finalaAm ajuns și la ultimul prag pe care îl avem de trecut împreună pentru a afla care este cel mai frumos cântec de Crăciun. Împreună pentru că fără voi, cei (sau mai degrabă cele, pentru că așa au stat lucrurile) care ați trecut pe aici și ați votat piesele preferate, acest top nu și-ar fi avut rostul. Și pentru asta s-ar cuveni să vă mulțumesc, dar o voi face în stilul meu (nici eu nu prea știu ce înseamnă asta) în prima zi de Crăciun, exact pe blog.

Care sunt cele 6 piese calificate în finală v-am spus de aseară, însă le găsiți oricum și în lista de mai jos. Votarea, ca și în cazul semifinalelor și al sferturilor de finală, va consta în desemnarea a 3 piese, pe care va trebui să le aranjați în ordinea preferințelor voastre. Se va putea vota până miercuri, 24 decembrie, la ora 14, și tot în acea seară vom afla care este piesa pe care voturile voastre au desemnat-o ca fiind cea mai bună dintre cele 80 care au fost înscrise în această a patra ediție a lui Best Christmas Songs (parcă nici nu-mi vine să cred că suntem atât de bătrâni 🙂 ).

  • Nat King Cole – The Christmas Song (Chestnuts Roasting On An Open Fire)
  • Enya – O Come, O Come, Emmanuel
  • Bob Seger – The Little Drummer Boy
  • Barbara Streisand – Christmas Mem’ries
  • Trans Siberian Orchestra – Christmas Eve/ Sarajevo
  • Robbie Williams – So This Is Christmas

sursa: youtube (user – sospappy6)

sursa: youtube (user – Sportymike)

sursa: youtube (user – Halfshell)

sursa: youtube (user – luckysmusic)

sursa: youtube (user – Atlantic Records)

sursa: youtube (user – aia22)

Anunțuri
Comentarii
  1. Ale spune:

    Daca lumea nu vrea Trans Siberian Orchestra, eu tot pe primul loc ii asez, ca-mi plac 🙂 . Votul meu e cam asa:
    1. Trans Siberian Orchestra
    2. Bob Seger
    3. Enya

  2. karla spune:

    Sper ca nu va fi cu suparare daca voi merge mai departe tot cu piesele pe care le-am votat si pana acum:
    1.Trans Siberian Orchestra – Christmas Eve/ Sarajevo
    2. Bob Seger – The Little Drummer Boy
    3. Enya – O Come, O Come, Emmanuel
    Primele doua le-am votat in semifinala B, iar cea de pe locul 3, respectiv Enya , este singura care a ramas din semifinala A, dintre piesele votate de mine.

  3. Crisa spune:

    matinal…pe fugă :)…avem încă un vot idem psi 🙂
    ziiiii mumoasă 😉

  4. Letiția Istrate spune:

    1. Bob Seger. 2. Nat King Cole. 3. Enya. Dacă zice mâțu că TSO au mai câștigat 😉 O seară frumoasă! 🙂

  5. 1. Nat King Cole – The Christmas Song (Chestnuts Roasting On An Open Fire)
    2. Barbara Streisand – Christmas Mem’ries
    3. Robbie Williams – So This Is Christmas

  6. psi spune:

    pentru că trans siberian orchestra a mai fost câştigător, votul meu va fi următorul:

    robbie williams so this is christmas
    barbra streissand christmas mem’ries
    bob seger the little drummer boy

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s