Prague 208Probabil pare ciudat titlul acestei postări, pentru că e cam greu de găsit vreo legătură între capitala Cehiei şi trupa românească Iris, care nu cred că a concertat vreodată pe acolo. Totuşi, undeva există o legătură, chiar dacă la momentul ăsta o văd doar eu; oricum, dacă aveţi puţintică răbdare, o să vedeţi şi voi oarece urmă de legătură. Să o luăm aşadar sistematic:

  • în urmă cu destulă vreme postam mai multe poze din Praga pe blogul care i-a fost înaintaş ăstuia; destulă vreme înseamnă cu un an şi câteva luni bune în urmă;
  • pe 12 septembrie anul trecut am fost la ultimul concert al trupei Iris în vechea formulă, concert ce a avut loc în curtea castelului de la Bonţida (e cam pretenţios spus „castel”, dar asta e);
  • la respectivul concert am cunoscut-o pe Loredana, o bloggeriţă din Baia Mare, pe care o găsiţi aici; din moment ce ne-am întâlnit la un concert Iris, este firesc să îi placă trupa „incriminată”. Şi îi place, nu glumă…

În momentul de faţă Loredana este pe undeva prin Praga, iar ea zice că ar fi acolo din cauza pozelor mele, care i-au stârnit dorinţa de a vedea acele locuri. Tot în momentul de faţă, adică astăzi, se mai întâmplă să fie şi ziua ei. Că o fi prin cartierul evreiesc, ori poate pe la Catedrala St. Vitus, că o fi măsurând cu pasul Karluvy Most, ori s-o fi uitând la ceasul astronomic din Staroměstské náměstí, ori mai degrabă în camera ei de hotel, dormind după o zi obositoare, eu îi doresc ca anii ce vor veni de acum încolo să îi fie aşa cum şi-i doreşte ea. Şi pentru că de-acum e 14 ianuarie şi în Cehia, „La Mulţi Ani!” acolo departe, iar cadoul meu pentru ea e un snop de cântece ale trupei Iris.

sursa: youtube (user – Serban Vlad)

sursa: youtube (user – nad1s)

sursa: youtube (user – Serban Vlad)

sursa: youtube (user – cristysudest)

sursa: youtube (user – tudor96)

sursa: youtube (user – rockfellia)

Comentarii
  1. […] mine, cu mine departe fiind. Vă mulțumesc mult, mult, Călin, jos pălăria în fața ta pentru cadoul tău frumos. Mulțumesc! Deci, La mulți ani mie, La mulți ani frumoși și buni și […]

    • frmshk spune:

      Călin, am citit postul tău chiar luni dimineața și tare bine mi-a picat, mi-a plăcut mult, mult, mult! Piesele pe care le-ai ales, de la Iris, sunt dintre cele care mi-s așa, lipite de suflet. Și ele, indiferent că Iris mai există că nu, că formula lor e una sau alta, nici nu contează. Piesele astea rămân. Și, doar și pentru asta, tot trebuie să le fim recunoscători.
      Mulțumesc frumos, Călin!

  2. Drugwash spune:

    Frumos şi elegant din partea ta, să oferi asemenea dedicaţie specială Loredanei. Mă nelinişteşte un pic de ce n-a apărut pînă acum măcar cu un reply, ceva…

    În rest, văd că lumea se cinsteşte de zor, curge berea în valuri înspumate, de fel şi fel, de prin lume adunate. Hai noroc, dară! 🙂

    • Călin spune:

      a apărut, dar numai pe feisbuc, pe blog nu a mai dat nici un semn; iar alaltăieri avea şi ea dreptul să se cinstească, doar nu vroiai să apară pe blog, de vreme ce e prin ţara lui Pilsner Urquel 😉
      noroc, dară 🙂

      • Drugwash spune:

        Ah, dacă a apărut, atunci m-am liniştit. Mulţam de confirmare! 😉

        O blondă în ţara blondelor îmbuteliate… eh, ce viaţă! 😀

        • Călin spune:

          îţi dai seama… 😀

          • Drugwash spune:

            Hehe, glumeam – din cîte ştiu, nu prea se împacă cu. Dar mai bine tac, pînă nu mă apucă un sughiţ teribil şi subit, din cauze aparent necunoscute. 😆

          • Călin spune:

            io unul am văzut o poză din 14 în care taman cu o blondă pasteurizată se întreţinea 😉 . iar cu sughiţul, cine ştie, poate te-om vedea la teveu, la emisiunea aia în care se vorbeşte de denomene inexplicabile gen triunghiul din bermude 😉

          • Drugwash spune:

            Hehehe, ca să ajung io la teveu ar trebui să am un mare triunghi în bermude! 😆 Pînă una alta, nici bermude n-am, aşa că, io pe sticlă – no chance. 🙂 Şi se pare c-am scăpat şi de sughiţurile posibile. Ain’t she a good gal or what!? 😎

          • Călin spune:

            îmi pare rău (sau bine, mai debrabă) pentru tine că nu ai şanse să ajungi pe sticlă; nu cred că ţi-ar prii compania 😉 .
            io nu am zis niciodată că nu ar fi 🙂

    • frmshk spune:

      Drug, mulțumesc de grijă, p-aci-s! 🙂 N-am prea avut chef de net, mai mult decât timp, De-abia am postat două poze pe facebook și atât… berea… sincer acum, a fost mai mult de impresie… cam așa, o jumătate pe zi! :)) Na, nu râdeți de mine, bine? Atât pot… 😛

      • Drugwash spune:

        Gata, mi-a înflorit inima la loc. 🙂

        Ştiu că n-ai mare prietenie cu ‘spiritele’, de-aia mă şi gîndeam ce păcat că nu te poţi bucura deplin şi de acea parte a vizitei. Măcar de mi-ai fi adus mie cîteva sticle, că eu ştii că nu refuz… 😛

  3. […] adică prin colţ, am început ziua cu foarte multe ore în urmă, adică fix pe la ceasurile 1 dimineaţa, cu o […]

  4. Marian spune:

    Frate Calin …dumneata ai mai multe posibilitati esti mai informat decat noi….muritorii de rand …. Poate stii ce se intampla cu Teo Negura ca vad ca …nu da nici un semn ca ar mai dorii sa reinceapa ” activitatea „. A intrat in politica pana la urma ?

  5. Marian spune:

    LA MULTIIII ANIIIII…… PENTRU TOTII CAPRICORNIIIIIII !!!!!!! 🙂 🙂 🙂

  6. lili3d spune:

    La mulți ani! pentru Capricorni!

  7. shogunu' spune:

    Se poate un Staropramen la băiatu’;)
    Mulţi ani!
    Banzai!

    • Călin spune:

      că Herold sau Poutnik nici nu a fi bune 😉 . Staropramen, între noi fie vorba, e una din cele mai proaste beri din Cehia 😉

      • shogunu' spune:

        Brrrr… !!! Da’ Pilsen are ceva???

        • Călin spune:

          dacă-i Pilsner Urquell, nu are nimic; nici dacă-i Czechvar sau Rebel, crede-mă că nu are 😉

          • shogunu' spune:

            Pe vremea lu’ împuşcatu’ singura bere din Cehoslovacia găsibilă la noi era Pilsen. Şi acuma o văd. Sticlă maro, etichetă aurie… Moşu’ (bunicul meu, tata lu’ mama) era crîşmar… El m-o „iniţiat” în „arta berii” de pe la vreo 14 ani 🙂 după ce mi-am luat buletinu’ 😀
            Şi dacă-i să ţi-o spui pe ‘a dreaptă, cea mai bună bere ce-am beut-o io o fost o Ayinger .Nu weissbier, aia normală, blondă, de la mama ei. Cu banii ce i-am dat pe-o sticlă (la Munchen) mă făceam rangă în orice cîrciumă din Sibiu.
            No, hi că-mi plouă-n gură… 😀
            Banyai!

          • Călin spune:

            da îţi plouă, nu glumă, că nici banzai-ul nu îl mai scrii ca lumea 😀

          • shogunu' spune:

            A’ta e’te… Cînd tot îmbîrligi tastaturili… Z îi Y, Y îi Z… A îi Q şi invers… Uiţi de QWERTY şi meri pe AZERTY
            Banzai! cu Y 🙂

          • Călin spune:

            păi nu mai îmbârliga tastaturili, că le ameţeşti 😉
            banzai să fie, na, dacă vrei tu şi cu W 🙂

      • Marian spune:

        Fii serios ca nici berea neagra facuta de aia de la Rahova sau ” blonda ” de Cluj …si nici macar „aia de la Azuga ” de la „cotu’ Donului ” cum ai spuneau localnicii si nu numai….nu sint de lepadat si nu sint mai prejos decat cele enumerate de voi doi ! Las la o parte ca Bragadiru producea bere …inainte ca Pilsen sa fie inventata macar .Asta ti-o spune unul care a ” lucrat ” in domeniul respectiv .

        • Călin spune:

          acuma iar o să te iau în coarne, pentru că nu te-ai documentat destul 😉 . cică şi în Mesopotamia se fabrica bere, ori pe vremea aia nu se exista Bragadiru, Cluj sau Azuga. Iar în Cehia, să avem pardon, se produce bere de pe la 1118. Plzeň and České Budějovice îţi spun ceva? astea-s două oraşe din Cehia, mai pe limba noastră Pilsen şi Budweis.

          • Marian spune:

            Ma ” iei in coarne ” dar…gresesti coane ! 🙂 Pai ai baut vreodata bere din aia facuta de …mesopotamieni ? 😕 Cat despre berea din Ceske Budejovice am auzit doar de la „amicul ” meu ,bravul soldat Svejk fireste …indirect , prin… ” bunavointa ” altui amic Jaroslav Hasek . Datorita lor am fost ” La Motanu’ ” si am privit cum se delecta Sveck si chiar in gara din Ceske Budejovice pe cand asteptam un tren impreuna cu …acelasi amic , infanteristul KuK Josef Sveck ! 🙂

          • Călin spune:

            să ştii că nu am băut niciodată bere făcută de mesopotamieni, şi nici nu cred că aş vrea 😉
            ce a scris Hasek e una, dar că atunci când vine vorba de bere cehii sunt maeştrii, asta nu o prea poate contesta nimeni. ce scrie pe o sticlă de bere care se repectă cât de câ? Premium Pils sau Premium Pilsner? no, asta de la cehi se trage 😉

  8. geanina spune:

    la multi ani, Loredana! 🙂
    frumoasa dedicatie i-ai facut…:p

  9. Javra spune:

    Care Iris îţi plăcea mai mult? În vechea formulă (cu Minculescu) sau cea nouă?
    Chestia e că eu n-am auzit nimic în noua formulă.

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s