Arhivă pentru ianuarie, 2015

sursa foto: aici

Ieri ar fi trebuit să povestim aici puțin (dar foarte puțin, că nu-s eu tare vorbăreț) despre fiul unui profesor de silvicultură (tatăl) și al unei doamne ce a intrat în politică, fiu care are studii de istorie. Ar fi trebuit, pentru că ieri a împlinit 39 de ani, doar că am uitat, așa că ne-om opri la el astăzi, când face 39 de ani și o zi. Cel în cauză se cheamă Syvert Høyem, iar până pe 15 noiembrie 2008 a fost solistul formației norvegiene Madrugada, care și-a încheiat activitatea la acea dată. Ulterior a optat pentru o carieră solo, înregistrând însă un album și cu trupa The Volunteers. Și pentru că am zis că voi vorbi puțin, mă opresc aici și las locul muzicii, iar pe voi vă invit să ascultați 3 piese cu Madrugada și 3 piese cu Syvert Høyem.

sursa: youtube (user – costamostra)

sursa: youtube (user – Sivert Høyem)

sursa: youtube (user – MadrugadaOfficial)

sursa: youtube (user – kyotohs)

sursa: youtube (user – Teldemar SeedCountryGarden)

sursa: youtube (user – Sivert Høyem)

 

sursa foto: aici

După cum am promis, mai trec pe aici să mai las niște muzici, asta atunci când timpul e mai generos cu mine. Și cum se anunță zile în care voi fi mai mult pe drumuri, m-am gândit că ar fi frumos să las câte ceva și pentru cei care îmi vor trece pragul. Inițial am vrut să mă opresc la Soul Asylum, dar s-a întâmplat să mă „împiedic” zilele trecute de o trupă de indie-rock/folk ce sună tare bine, astfel că Soul Asylum vor mai avea de așteptat.

The National se cheamă trupa în cauză, s-a înființat în 1999 în Cincinnati, Ohio, iar în prezent își desfășoară activitatea în Brooklyn. Alcătuită din Matt Berninger (vocal), Aaron Dessner (chitară și clape), Bryce Dessner (chitară), Scott Devendorf (bas) și Bryan Devendorf (percuție), formația a lansat până în prezent 6 albume, ultimul dintre acestea, Trouble Will Find Me (lansat în 2013), fiind nominalizat în 2014 la Premiile Grammy pentru cel mai bun album de muzică alternativă. Iar de aici încolo voi lăsa muzica să vorbească, iar piesele pe care le-am ales sunt Sea of Love, Karen, Graceless, I Should Live in Salt, I Need My Girl, Slow Show si About Today.

sursa: youtube (user – The National)

sursa: youtube (user – Absurdists)

sursa: youtube (user – TheNationalVEVO)

sursa: youtube (user – Q on CBC)

sursa: youtube (user – TheNationalVEVO)

sursa: youtube (user – Christopher 30 71)

sursa: youtube (user – xristosbrelok)

Toad+The+Wet+Sprocket

sursa foto: aici

Când spun un nume nou, vreau să zic că e vorba de un nume care e în premieră pe aici, pentru că nu e nicidecum vorba despre vreo trupă proaspăt apărută. Ba dimpotrivă, trupa pe care vă invit să o ascultați în continuare a luat ființă acum aproape 30 de ani (29 ca să fiu mai exact) în Statele Unite. După 12 ani de activitate (în 1998) trupa s-a desființat, iar după alți 12 ani, adică în 2010, s-a reunit, iar în 2013 au lansat ultimul lor album de până acum. Toad the Wet Sprocket este numele formației despre care v-am dat mai sus câteva detalii, iar piesele pe care vi le propun spre ascultare sunt Crazy Life, Good Intentions, Fall Down, Something’s Always Wrong, Walk On The Ocean și All I Want.

sursa: youtube (user – Inthorns)

sursa: youtube (user – ToadWetSprocketVEVO)

sursa: youtube (user – ToadWetSprocketVEVO)

sursa: youtube (user – ToadWetSprocketVEVO)

sursa: youtube (user – ToadWetSprocketVEVO)

sursa: youtube (user – ToadWetSprocketVEVO)