Mi s-a pus pata. Iar dacă mi s-a pus pata, înseamnă că mâine îmi iau picioarele la spinare şi mă opresc cine ştie unde; dacă aflaţi cumva unde o să mă opresc, să îmi ziceţi şi mie, că eu nu am aflat încă, şi până dimineaţă trebuie să aflu cumva. Am pus deştu’ pe hartă, iar deştu’ a zis Sighişoara, dar…neee, am fost de prea multe ori acolo, aşa că trebuie să găsesc altceva. Oricum, până ce s-a gândi soarele să răsară mâine probabil voi afla pe unde voi merge. Iar dacă îmi iau lumea în cap, rezultă că măcar pe ziua de mâine aţi scăpat de mine, de Queen şi de muzicile din colţul ăsta, dar nu o să aveţi vreme să vă bucuraţi prea mult, pentru că de luni mă găsiţi din nou aici. Până ce rezolv eu enigma destinaţiei mele de mâine cred că ar fi frumos să vă las totuşi nişte muzică, adică un soi de ghiveci cu muzici de foarte multe soiuri; ce v-am pregătit pentru seara asta ar fi taman ce găsiţi în „lista de bucate” de mai jos:

  • Ania Cecilia – „Cambiami il destino”
  • Bob Marley – „Every little thing gonna be all right”
  • Alabama – „I’m In A Hurry”
  • Vangelis – „Promontory”
  • R.E.M. – „It Happened Today”
  • Coldplay – „Clocks”
  • Adele – „Someone Like You”

sursa: youtube (user – AniaworldOfficial)

sursa: youtube (user – Qmilkman)

sursa: youtube (user – turion2005)

sursa: youtube (user – T0y0Tac0roll4)

sursa: youtube (user – remhq)

sursa: youtube (user – ColdplayVEVO)

sursa: youtube (user – AdeleVEVO)

Comentarii
  1. Drum bun, oriunde te vor duce picioarele.Incarca-ti bateriile si umple papornita de poze frumoase.

    • Călin spune:

      mulţumesc, cu oarece întârziere, că am rămas în urmă cu toate zilele astea. sunt mai întârziat decât trenurile de la CFR. iar poze…am adus câteva 🙂 .

  2. 9 spune:

    Sa ai o zi frumoasa maine, atunci. 😉

  3. A good weekend.
    Greeting, Wolfgang

  4. indiferent spune:

    gata gemul de prune, acum trec la ghiveci … )
    imi permit sa adaug si eu la ghiveci o melodie: http://www.youtube.com/watch?v=nJzBcKM3ZIE

    … si, indiferent pe unde ajungi, ai grija de tine !

  5. crisaa spune:

    Cu Ania și Adele .. hmm , mi-ai făcut seara de sâmbăta mult mai frumoasă 🙂 . Mulțam frumos !!!

Lasă un răspuns la wolfgangpowerpoint.wordpress.com/ Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s