După ultima postare din ciclul Christmas special, cea cu muzică celtică, mi-a cam rămas gândul la Irlanda, iar asta înseamnă că astăzi și (probabil) mâine vom poposi din nou în Insula de Smarald. Și pentru că atunci când vine vorba de muzică, Irlanda nu înseamnă doar Enya, U2, The Cranberries și The Dubliners, chiar dacă mulți nu ar putea să spună mai multe nume, cele care ne vor însoți în plimbarea noastră muzicală sunt mai puțin cunoscute. Spun „cele” pentru că e vorba de două (sau poate trei) cântărețe, iar prima dintre ele este Karan Casey.

Născută în Ballyduff Lower (Irlanda) în anul 1969, Karan Casey a fost încurajată de părinți să cânte, atât la școală, cât și în corul bisericii. Ulterior a studiat pianul, iar la Royal Irish Academy of Music a studiat muzică clasică, în aceeași perioadă cântând în două trupe de jazz și una de muzică irlandeză. În 1993 a emigrat în Statele Unite, unde a studiat jazz la Long Island University, participând frecvent și la sesiunile de muzică irlandeză. În 1994 a cântat alături de trupa Atlantic Bridge, ulterior alăturându-se trupei Solas, trupă înființată în acel an și care cânta muzică tradițională irlandeză. În 1997 a înregistrat primul album solo, intitulat Songlines, iar după despărțirea de Solas, care a avut loc în 1999, a înregistrat alte 6 albume solo. Cam lungă această prezentare, dar îi pun punct aici și vă las în compania muzicii.

sursa: youtube (user – sonice57)

sursa: youtube (user – Alex Tokmakchiev)

sursa: youtube (user – fomgar)

sursa: youtube (user – TG Ciarán)

sursa: youtube (user – tomtscotland)

sursa: youtube (user – InnocentInjury)

sursa: youtube (user – jolysable)

sursa: youtube (user – gcbfolk)

sursa: youtube (user – Jose Ramon Castañon Rodriguez)

 

Anunțuri

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s