puteţi desemna preferata o găsiţi ceva mai jos, urmată de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor. Până când vă puteţi desemna preferata, asta nu aş mai putea spune, dar probabil vreo trei săptămâni vor fi până la următorul top cu muzică europeană.

  • Within Temptation – Forgiven
  • Helloween – A Tale That Wasn’t Right
  • Serge Gainsbourg & Jane Birkin – Je t’aime…Moi non plus
  • Delain – See Me In Shadow

sursa: youtube (user – WithinTemptationVEVO)

sursa: youtube (user – Astarta81)

sursa: youtube (user – glivingston73)

sursa: youtube (user – RoadrunnerRecordsNL)

european 33Şi am mai ajuns încă o dată la ultimul top al săptămânii, cel care e un fel de cenuşăreasă în acest colţ, care strânge cele mai puţine voturi şi comentarii. Dar mergem mai departe şi cu el, poate într-o zi îi vom găsi papucul potrivit… Cele 10 voturi lăsate în urnă la precedenta ediţie, voturi pentru care le mulţumesc celor care şi-au făcut timp să poposească pe aici şi să îşi spună părerea, s-au împărţit exact cum se vede în imaginea de alături. Şi, cum am avut egalitate pe locul 2, mai departe va merge piesa care are mai multă vechime în top, iar aceea e „See Me In Shadow”. Vom avea un top nu tocmai optimist în această săptămână, pentru că pieselor interpretate de Poets of the Fall şi Delain li se vor alătura piese ale trupelor Helloween şi Apocalyptica, adică propunerile lăsate de Andrei şi Cami (singurele cu câte două susţineri). Puţin mai jos e lista completă a pieselor dintre care vă puteţi alege preferata până joia viitoare (tot până atunci puteţi lăsa şi propuneri, care trebuie să fie piese din orice ţară europeană, mai puţin din Marea Britanie şi România), iar lista e urmată, ca de fiecare dată de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor.

  • Helloween – A Tale That Wasn’t Right
  • Delain – See Me In Shadow
  • Apocalyptica – Not Strong Enough
  • Poets of the Fall – Where Do We Draw The Line

sursa: youtube (user – Astarta81)

sursa: youtube (user – RoadrunnerRecordsNL)

sursa: youtube (user – symphonyuvnyte)

sursa: youtube (user – AwoTiina)