The Clash
sursa: http://www.last.fm

După infuzia sănătoasă de Dire Straits şi Mark Knopfler, care va fi continuată nu peste mult timp, poate că nu ar fi rău să schimbăm puţin „decorul”, rămânând însă în arhipelagul britanic. Bântuiam acum vreo oră pe un site care zice-se că ar fi de specialitate, site căruia îi spune pastemagazine.com, unde, între altele, se găseşte un top al celor mai bune trupe şi al celor mai buni cântăreţi britanici ever. Mă uit eu ce mă uit şi de la o vreme ceva nu mi se pare tocmai în regulă; adică, să nu fie nume ca Pink Floyd, Queen sau Eric Clapton în primii zece, Dire Straits să nu fie absolut deloc în primii 50, dar să fie pe acolo nume ca Dizzee Rascal, Gruff Rhys, The Waterboys sau The Smiths (care stau în topul ăsta înaintea lui Queen, Pink Floyd, Clapton etc.), mi se pare, ca să folosesc un termen delicat, puţin bizar. E, că pe primele două locuri sunt The Beatles şi The Rolling Stones, pot zice că e destul de în regulă, dar ce e mai departe în topul ăsta e o varză totală (nici măcar una a la Cluj). Lăsând acum topul ăsta minunat în ploile lui, pentru după-masa asta vă propun 6 piese venite din Marea Britanie, piese de facturi diferite şi din perioade diferite, dar care sper să vă fie măcar într-o oarecare măsură pe plac. Vă puteţi întâlni ceva mai jos cu nume foarte cunoscute şi cu nume, dimpotrivă, mai puţin cunoscute, dar cred că merită ascultate toate piesele în egală măsură; prin urmare, Led Zeppelin (cu „What Is & What Should Never Be”), Van Morrison (cu „Moondance”), The Smiths (cu „How Soon Is Now” – că deh, am vrut să văd ce au ei atât de deosebit, doar că nu prea au), The Clash (cu „Should I Stay Or Should I Go?!”), Nick Drake (cu „Day Is Done”) şi PJ Harvey (cu „Down By The Water”) vă sunt amfitrioni în această după-amiază, pe care v-o doresc cât mai frumoasă. În ce ordine veţi lua piesele astea, voi decideţi, dar eu v-aş recomanda să nu o rataţi pe ultima 🙂 .

sursa: youtube (user – xxmusicheadxx)

sursa: youtube (user – barbichello)

sursa: youtube (user – FilmProjectttttttttt)

sursa: youtube (user – bossogonzales)

sursa: youtube (user – mouthfuloflead)

sursa: youtube (user – Downbythewater73)

Poate că n-ar fi rău să faceţi câte o escală pe la luna pătrată, cristi, doru, eda, ratzone sau dana

Comentarii
  1. Frumoasă ultima melodie şi nu cred că am mai auzit-o. Mi-a plăcut mult şi Day is done – pe care de asemenea nu o auzisem încă. Mulţumesc, Should i stay, or should i go, este una dintre vechile mele preferinţe.

    • Călin spune:

      piesa interpretată de PJ Harvey e chiar deosebită, şi „Day Is Done” e frumoasă; despre „Should I Stay…” e greu să zici ceva, fiind o piesă arhicunoscută şi extrem de apreciată. iar dacă ţi-au plăcut, eu zic că…you should stay 🙂

  2. […] Luna pătrată, Convieţuire, Mixy.ro, Hapi, Recenzii beletristice,  Emil Călinescu.Eu, Colţu’ cu muzică, Stefania, Blog de cărţi, Addicted, Alex Bodoli, Anzhela Movies, Andreotti, Drugwash, […]

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.