24 ianuarie 2Sunt multe, foarte multe grupuri, grupuleţe, biserici şi bisericuţe prin blogosferă şi fiecare din ele are obiceiurile lui, cerinţele lui, unele din acestea oarecum fireşti, altele mai puţin. Eu, lup mai singuratic de felul meu, nu prea simt nevoia să fiu asociat cu vreun astfel de grup, poate şi pentru că odată intrat într-un astfel de grup apar aşteptările: ba să treci pe la cei care alcătuiesc grupul, ba să comentezi pe la fiecare, ba se trage de tine din toate direcţiile că nu ai postat pe nu ştiu care temă. Şi atunci unde mai e plăcerea? Păi vă zic eu că nu mai e, ajungi să faci mecanic anumite lucruri, pe altele le faci din „obligaţie”, iar tot farmecul se duce pe apa sâmbetei.

Totuşi, există undeva prin blogosfera asta mare un loc unde mă simt bine; mă simt bine tocmai pentru că nu trebuie să semnez nici o condică, pentru că nu sare nimeni la gâtul meu dacă într-o anumită zi nu am postat ceva anume, ori dacă nu am trecut şi nu am comentat pe la toţi cei care alcătuiesc grupul respectiv. Cu unii din ei mă ştiu încă de pe la începuturile primului meu blog, pe alţii îi ştiu de foarte puţină vreme. Nu sunt decât o mână de oameni, oameni mari cu suflete de copii, care, săptămână de săptămână, iau o mână de cuvinte şi se joacă cu ele; să dăltuieşti în cuvinte nu e lucru uşor, cere migală, ia timp, trebuie să trudeşti, să transpiri până ce ele se aşează aşa cum ai vrea tu, trebuie să ştii să le îmblânzeşti. Iar ei ştiu asta foarte bine şi de multe ori ceea ce îmi e dat să citesc la ei sunt lucruri cu adevărat deosebite. Azi se împlinesc doi ani de la apariţia acestui loc de joacă pentru cuvinte, ai cărui membri la ora actuală sunt psi, tiberiu, dictatura justiţiei, scorpio, virusache, tuşa vero şi grişka, altcersenin, cita, almanahe, dagatha, miţa, abisurile, carmen, dor, vavaly, simona, incognito, anacondele, la fee blanche, dia na, max, roxana şi angela. Pe acolo, prin clubul lor, eu sunt doar un intrus, unul care de cele mai multe ori citeşte, se bucură de ceea ce găseşte, fără însă a lăsa urme ale trecerii sale; dar chiar şi aşa, fiind doar intrus, le spun tuturor „La Mulţi Ani!”, le doresc să aibă şi pe mai departe inspiraţie cu carul, le ofer câte o felie de tort şi le dăruiesc (ce altceva aş putea eu dărui?) muzica de mai jos, cu speranţa că fiecare va găsi măcar o piesă care să îi fie pe plac.

sursa: youtube (user – RoadrunnerRecords)

sursa: youtube (user – ongakukozo2)

sursa: youtube (user – pascalocool)

sursa: youtube (user – AndreRieuTV)

sursa: youtube (user – dilemmak1)

sursa: youtube (user – queenofficial)

Comentarii
  1. Allure spune:

    Să trăiască și clubul și muzica bună și DJ-ul! 🙂

  2. dagatha spune:

    Ia uite, dom’le, unde-i petrecerea!
    Nightwish…Yannis….
    Plăcut! 🙂

  3. vavaly spune:

    Numai muzica aleasa, pe sufletul , intelesul si priceperea mea nepriceputa in ale muzicii. Cuvinte din inima mare pentru alte inimici mari ce descriu acest club fara reguli si fara restrictii. de asta imi place si mie :). Sa traim cu totii bine si frumos!

    • Călin spune:

      am ales-o şi eu cum m-am priceput, am căutat să fie câte ceva pe gustul fiecăruia; nu ştiu dacă mi-a reuşit în totalitate, dar măcar am încercat 🙂 . să trăim frumos, zic eu 🙂 . că cu trăitul bine am luat o ţeapă 😉

  4. psi spune:

    un strop de nightwish, un strop de queen, sigur că şi stratovarius. ce tooort! 😀
    mulţumesc mult, călin, pentru tot. 😳

  5. comunicatex spune:

    Superbe melodii, imi place la nebunie Nightwish 🙂

  6. Şi eu sunt la fel de intrus ca şi tine! 😉

  7. Marian spune:

    Pentru ” Marele singuratic „…RESPECT ! Pentru Andre Rieu si mai ales pentru Qeen, multumiri !

  8. 9 spune:

    La cat mai multe…cuvinte! 🙂

  9. SimonaR spune:

    Calin, nu esti intrus asa ca „La multi aaaaani”! Si inca un pupic… asta e dupa miezul noptii (chiar si dupa miezul zilei) :*

    • Călin spune:

      bine, intrus poate că nu o fi termenul cel mai potrivit, doar că de cele mai multe ori mă limitez la rolul de spectator tăcut; îmi place să vă văd jucându-vă şi îmi place ce iese din joaca voastră.
      cât despre pupic, ce să zic??? aşa ceva nu se refuză, mai ales că sunt un pupăcios 🙂 . ba ţi-l şi întorc :*

  10. Mi-a plăcut cele scrise. Și mie îmi place libertatea și de aceea mă simt bine când nu mă obligă nimeni nimic. Mulțumesc !

  11. La mulţi ani!!! Îmi place muzica recomandată de tine. Mă gândesc că „Friends will be friends” se potriveşte grupului de melomani în care suntem 🙂 Tu, chiar dacă nu eşti „Nemo”, în cei 2 ani de când exişti virtual, ai trecut, ca şi noi prin diferite „Seson(s) of change”. Fiecare din noi devine, la un moment dat, receptiv la tema şi subiectul Romeo şi Julieta, înţelegând unirea şi momentul de iubire absolută. Povestea de iubire poate fi „One man’s (woman’s) dream”. De la acesta pleacă cuvintele ce se ascund prin colţuri de vis, ce strică sau refac sau sunt pur şi simplu vorbe în vânt (Paroles, Paroles…) .
    Mulţumesc de nominalizare, mă simt minunat în grupul nostru 🙂 Toate cele bune ţie, de la Deva

    • Călin spune:

      virtual, eu nu exist decât de vreun an şi 8 luni; clubul e un pic mai vechi decât scurta mea existenţă virtuală 🙂
      iar nominalizarea a fost făcută chiar de cea care a lansat ideea grupului, eşti trecută acolo la ea în postare 😉 . şi uite aşa mai aflu şi eu noutăţi, cum ar fi aceea că ai două bloguri (ca şi mine, dealtfel 🙂 )
      cred că am făcut o confuzie amândoi, dar dacă am făcut-o, asta e; că la psi e vorba totuşi de o altă Roxana 🙂
      o zi frumoasă să ai la Deva!

      • M-am gândit să-ncep să scriu şi un blog personal, dar n-am găsit timp. Probabil că este doar o confuzie 🙂 Dar ideea asta de grup mi-a venit şi mie, chiar vreau să lansez un cerc de lectură – să vedem cum ar ieşi. Puţin mai nonconformist şi bineînţeles virtual … dar are un mare avantaj – ne putem întâlni când avem fiecare timp, putem adăsta asupra temei, ne putem citi reciproc – deja cei mai mulţi făcând parte dintr-un grup – aşa cum bine ai spus.

  12. La ani mulţi şi buni !

  13. Pishky spune:

    La multi ani ! 🙂

  14. Te pricepi Caline la muzica , sa ne traiesti baiete si sa ne mai bucuram de muzica ce ne-o transmiti ! O zi minunata iti doresc !{*

    • Călin spune:

      nu ştiu dacă mă pricep într-adevăr, dar ştiu că îmi place şi încerc să aflu tot mai multe din domeniul ăsta 🙂
      o zi frumoasă şi ţie!

  15. lafeeblanche spune:

    Pupici cu sclipici! Ador tema din Romeo si Julieta!

Lasă un răspuns la romanianstampnews Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.