european 29Azi se întâmplă să nu am chef de nimic; adică să am chef să nu am chef. De vină o fi şi atmosfera gri de afară, dar poate în şi mai mare măsură zgomotul strident al interfonului care, pe la ora 9 şi un pic, mi-a stricat somnul de sâmbătă şi m-a extras din pat. Aveam planuri măreţe pentru ziua de azi, să mă apuc de „curăţenia de iarnă”, să mai scot din blogroll nişte bloguri ce nu prea au ce căuta acolo, să adaug altele, să lucrez puţin şi la paporniţă, să o fac să arate mai acătării, dar nu voi face nimic din toate astea; le voi face cândva, într-o altă zi, când lipsa asta acută de chef mă va lăsa în pace şi se va duce pe la alţii. Dar pentru că mi-am adus aminte că am rămas dator de prin 2012 cu un top, singurul care nu a ajuns la borna cu numărul 30, m-am gândit că nu ar strica să ajung şi cu el la zi; aşa se face că azi avem aici ultimul top de anul trecut primul top din acest an, cel cu muzică europeană. Cum s-a votat la ultima ediţie de anul trecut, se poate vedea din imagine, aşa că nu mă apuc să comentez ce şi cum acolo. Le voi mulţumi celor 14 care au votat la acea ediţie şi voi mai spune că ne despărţim de Laura Pausini şi Goran Bregovic, urmând să ne continuăm drumul cu The Cranberries şi Stratovarius. Iar acestora din urmă le vom pune alături pentru această ediţie propunerile venite de la psi şi de la cristi, adică piese interpretate de Delain şi Andrea Bocelli. Cele patru piese pentru care puteţi vota până prin 20 ianuarie le găsiţi în lista de mai jos (tot până atunci puteţi lăsa şi propuneri pentru următoarea ediţie, iar acestea trebuie să fie piese din ţările Europei, exceptând Marea Britanie şi România), care listă este urmată, ca întotdeauna, de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor; cred că iar sunt numai videoclipuri, dar acum asta e, reflexu-i reflex 😉 .

  • Delain  – See Me In Shadow
  • Stratovarius – Eagleheart
  • Andrea Bocelli – Vivo per lei
  • The Cranberries – Zombie

sursa: youtube (user – RoadrunnerRecordsNL)

sursa: youtube (user – Murraybethyname)

sursa: youtube (user – chrisdanceboy)

sursa: youtube (user – TheCranberriesVEVO)

Astea fiind zise, nu îmi rămâne decât să vă invit să treceţi şi pe la adelina, meşterul manole, slowaholic, loredana, geanina, doruzinnaidaoctocat, crisa, DAP, luna pătrată, max peter, freestar, ulise, pishky, shogunu, d’agatha, indiferent, teo negură, cammelymelly, anastasia, ştefanialili3d, alex, roxana, alt cer senin, memyselfandela, florina sau kadia.

Notă: Retrospectiva muzicală a lui 2012 va reveni aici numai luni, pentru că mâine vom relua serialul Queen, care nu a mai fost nici el de multă vreme pe aici. Iar mai spre seară paporniţa vă propune o călătorie pe care zic eu că merită să o întreprindeţi.

Comentarii
  1. Stefania spune:

    Andrea Bocelli – Vivo per lei. este alegerea mea, Calin! 🙂

  2. Kadia spune:

    The Cranberries – Zombie … si multa sanatate in anul ce tocmai a inceput.

  3. slowaholic spune:

    Vivo per lei, Bocelli. 🙂 Să ai un an bun și spornic!

  4. lili3d spune:

    Delain.
    Zile bune!

  5. dagatha spune:

    să zicem…Delain 🙂
    La mulți ani, dragă Călin 🙂

  6. psi spune:

    delain astăzi, pentru că stratovarius a adunat deja mulţi susţinători! 😀
    aşa-mi trebuie dacă m-am apucat de propuneri, nu? a fost greu de ales…

  7. indiferent spune:

    azi, pentru ca am ragaz, votez Andrea Bocelli – Vivo per lei

  8. La multi ani, Calin. Eu parca as… Cranberries 😀

  9. 9 spune:

    La multi ani!
    Si de data asta tin cu Stratovarius – Eagleheart , vin cu o propunere

    • Călin spune:

      La Mulţi Ani frumoşi şi ţie! am uitat să îţi mai scriu pe mail, dar ce îţi lăsase moşul la mine a plecat, e pe drum de acum. Stratovarius am notat, şi cu ocazia asta mai aflu şi eu câte ceva despre muzica din Ungaria, capitol la care sunt cam tămâie, trebuie să recunosc 😦

  10. Javra spune:

    Mulţumesc pentru Delain!

    • Călin spune:

      cu multă plăcere! undeva pe blog este ceva mai mult Delain, pentru că m-am oprit puţin la albumul lor din 2012; prin urmare, e una din cele 8 postări din ciclul „2012 pe scurt”, nu mai ştiu exact care.

  11. Andrei spune:

    La Multi Ani si de la mine! Si inca un vot pentru Stratovarius, plus o propunere mai „grea”, dar frumoasa: Rammstein – Ochne Dich

  12. Stefania spune:

    Andrea Bocelli – Vivo per lei, este alegerea mea, Calin si sustin, Zucchero – Baila Morena!
    O zi minunata iti doresc, Calin! 🙂

  13. La mine n-a fost simplu deloc pentru că Stratovarius şi The Cranberries erau la egalitate. Cred că anterior am votat Zombie pentru că mi s-a părut deosebit de reuşită melodia, intonaţia şi vocea. Cred că şi astăzi aş fi votat la fel, dar m-am gândit că primul vot să fie pentru un text mai optimist, de asta aleg, pentru astăzi Stratovarius. Un an bun, multă sănătate şi tot ce îţi doreşti. Numai bine, de la Deva

  14. Alexandra spune:

    La Muuuuuuulti Ani!!! Votul meu merge in Finlanda si propun o trupa suedeza care cred ca nu a mai fost pe aici si care imi place; prin urmare, Kent cu „The king is dead”

    • Călin spune:

      La Muuuuuuulţi Ani!!! 🙂 Nu ştiu dacă am pus atâţia de „u” câţi erau la tine, dar oricum sunt pe aproape. Şi mai notez un vot pentru Stratovarius, iar la propuneri îi trec şi pe Kent; avea ceva bai link-ul lăsat de tine, dar s-a corectat între timp. o zi faină să ai!

  15. Crisa spune:

    See Me In Shadow….de la mare :)!!

  16. Cristi spune:

    Votez pe Andrea Bocelli si propun pe Zucchero – Baila Morena.

  17. shogunu' spune:

    De departe STRATOVARIUS!!!
    Banzai!

  18. Ali Drg. spune:

    Vivo per lei, clar.
    Numa’iarna nu’i afara.

    • Călin spune:

      aici pica ceva de sus în jos mai de dimineaţă, un soi de lapoviţă ce te făcea fleaşcă în câteva minute, dar s-a domolit. şi e urât rău 😦
      vot pentru Bocelli am notat, cu mulţumiri pentru popas.

  19. Pentru mine e simplu: Stratovarius.
    Şi aici e tot cenuşiu. Despre chef nu mai vorbesc.

    • Călin spune:

      cheful s-a dus în lume când zgomotul ăla infernal al interfonului a început să îmi sfredelească creierul; şi aşa bine aş mai fi dormit măcar o oră…nu mă aşteptam să fie aşa simplu, că doar sunt şi Delain sau Cranberries, dar Stratovarius oi nota. o zi faină, Max!

  20. Delain pt mine.
    Sa ai o zi faina Caline. 😉

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.