Ne apropiem de finalul celei de-a opta ediții a lui Best Christmas Songs, ediție desfășurată în regim de viteză, adică exact așa cum nu-mi place mie, însă condiții obiective au impus acest ritm. Au fost 48 de piese la început, dintre care au mai rămas 12 în cursă, iar acestea vor fi împărțite în două grupe semifinale de câte 6, dintre care vor ajunge în finală primele trei din fiecare grupă.

Mi s-a reproșat mai mult sau mai puțin voalat (bine, mai puțin voalat, pentru că mi s-a spus de-a dreptul) că nu am adus piese noi, piese care n-au mai fost în acest top. Nu prea am de ales și trebuie să recunosc că poate ar fi fost chiar indicat să aduc și piese mai noi, din ultimii ani, însă timpul nu mi-a prea îngăduit să mă apuc să caut piese noi. Una peste alta, voi încerca să mă revanșez în prima zi de Crăciun, la Christmas Special, unde vom avea într-o postare și piese mai noi. Și probabil vom avea și la cea de-a noua ediție a lui Best Christmas Songs, dacă va fi să ne întâlnim și anul viitor cu acest top.

În fiecare dintre cele două semifinale vom avea câte două piese care în runda precedentă au câștigat grupele din care au făcut parte, alte două care s-au situat pe locul 2, respectiv două care au ocupat cel de-al treilea loc. Ordinea în care le găsiți mai jos nu are absolut nici o legătură cu pozițiile în care s-au situat în runda precedentă. Să vedem acum ce ne-a rezervat random.org pentru această primă semifinală. Enya, Lynyrd Skynyrd, Orla Fallon, Mahalia Jackson, Trans Siberian Orchestra și The Band sunt cele șase nume din această primă semifinală, iar piesele le puteți asculta puțin mai jos, iar în finalul postării găsiți ca întotdeauna formularul de vot, unde vă puteți desemna preferata sau preferatele (mximum trei piese). În ambele semifinale se va putea vota până vineri, 21 decembrie, la ora 24, eventualele voturi de după acea oră nu se vor lua în considerare.

 

 

 

 

 

 

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.