Eivr+Plsdttir

Eivør Pálsdóttir
sursa: http://www.last.fm

Dacă am zis ieri că mă pun mai serios pe scris şi că voi lăsa muzica şi implicit colţul mai în plan secund, asta nu înseamnă nicidecum că acest colţ va înceta să existe. Deocamdată mai sunt nişte planuri care trebuie duse la capăt, este un Rock 100, mai este şi Topul celor mai bune voci feminine, pe care îl pune la cale Dan, iar acestea se vor întinde luni bune de aici încolo. Iar dacă topul pe care îl pune Dan la cale nu ştiu cât va ţine sau în ce format va fi el, ştiu că Rock 100 va ţine mult şi bine, întrucât se va derula în 3 etape, una preliminară, la finele căreia vom avea 200 de piese, apoi o primă etapă, la capătul căreia vom mai rămâne doar cu 100 de piese, plus etapa finală, în care se va stabili un clasament al acestor 100 de piese. Prin urmare, avem drum lung de parcurs şi nu se pune nicidecum problema dispariţiei acestui colţ.

Dacă am clarificat această problemă, să trecem la muzică, iar aceasta va fi din Europa în această după-masă, mai exact din Insulele Faroe (sau Feroe, dacă preferaţi aşa), apoi din Germania (sau mai degrabă din Islanda, dacă ţinem cont de locul unde au fost puse bazele trupei Falkenbach), Franţa, Irlanda, Italia, Suedia şi din nou Italia.

  • Eivør Pálsdóttir – Undo Your Mind
  • Falkenbach – As Long As Wind Will Blow
  • Soldat Louis – T’es mon secret
  • Christy Moore – Viva la Quinta Brigada
  • Lacuna Coil – Closer
  • Stiftelsen – Ur balans
  • Khymera – Borderline

sursa: youtube (user – BETA)

sursa: youtube (user – SamTheWarrior1)

sursa: youtube (user – marie bordage)

sursa: youtube (user – StoptheWarCoalition)

sursa: youtube (user – CenturyMedia)

sursa: youtube (user – UniversalMusicSweden)

sursa: youtube (user – korruption)

Comentarii
  1. Javra spune:

    Am mai tras o melodie. Mulţumesc!

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.