De prin noiembrie „serialul” dedicat muzicii trupei britanice Queen a luat o pauză destul de lungă, pauză care se încheie aici; mai avem de trecut prin 5 albume, iar primul dintre acestea, cel la care ne oprim astăzi, intitulat The Works, a fost lansat în februarie 1984, fiind cel de-al unsprezecelea album de studio al trupei. Albumul reprezintă un fel de revenire la rock, chiar dacă într-o variantă mult mai uşoară, mai soft decât în primele albume; în acelaşi timp sintetizatoarele sunt mult mai prezente decât în oricare alt album al trupei. După un an de pauză, an în care componenţii trupei s-au axat pe proiecte individuale (Freddie Mercury lucrând la albumul lui solo), ori au colaborat la proiecte ale altor muzicieni (cazul lui Brian May, care a lucrat cu Eddie Van Halen şi alţi muzicieni la Star Fleet Project), în august 1983 trupa s-a reunit şi a început înregistrările la The Works, album înregistrat la Record Plant Studios (în Los Angeles) şi Musicland Studios (în Munchen). De pe acest album, care s-a vândut în peste 12 milioane de exemplare, vă invit să ascultaţi în continuare piesele din lista de mai jos:

  • Radio Ga Ga
  • Tear It Up
  • It’s a Hard Life
  • I Want to Break Free
  • Hammer to Fall
  • Is This the World We Created…?

sursa: youtube (user – QueenVEVO)

sursa: youtube (user – Queenfan81)

sursa: youtube (user – queenofficial)

sursa: youtube (user – queenofficial)

sursa: youtube (user – queenofficial)

sursa: youtube (user – Andy Bragg)

Nu cred că s-a supăra nimeni dacă treceţi şi pe la adelina, paporniţa (cam supărată azi pe televiziuni), geaninaluna pătrată, octocat, psi, crisaDAP, max peter, teo negură, grupul “porcilor”, doru, melly, meşterul manole, zinnaida, roxana, ali drg, cammelyrosedeny, anastasia, alt cer senin, zamfir, memyselfandela, freestar, ştefania, lili3d, oana, filumenie, schtiel, pishky, ulise, ratzone, crisego, diverse, alex sau indiferent.

Comentarii
  1. cammely spune:

    Faceau ei spectacol, insa eu preferam sa ascult Queen decat sa-i privesc
    Cati n-am fredonat „I Want to Break Free”… 😆
    Aveam mai multe CD-uri cu muzica lor si tare bine prindeau la un drum mai lung… 🙂
    Ce-i a lor e a lor, n-are cum sa nu-ti placa Queen!
    Mersi fain si noapte buna Calin! 🙂

  2. Marian spune:

    Cand este vorba despre Queen….jos cu palaria !!! Cand este vorba despre Freddie Mercury …jos cu palaria si RESPECT !!! Ai observat ca de la ” retragerea ” lui Freddie , astia de la Queen au cam incetat sa mai existe ? Au cam intrat in …umbra . In sensul ca….nu mai au ” substanta „, nu mai sint aceeasi fara STAR-ul lor . Caline ….JOS CU PALARIA pentru aceasta extraordinare prezentare . Teo Negura ,cred ca a explodat daca a urmarit-o !

    • Călin spune:

      când e vorba de Queen sau de Freddie Mercury nu merge altfel decât cu „jos pălăria” 🙂 . că a cam dispărut Queen după moartea lui Freddie, poate că era normal, el era sarea şi piperul acolo. iar dacă a dat Teo peste postarea asta, eu vreau să cred că i-a plăcut 🙂

  3. […] Papornita, Coltul cu muzica […]

  4. psi spune:

    poate cel mai cunoscut album al lor, aş spune eu! 😀 sau oricum, concertul lor din 85, în care au cântat piesele de pe acest album a fost unul memorabil, datorat în mare măsură carismei lui freddie…

    • Călin spune:

      eu te-aş contrazice, pentru că nu îmi vine a crede că este cel mai bun album al lor, după cum nu este nici cel mai bine cotat 😉 . eu aş zice că „A Night at the Opera” ar putea fi cel mai bun; na, în privinţa asta fiecare din noi e subiectiv, e în funcţie de ce ne place şi ce nu ne place nouă…

  5. A fost extrem de plăcut să ascult selecţia făcută de tine. Îmi place mult Queen şi aşteptam continuarea periplului tău prin albumele lor. O seară frumoasă şi o săptămână cât mai reuşită, de la Deva.

    • Călin spune:

      e, mi se mai întâmplă mie să mă mai opresc pe la jumătatea drumului, să iau o gură de aer, dar în cele din urmă tot revin şi duc lucrul până la capăt 🙂
      o seară frumoasă să fie şi la Deva!

  6. Alex spune:

    La multi ani, draga Calin! iti doresc un an cat mai bun, sanatate si bucurii!

    Frumos ne-ai oferit Queen! Cum sa nu-ti placa asa ceva. Chiar si dupa multi ani, muzica lor este deosebita.

    Cand am auzit prima data de ei, in anii de scoala, cineva scrisese pe banca numele lor, cu litere mari, foarte artistic desenate si am fost curios sa-i aud. Mi-au placut imediat.

    O seara frumoasa iti doresc! 🙂

    • Călin spune:

      e, uite un exemplu de mutilare a mobilierului şcolar cu rezultate benefice 🙂 .
      La Mulţi Ani frumoşi şi ţie, dar şi celor dragi care ţi-s prin preajmă!

  7. geanina spune:

    Queen…cum sa nu-ti placa Queen!!
    Superbi. Nu cred ca exista vreo piesa care sa nu- ti placa la ei….
    Seara faina!

    • Călin spune:

      cu ceva efort poate că ai găsi, pe vreunul din albumele lor mai comerciale, dar oricum nu ar fi tare uşor de găsit 😉
      o seară faină şi ţie!

  8. alterego9221 spune:

    Nu sunt eu un fan Queen, dar cateva melodii imi plac si mie 😀 Multumesc pentru recomandare!

  9. indiferent spune:

    Mi-a placut mult ” Is This the World We Created…?” … Chiar nu o stiam. Multumesc, Caline ! 🙂

  10. Stefania spune:

    Excelenta alegerea ta, Calin. Imi place foarte mult.
    Iti multumesc mult!
    O duminica minunata iti doresc si-o noua saptamana excelenta! 🙂

    • Călin spune:

      trebuia să fac cumva să mă apropii şi de finalul „serialului” ăstuia, iar cel mai la îndemână mi-a fost să „înnod” povestea de unde am lăsat-o în noiembrie, adică fix de la albumul ăsta 🙂 .
      o duminică frumosă şi ţie şi o săptămână pe măsură!

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.