Ziua de marţi, că o fi ea cu sau fără 3 ceasuri rele, e ziua în care ne oprim la topul cu muzică românească. Voturi puţine la precedenta ediţie, adică exact 8, propuneri doar două, adică exact suficiente cât să nu trebuiască să îmi bat eu capul să propun eu vreo piesă. Cum s-au împărţit cele 8 voturi se poate vedea în imaginea alăturată (iar de data asta parcă se vede o idee mai bine decât ieri, dar tot mai am ceva de lucru la partea asta), a fost egalitate pe al doilea loc, astfel că piesa cu mai multă vechime în top merge mai departe. Drept urmare, Mircea Vintilă şi Cargo ne însoţesc mai departe, iar lor le vom pune alături propunerile venite de la Alexandra şi Cristi, adică piese interpretate de Vali Sterian şi Laura Stoica. Ceva mai jos găsiţi lista completă a celor patru piese dintre care vă puteţi desemna preferata până luni, iar ceva şi mai jos daţi peste videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor. Cam asta a fost tot despre top, însă vă aştept şi mai spre seară, când ne vom întâlni cu 3 dintre sărbătoriţii zilei de azi.
- Valeriu Sterian – Pariu pe o lacrimă
- Cargo – Dacă ploaia s-ar opri
- Laura Stoica – Un actor grăbit
- Mircea Vintilă – Miruna
sursa: youtube (user – tilidoc)
sursa: youtube (user – hjiklmo)
sursa: youtube (user – oct blk)
sursa: youtube (user – RomaniansMusic)
Miruna si propun Nunta celor de la Phoenix.
vot pentru Vintilă şi încă o dată Phoenix, dar de data asta cu Nunta. aşa spui, aşa se notează la catastif 🙂
un vot pentru Miruna și voi susține ..Vânt de brad :)….
vot pentru Vintilă, susţinere pentru Roza Vânturilor. aşa ai spus, aşa am consemnat. o seară faină!
Votez cu actorul grabit…si propun Roza Vanturilor” Vant de brad”….am ramas cu melodia asta in cap de ceva vreme. Stim noi cine a postat-o!! 😉
vot pentru Laura Stoica, propunere Roza Vânturilor. iar de postat…eu am postat asta 😀
Offf, stiu Calin…dar nu am mai gasit postarea ta pe youtube. Dar am retinut melodia :)))
las că am găsit-o eu. şi m-ai făcut să mă pălească chefurile să îmi iau lumea în cap 🙂
Nu știu cum se votează…
Dacă se face aici, votul meu merge la Cargo!
Cele bune.
fix aici, printr-un comentariu prin care să îţi desemnezi preferata. aşa că ai intuit corect, iar eu mai notez un vot pentru bănăţeni 🙂
Vintila, din nou. Si Phoenix
şi-oi nota încă un vot pentru Miruna, plus încă o susţinere pentru Phoenix. o după-masă şi o seară frumoase!
Votez Cargo, desigur.
Propun Elena Cârstea.
o combinaţie cel puţin ciudată, din punctul meu de vedere. dar, dacă aşa zici, Cargo şi Elena Cârstea consemnez 🙂
Miruna-Mircea Vintila 🙂 E frumoasa. Prima data cand o aud
uite şi primul vot care nu merge la Laura Stoica 🙂 . mulţumesc de popas şi vot. şi bine-ai venit pe aici! (parcă e prima dată când votezi, dacă nu mă înşel)
Am mai votat odata, sunt aproape sigura …dar nu mai tin minte ce melodie era 🙂
se prea poate să mă înşele pe mine memoria, aşa că nu te contrazic 🙂
Frumos, frumos!
Vot pentru Laura Stoica si urare de zi faina pt tine…;)
azi toată lumea votează Laura Stoica? mai notez un vot, al treilea consecutiv, că nu am de ales. după-masă faină!
un vot pentru laura stoica şi… un mugur de fluier, da!
încă o dată Laura, plus susţinere pentru Phoenix. s-a notat la catastif 😉
Votez pe Laura Stoica si propun Phoenix.