rock 100 II 10Ziceam la precedentă noastră întâlnire că această grupă va fi mai cu dichis. Dacă vă spun că în ea îi veţi regăsi pe Ozzy Osbourne, Van Halen, Led Zeppelin, Within Temptation şi Rammstein, probabil îmi veţi da dreptate. Cum „vinovat” pentru felul în care au fost distribuite piesele în grupe este random.org, nu avem ce face şi trebuie să le acceptăm aşa cum sunt, indiferent cât de echilibrate sau puţin echilibrate ar fi unele dintre ele. Până la urmă, în clasamentul final va conta numărul de puncte pe care le va aduna fiecare piesă în parte, nu poziţia pe care o va ocupa în grupă. Iar când vom ajunge acolo unde se trage linie poate le vom pune la un loc pe primele 20 de clasate, pentru a stabili care dintre ele sunt cele mai cele. Dar până să ajungem acolo mai e ceva vreme, deocamdată vă reamintesc că pentru a vota trebuie să lăsaţi comentarii la postări (se va putea vota în toate grupele încă două săptămâni după ce vor fi postate toate pe blog), iar comentariile trebuie să conţină un clasament al celor 5 piese, de preferinţă fără egalităţi. Cam asta a fost pentru această săptămână, cu Rock 100 ne mai întâlnim de luni încolo, însă şi peste weekend veţi mai găsi câte ceva pe aici.

  • Ozzy Osbourne – Crazy Train
  • Van Halen – Jump
  • Led Zeppelin – Kashmir
  • Within Temptation – Forgiven
  • Rammstein – Amerika

sursa: youtube (user – Gonzalo Escobar)

sursa: youtube (user – Louvers)

sursa: youtube (user – Jacoba Wolfe)

sursa: youtube (user – WithinTemptationVEVO)

sursa: youtube (user – Rammstein Fan)

Comentarii
  1. kdanv spune:

    Within Temptation – Forgiven
    Led Zeppelin – Kashmir
    Rammstein – Amerika
    Van Halen – Jump
    Ozzy Osbourne – Crazy Train

  2. Laura Negoi spune:

    1. Ozzy Osbourne – Crazy Train
    2. Led Zeppelin – Kashmir
    3. Rammstein – Amerika
    4. Van Halen – Jump
    5. Within Temptation – Forgiven

  3. Alexandra Ali spune:

    1. Within Temptation – Forgiven
    2.Van Halen – Jump
    3. Led Zeppelin – Kashmir
    4.Rammstein – Amerika
    5.Ozzy Osbourne – Crazy Train

  4. Alisa spune:

    1. Within Temptation – Forgiven
    2. Rammstein – Amerika
    3. Ozzy Osbourne – Crazy Train
    4. Van Halen – Jump
    5. Led Zeppelin – Kashmir

  5. undac spune:

    Aici,urechiuşa ,mă îndrumă să scriu aşa:
    1.Led Zepelin
    2.Van Halen
    3.Within Temptation
    4.Rammstein
    5. Ozzy

  6. caminegrus spune:

    De cand cu topurile, am ajuns sa ascult piese intercalat, cate un minut din fiecare, pe rand …sper doar sa nu ajunga sa-mi placa amalgamul mai mult decat piesele 🙂

    1. Within Temptation – Forgiven
    2. Led Zeppelin – Kashmir
    3. Rammstein – Amerika
    4. Ozzy Osbourne – Crazy Train
    5. Van Halen – Jump

  7. Alexandra spune:

    1. Led Zeppelin
    2. Ozzy
    3. Within Temptation
    4. Van Halen
    5. Rammstein

  8. Crisa spune:

    Hmm, clar…forgiven pe primul loc 🙂
    Within Temptation – Forgiven
    Led Zeppelin – Kashmir
    Rammstein – Amerika
    Ozzy Osbourne – Crazy Train
    Van Halen – Jump

  9. corabogdan spune:

    1. Led Zeppelin – Kashmir
    2.Ozzy Osbourne – Crazy Train
    3. Rammstein – Amerika
    4. Within Temptation – Forgiven
    5.Van Halen – Jump
    Multumesc 🙂

    • Călin spune:

      s-a consemnatără şi votul tău, cu Led Zeppelin şi Ozzy în frunte. mai hai pe aici. cine ştie, poate câştigi unul din cd-urile puse la bătaie (Santana – Greatest Hits, Staind – 14 Shades Of Grey sau Gotthard – Need To Believe) 🙂

  10. Javra spune:

    1. Within Temptation – Forgiven
    2. Led Zeppelin – Kashmir
    3. Rammstein – Amerika
    4. Ozzy Osbourne – Crazy Train
    5. Van Halen – Jump

  11. Laura spune:

    1. Led Zeppelin – Kashmir
    2.Ozzy Osbourne – Crazy Train
    3. Rammstein – Amerika
    4. Within Temptation – Forgiven
    5.Van Halen – Jump

  12. Ştiu, ştiu 🙂 Doar moţatele şi gureşele de pe lac îţi sunt pe plac 😉

  13. 1. Within Temptation – Forgiven
    2. Led Zeppelin – Kashmir
    3. Ozzy Osbourne – Crazy Train
    4. Van Halen – Jump
    5. Rammstein – Amerika

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.