Dacă tot am renunțat la topuri de ceva vreme și mi-am lăsat suficient timp pentru găsirea unui înlocuitor, poate că ar fi vremea să vedem cam la ce m-am gândit. Și m-am gândit să facem câteva incursiuni prin muzica ultimelor decenii, oprindu-ne o dată la două-trei zile la câte unul considerat de către cei care își spun specialiști ca făcând parte din cele mai bune ale deceniului respectiv.

Și începem cu anii ’90, dar asta nu înseamnă că ne vom limita acest deceniu, pentru că vom rătăci și prin muzica anilor ’60, ’70, ’80, dar și prin cea apărută după 2000. Va fi poate altceva decât erați obișnuiți să găsiți pe aici, pentru că veți găsi muzică aparținând mai multor genuri, dar asta nu cred că e un lucru neapărat rău.

Johnny Cash, care cred că nu mai are nevoie de nici o prezentare, este deschizătorul de pârtie, cu American Recordings, adică cel de-al (țineți-vă bine) optzecișiunulea album lansat de cântărețul american. Înregistrat în perioada mai-decembrie 1993, albumul a fost lansat în luna aprilie a anului 1994, iar într-un clasament al celor mai bune albume ale anilor ’90 realizat de revista Rolling Stones este situat pe locul 37. Treisprezece e numărul pieselor de pe acest album, iar eu am ales șase dintre ele, pe care le găsiți puțin mai jos.

sursa: youtube (user – Guillermo Arnaldos)

sursa: youtube (user – Doutor)

sursa: youtube (user – SirHonll)

sursa: youtube (user – cstevengomez)

sursa: youtube (user – Wimzaborr)

sursa: youtube (user – andrew cohen)

Anunțuri
Comentarii
  1. Marian spune:

    ” Omul in negru ” ….boierule , dar asta-i ….chiar muzica !!!!! FELICITARI SI RESPECT !!!

  2. Tury spune:

    Bird on a wire!!

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s