Suntem la cea de-a doua grupă a lui Best Christmas Songs, regulile vi le-am spus deja (și oricum nu s-au schimbat tare mult față de edițiile anterioare), dar am să le reamintesc, în eventualitatea că vor mai ajunge pe aici și nou veniți:

  • în prima etapă avem 8 grupe, fiecare alcătuită din câte 6 piese, iar dintre acestea voi puteți vota maximum 3 în formularul de la finalul fiecărei postări
  • vor trece în sferturile de finală primele 3 clasate din fiecare grupă, iar sferurile de finală și semifinalele se vor desfășura exact după aceleași reguli, doar că vom avea patru, respectiv două grupe
  • în toate cele 8 grupe din prima rundă se va putea vota până în data de 10 decembrie, iar între 11 și 14 decembrie vom parcurge împreună etapa sferturilor de finală
  • în 18 și 19 va veni rândul semifinalelor, iar finala va fi în 22 decembrie, urmând ca în seara de 25 decembrie să aflăm care este cântecul pe care voi l-ați desemnat ca fiind cel mai frumos cântec de Crăciun

Să aruncăm o privire scurtă și pe distribuția acestei grupe, în care îi găsim pe Mariah Carey, Sufjan Stevens, The Band, Nat King Cole, Robbie Williams și The Pogues Featuring Kirsty MacColl. O idee mai jos găsiți cele șase piese, iar după ce le ascultați nu uitați să vă desemnați preferatele în formularul de vot din finalul postării.

 

 

 

 

 

 

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.