La 7:13 minute seara autocarul care urma să mă ducă de la Sibiu înapoi acasă s-a urnit din loc; eram destul de obosit, dar mulţumit, pentru că ziua îmi fusese chiar reuşită; vizitasem locuri deosebite, care mi-s foarte dragi, am întâlnit doi sibieni tare faini, ba am mai întâlnit şi o fostă colegă de facultate, asta când coboram din Turnul Sfatului. Am mai schimbat câteva cuvinte la telefon, unul din cuvintele scăpate de mine fiind „Cluj” şi mă pregăteam să îmi pun căştile în urechi şi să ascult muzică până ajungeam în Cluj. De obicei nu vorbesc cu „vecinii” de autocar, sunt un tăcut care nu bagă în seamă pe nimeni, care nu aude, nu vede şi nu-i pasă de ce se întâmplă în jur, nu îmi place să fac conversaţie doar de dragul de a face conversaţie, iar să găseşti nişte subiecte mai de Doamne-ajută cu nişte străini e ceva mai greu. Doar că…pe când să îmi pun căştile în urechi, fata de lângă mine, care nu avea mai mult de 22 de ani, mă întreabă dacă merg în Cluj şi dacă îi pot spune la a câta staţie din Cluj trebuie să coboare; vroia să ajungă în Observator, i-am zis ce trebuia să ştie, după care am început să povestim. Şi am povestit, şi am tot povestit câte-n lună şi în stele, de parcă ne-am fi cunoscut de o viaţă, astfel că nici nu mi-am dat seama cum au trecut cele aproape patru ore ale drumului. Ea era din Râmnicu Vâlcea, studentă în Piteşti, iar prietenul ei era clujean; mergea la el, doar că el nu ştia, era o surpriză pentru el, chiar dacă părinţii şi fratele lui ştiau. Fata lucra ca promoter, iar ieri a lucrat de la 8 până la 4 după-masa, iar la 5 era în autocar; era obosită, se vedea pe faţa ei, se simţea în vocea ei, însă era în acelaşi timp nerăbdătoare să ajungă la Cluj, să ajungă la „al ei”, se uita tot timpul cât e ceasul, dorinţa de a ajunge cât mai repede se vedea probabil din avion. Probabil că nu-i mare scofală, dar mie surpriza pe care i-o făcea prietenului ei mi-a plăcut tare mult, mi s-a părut chiar deosebită; poate şi pentru că mi-ar plăcea să îmi facă şi mie cineva aşa o surpriză. Într-un final am ajuns în Cluj, ne-am luat rămas-bun, am coborât, eu am urcat într-un taxi, cel de-al doilea care era în staţie l-a luat altcineva, iar „vecina” mea şi fratele prietenului ei (care o aşteptase) nu mai aveau nici un taxi pe care să îl ia. Din Observator până în Mănăştur, unde mergeau ei, e ceva distanţă; pe când să pornească maşina în care eram, îl rog pe şofer să mai stea puţin; deschid portiera şi le fac semn să vină şi ei, spunându-le că şi eu am drum tot spre Mănăştur, ceea ce nu era deloc adevărat, pentru că eu aveam de mers exact în alt capăt de Cluj, fix în direcţia opusă. Aşa că i-am luat frumos, i-am „depus” în Mănăştur, după care am luat-o către Gheorgheni, sperând că surpriza fetei va fi apreciată aşa cum se cuvine şi că ea va avea parte de două zile superbe în Cluj.
sursa: youtube (user – BonJoviVEVO)
Buna seara! Abia acum vad aceasta postare.. Eu sunt fata cu pricina. Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Gestul meu de atunci a fost apreciat maxim. Drept dovada, de ceva timp m-am mutat la Cluj la el. Iti multumesc Calin pt indrumare si pt taxi 😀
bună seara și la tine, vecină de autocar 🙂 . prin urmare, cu oareșce întârziere a afla și lumea că povestea ta a fost una cu final fericit
Frumos gest din partea fetei, dar este frumos şi gestul tău de a o ajuta.
mie mi s-a părut deosebit gestul ei, chiar mi-a plăcut tare mult; al meu…mărunt, neînsemnat, ceva ce a venit de la sine şi mi s-a părut cât se poate de firesc
Nu cred că e neînsemnat. Nu toţi ar fi făcut gestul. Oricum, principalul că l-ai făcut. Intenţia se zice că contează, dar fapta contează mai mult.
probabil aşa este…dar chiar merita, m-a impresionat 🙂
frumoasa surpriza fetei, frumos gestul tău!
pe mine m-a cucerit fata, cu surpriza ei, chiar mi s-a părut foarte frumoasă 🙂
Ai un suflet bun, Căline!
dacă îmi mai zice multă lume, chiar o să încep să cred asta 🙂
Am fost curios ca un motan, să văd ce-i zice în finalul zilei. Călin Precup, în tălpi! Cît mai e o cursă din Mănăştur pînă-n Gheorheni? Io ştiu distanţa… Cu schimb în Cipariu faci vreo 40 de minute cu transportul în comun.
Banzai!
vreo 13-14 lei ziua, noaptea o idee mai mult, că-i tarif mai mare; dar…mama minunii, chiar numai nenorociţii ăia de bani contează? mie mi se pare că ăia contează cel mai puţin, doar că noi le dăm prea multă importanţă… 😀
imediat ce am intrat pe facebook si am vazut undeva acolo „ziua de ieri(3)” mi-a aparut pe fata un zambet. Sincer ma asteptam la ceva palpitant, la o poveste super-fantastica.. doar ca ceea ce ai scris tu mai sus mi-a intrecut cu mult asteptarile, iar acum zambesc chiar mai mult ca la inceput. Mi se pare o surpriza tare romantica si gingasa 😕 As fi totusi curioasa de continuare :)) !!!
dacă o să aflu continuarea, ţi-o voi spune 😉 . şi probabil o voi afla, pentru că fata mi-a zis că mă va suna să îmi spună cum a ieşit 😀
suuper!
şi dacă nu mă sună, o sun eu să o întreb 😀
nu e nimic super-fantastic, nici ceva nu ştiu cât de palpitant; poate e de-a dreptul banal, dar mie mi-a plăcut tare mult, mi-a mers la suflet 🙂
pai exact asta ziceam si eu mai sus :))
nici nu era musai să fie ceva palpitant, cred că a fost mai degrabă ceva cât se poate de frumos şi de normal; doar că…prea puţini mai ştiu să facă lucruri de genul ăsta, iar atunci când întâlnesc aşa ceva nu pot să nu mă bucur şi să îi apreciez pe cei care le fac 🙂
Dincolo de zua plina cu oboseala, se pare ca ai mai gasit resurse, la finalul ei, sa mai faci un bine! O zi traita cu folos!
era un lucru atât de mărunt ce am făcut şi aşa de bine mi-a picat că l-am putut face…
foarte faină întâmplarea 🙂 nici eu nu prea am obiceiul să port o conversație cu cineva de dragul de a vorbi 🙂
am fost și eu la țară la bunica ieri și când am ajuns acasă , m-am pus în pat și în secunda 2 am adormit 😀 nu prea-mi place să călătoresc , e obositor 😀
eee, nu semănăm, pentru mine e obositor să stau într-un loc, mă simt ca un câine în lanţ; în schimb, atunci când pot umbla, când pot vedea cât mai multe, nici nu mai simt oboseala, sau dacă o simt mă prefac că nu-i 🙂
În general îmi place să călătoresc , dar cu avionul , mașina , ATV-ul , în niciun caz să merg mult pe jos . 😀
e, nu semănăm deloc, eu sunt din ăla căruia nu îi e frică să umble, să facă o nimica toată de 30-40 de kilometri în munţi într-o zi 🙂
mă dor picioarele când mă gândesc 😦
😀
faina poveste…sper ca surpriza a fost placuta pentru „al ei”…
bine e sa fii indragostit 🙂
dacă o fată face asta pentru tine…atunci eşti cel mai mare prost dacă nu poţi aprecia 🙂
sa stii cam facut asta candva si el a fost surprins spre ingrozit :))
nu am inteles de ce…dar…a cam durut…
am invatat ca nu intotdeauna e un atu spontaneitatea…dar de cele mai multe ori uit :))
si mie mi-ar placea o astfel de surpriza…
o surpriză de genul ăsta e nemaipomenită, zic eu; că or mai fi şi din cei care nu le gustă sau nu le apreciază, e problema lor; şi probabil ei au o problemă, nu autorul sau autoarea surprizei 🙂
Şi eu cred la fel.
Pandhora, nu te schimba, chiar dacă doare….
fain tare! 😀 şi mă bucur că i-ai dus la destinaţie…
nu puteam să nu îi duc; aşa mult mi-a plăcut ce a făcut fata, că m-a câştigat cu totul 🙂