și-am fugit

Posted: 31/07/2015 by Călin in muzici amestecate
Etichete:, , , ,

În Cluj e zilele astea mare festival mare de muzică. Untold adică, și dacă-i Untold nu am să mă apuc să vă spun eu care-i povestea lui, că mă depășește. După cum mă depășește și ideea primăriei de a băga bani publici într-un eveniment privat, dar și închirierea spațiului public al orașului către organizatorii festivalului. Una peste alta, Untold este un festival care pentru mine nu prezintă nici urmă de interes, cei mulți care au fost și vor fi pe scene neintrând nicicum între preferații mei.

Până zilele trecute Clujul era doar un mare șantier, că doar așa îi stă bine unei Capitale Europene a Tineretului, să fie jumătate șanțuri. De când cu Untold-ul a devenit o mixtură ciudată bâlci-șantier, drept pentru care îmi rezerv dreptul de a-mi lua lumea în cap și de a mă opri undeva destul de departe de balamucul ăsta. Iar asta înseamnă că, fiind dus în sălbăticie, ne-om mai întâlni pe aici doar săptămâna viitoare. Iar până atunci vă las într-o companie cât se poate de plăcută.

sursa: youtube (user – EddieVedderVEVO)

sursa: youtube (user – amindenandel)

sursa: youtube (user – Swades89)

sursa: youtube (user – OhYeahsPh)

sursa: youtube (user – OhYeahsPh)

Comentarii
  1. colorbliss spune:

    Încotro te duc pașii? Eu mă gândeam să campez pe la Cetatea Liteni 😀
    Altfel de muzică. Altfel de untold stuff :))

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.