Sprânceana serii şi-a închis tristeţea

Sprânceana serii şi-a închis tristeţea,
Stau înhămaţi în curte nişte cai.
Au ieri mi-am dat de duşcă tinereţea?
Au nu ca ieri, tu dragă îmi erai?

Nu sforăi tu, troică-ntârziată,
Trecuta viaţă n-o mai prinzi pe deal.
Ca mâine, poate, soarta mea ciudată
Va conteni-o patul de spital.

Ca mâine, poate, voi pleca aiurea,
Lipsit de ţel şi culegând ponos.
Cum cântă ploaia sură şi pădurea,
Ascultă omul cât e sănătos.

Mi-oi trece suferinţele-n uitare,
La vechea rană nu vreau să mă uit.
Tu, chip iubit! Tu, voce-alinătoare!
Pe tine numai n-am să te mai uit.

Chiar de-oi iubi pe alta, pe oricine,
Din amintiri te-oi scormoni mâhnit
Şi povestindu-i, scumpo, despre tine,
I-oi spune că iubită te-am numit.

I-oi povesti cum curse viaţa noastră,
Care fiind se pare că n-a fost…
Tu, capul meu, în goana ta albastră,
De ce mă faci să sufăr fără rost?

                                 Serghei Esenin

sursa: youtube (user – Waylandar)

Comentarii
  1. Iubito, astă seară te aştept
    cu stelele pe cer îmbobocite
    şi ca să poţi intra pe nesimţite,
    deschid fereastra care dă în piept.

    Să nu te temi că sârma dimprejur
    Va sfâşia în ghimpi mătasea rochii.
    Tu treci hotarul dincolo de ochii
    Înveninaţi ai paznicului sur.

    Aşa cum ştiu că poţi veni acum
    Eşti o lumină numai, o părere,
    Întruchipată toată din tăcere
    Când pleacă magii somnului la drum.

    Am văruit pereţii cu argint,
    În aer simt aripi de libelulă
    Şi-acum presar goaroafe prin celulă
    Cu bucuria crudă că te mint.

    Aşează-te uşor şi nu-ncerca
    Să rupi cu şoapta armonia sfântă.
    Claviatura sufletului cântă
    Când o atingi cu-apropierea ta.

    Dar zorii bat în gene. Mă deştept,
    Acelaşi gol din adâncime suie
    Şi ca să pot ascunde tot ce nu e,
    Închid fereastra care dă în piept.

    Andrei Ciurunga – Aşteptare

  2. 63. Ce fericit aş fi aici Să duc o viaţă-ntreagă Cu oi şi cîini, cu oameni mici Ce ştiu să mă-nţeleagă.

  3. Pishky spune:

    pe cand si ceva mai vesel?

  4. Alex spune:

    Minunată „picătură de suflet”! Poezia lui Esenin mi-a mers la inimă, iar muzica la fel.
    Bine te-am regăsit, dragă Călin! Îţi doresc o zi frumoasă! 🙂

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.