Dacă e marţi, atunci e rock clasic, iar de data asta topul vine la vreme, fără decalaje, întârzieri sau alte cele. O să fiu destul de scurt, adică mă voi limita la a vorbi strict despre top, pentru că mai trebuie să îl pregătesc şi pe cel de mâine, având în vedere că mâine nu voi prea fi în peisaj. Cele 16 voturi ce s-au strâns în urnă (şi pentru care le mulţumesc – c-aşa-i frumos – „alegătorilor”) au dat clasamentul final din imaginea alăturată, un clasament cu Deep Purple şi Aerosmith la egalitate pe ultimul loc, astfel că cele două trupe vor părăsi la braţ topul, cu Kansas pe locul doi, detronată în această ediţie de Dire Straits. Cât despre propuneri, au fost vreo patru la număr, tot una şi una, dar până la urmă în top vor intra Bob Dylan şi Santana, propuneri venite de la indiferent şi alexandra, care s-au bucurat de ceva mai multă susţinere decât Whitesnake şi U2. Lista cu cele patru piese pentru care puteţi vota până luni o găsiţi mai jos, urmată ca de fiecare dată de videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor; tot până luni aştept şi eventualele voastre propuneri, iar cei care dau în premieră pe aici şi ar vrea să voteze, dar nu prea ştiu cum să o facă, găsesc cam tot ce-ar trebui să ştie în pagina Topurile din colţ.

  • Santana – „Black Magic Woman”
  • Kansas – „Dust In The Wind”
  • Bob Dylan – „Knockin’ On Heaven’s Door”
  • Dire Straits – „Money For Nothing”

sursa: youtube (user – LakeParadiseMusic1)

sursa: youtube (user – kansasVEVO)

sursa: youtube (user – BobDylanVEVO)

sursa: youtube (user – DireStraitsVEVO)

Nu ar strica să aruncaţi o privire şi pe la geanina, luna pătrată, octocat, crisaa, cristi, max peter, doru, melly, teo negură, zinnaida, psi, filumenista, hijo de algo, freestar, oana clara, ulise, lili3d, zamfir turdeanul, pishkypretty wild sau popa ţeapă

Comentarii
  1. rusescugeorge spune:

    Votez si eu cu Dire Straits 🙂 !

  2. Zina spune:

    Bob Dylan – “Knockin’ On Heaven’s Door”

  3. lili3d spune:

    Eu rămân la Kansas!…

  4. Andreotti spune:

    Uite cum facem acum…eu tac și tu știi sigur unde pleacă votul meu. N-ai nici un dubiu!!!!

  5. crisaa spune:

    ……and the vote goes to ……..Dire Straits 🙂

  6. Stefania spune:

    Santana – Black Magic Woman, este alegerea mea!
    O seara superba iti doresc, Calin, cu mult drag! 🙂

  7. psi spune:

    dire straits, again and again şi susţin gnr! 😀

  8. indiferent spune:

    Oooo, imi place ce vad aici ! Eu sunt la capitolul rock clasic alaturi de propunerea mea: Bob Dylan – “Knockin’ On Heaven’s Door”.

  9. […] vreţi să ascutaţi muzica… serioasa treceţi pe la Călin. Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like […]

  10. Pishky spune:

    pff… greu între Kansas și Bob Dylan cu acea melodie! Dar petru că m-am oprit de atât de multe ori la Kansas… de data aceasta ma opresc la Bob Dylan.. cu greu.. dar mna 😦

  11. 9 spune:

    Fie Santana, sa nu ţinem muzica in loc. 😉

  12. Cristi spune:

    Votez pe Dire Straits si sustin propunerea lui cammely. 🙂

  13. Doru spune:

    Bob Dylan – Knockin’ On Heaven’s Door, boier dumneavoastră!

  14. Alexandra spune:

    Ma „specializez” in propuneri 🙂 . Si daca tot mi-am intrat in mana, am si azi una, adica AC/DC 😀

    Era sa uit de vot, dar, pentru ca eu am propus Santana, cred ca se intelegea de la sine 🙂

  15. cammely spune:

    Tocmai ieri fredonam – “Knockin’ On Heaven’s Door”, faina piesa, n-am mai ascultat-o de mult. Eu dupa Santana, piesa asta asi vota-o pe locul 2, dar nu cu Bob Dylan si pe 3 Kansas – “Dust In The Wind”. Aşa că până la urmă e ok aşa cum apar înşirate mai sus. 😉
    Na bine, te cam las acum ca am nitica treaba, sa ai o saptamana faina!
    Love this version of knocking 😆

  16. romanianstampnews spune:

    Eu zic Santana.

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.