Nu vor fi prea multe, pentru că oricum sunt în pană de cuvinte, dar parcă totuşi e nevoie de nişte precizări. Topul la care fac referire (cel al celor mai bune 100 balade rock) s-a născut din dorinţa de a pune la un loc cât mai multă muzică bună, nicidecum din dorinţa de a face cel mai cel top posibil; încropit şi în mare grabă, nici nu ar fi avut cum să iasă perfect, dar oricum nu ăsta era scopul lui. Nu ştiu în ce măsură a reuşit să „pună sub acelaşi acoperiş” cât mai multă muzică bună, nu ştiu nici dacă numele pe care i l-am ales e cel mai potrivit (best 100 rock ballads). Dar ştiu că ierarhiile nu au cum să mulţumească pe toată lumea, asta ar fi practic imposibil; până şi eu sunt nemulţumit că unele piese pe care le-aş fi văzut în primele 20-30 nu au intrat nici măcar în primele o sută. Dar până la urmă cam aşa se întâmplă în toate situaţiile în care este vorba de un vot, vor exista de fiecare dată nemulţumiţi. Poate nici algoritmul prin care calculez punctajele pieselor nu este cel mai fericit, dar altul mai bun, cu toată statistica pe care am făcut-o la greu, nu am găsit; oricum, dacă aveţi vreo idee mai bună referitoare la calcularea acestor punctaje, ea este binevenită. Iar îndemnul meu pentru cei cărora nu le place cum arată clasamentul intermediar pe care l-am postat ieri nu poate fi decât unul singur: puneţi mâna şi votaţi, pentru că doar astfel îl puteţi modifica! Asta nu e tocmai complicat, pentru că în stânga paginii găsiţi link-uri către toate cele 20 de grupe, iar la finalul fiecărei postări veţi găsi un alt link, ce vă va duce la formularul de vot, unde va trebui să daţi câte o notă fiecărei piese din grupa respectivă.
Iar acum, dacă am zis ce am avut de zis, nu îmi rămâne decât să vă las în compania muzicii, adică a pieselor din lista de mai jos, care nu fac decât să confirme că acest top nu a inclus tot ce putea fi inclus (piesele de mai jos nici măcar nu au fost propuse pentru top, excepţie făcând prima şi a cincea, care însă nu au ajuns nici ele în primele o sută):
- Great White – Save Your Love
- Hammerfall – Always Will Be
- Sonata Arctica – Draw Me
- Sturm und Drang – One Million Nights
- Sentenced – No One There
- Rainbow – Rainbow Eyes
- Dokken – Alone Again
- Firehouse – When I Look Into Your Eyes
sursa: youtube (user – Quỳnh Ngô Trọng)
sursa: youtube (user – NuclearBlastEurope)
sursa: youtube (user – Tiago Carvalho)
sursa: youtube (user – WMFinland)
sursa: youtube (user – CenturyMedia)
sursa: youtube (user – BlackSabbath1989Dio)
sursa: youtube (user – amylu867)
sursa: youtube (user – FirehouseVEVO)
A fost interesanta ideea si foarte buna pentru ca multi care trec pe aici au descoperit melodii si trupe noi, de care n-auzisera pana acum, 🙂
păi cam asta şi era ideea 🙂
[…] via Facebook), Sonia (câștigătoare a premiului al II-lea, felicitări încă o dată ! ), Călin, Nespusdemult, Grădina de vise și flori, Victoria et veritas și ultima, dar nu cea din urmă […]
eu am votat la vremea respectivă, tocmai ca să nu uit cumva.
e greu să aduni multe păreri şi cred că votul a fost influenţat şi de genul preferat, de trupele care ne plac sau nu, cine ştie…
eu rămân la părerea că ai încercat să faci ceva deosebit şi că e multă muncă în spate.
că votul e influenţat de genul preferat sau de trupa/trupele preferate, e cât se poate de firesc. toţi suntem subiectivi, dacă era după mine „July Morning”, care e pe nouăzeci şi ceva ar fi fost în primele zece. doar pentru că îmi place. şi e suficient. doar că nu toţi au gusturile mele, aşa că trebuie să accept ce au decis cei care au votat.
iar noi ai trebui să mulţumim pentru tot ce este în spatele votului. 😉 că nu e uşor să le aduni.
nici aşa greu nu e, partea dificilă a fost la început, când a trebuit să „încheg” topul. partea cu adunatul, cu împărţiri, formule, îi revine numitului excel 😉
să trăiască numituuuu! 😀
[…] lui călin pentru că scrie, nu numai ne ademeneşte cu […]
Bucuroşi şi la propriu încântaţi le-om asculta, boier dumneavoastră!
O săptămână beton armat!
m-aş declara mulţumit şi de-ar fi numai beton, boier dumneavoastră. o săptămână care să vă meargă la suflet!