picătura de suflet – 78

Posted: 09/04/2012 by Călin in matinale
Etichete:, , , , , ,
E totul rânduit să se întâmple

Cum să trăieşti frumos fără iubire,
Cum să visezi, să umbli, ori să zbori,
Cum să cuprinzi neliniştea din zori
Şi pacea din amurg dintr-o privire?

Cum să înoţi prin mările de flori,
Cum să te bucuri de întreaga fire
Şi viaţa ta să-şi afle împlinire
Fără minunea care dă fiori?

E totul rânduit să se întample-
Cu simplitatea unei adieri-
Când de lumină sufletul se umple,

Dar dacă-n schimbul sterpei mângâieri
Gheţarii urii se ivesc la tâmple,
Nu-ţi vei afla iertarea nicăieri.

                  George Ţărnea

sursa: youtube (user – asherquinnmusic)

Vă invit să treceţi şi pe la geanina, teo negură, luna pătrată, meşterul manole, marius bota, lavii, octocat, max peter, zinnaida, andreotti, melly, vultureşti, qedeu, psi-words, hidalgo sau ana maria. Voi cam lipsi de pe aici în cursul acestei săptămâni, vor lipsi şi obişnuitele topuri, cu care ne vom întâlni doar marţea viitoare, însă măcar picăturile de suflet am să încerc să le aduc în fiecare zi. Să vă fie ziua şi săptămâna frumoase!

Comentarii
  1. Marius Bota spune:

    Mai mult ca niciodata, e momentul pentru dragoste , nu pentru ura, pentru iertare, nu prazbunare, pentru bunatate, nu rautate. De dragul lui Dumnezeu si al semenilor

  2. […] lectura si va invit sa-i cititi pe: Alex Mazilu, Alexandru, Alice in WonderNet, Aurora Georgescu, Calin, Carmen, Cartim, Coolnewz, Costin Comba, Cristi Milla, MadMike, Maricica, Melly, Mirela Pete, Nea […]

  3. […] Colțul cu muzică, Teo Like this:LikeBe the first to like this […]

  4. Zina spune:

    Nu e viata adevarata fara iubire adevarata…
    Minunat cantec !
    Ce frumoase picaturi de suflet…

  5. QED spune:

    Da! Cum sa traiesti frumos fara iubire? Acum pot pune si eu aceasta intrebare.
    Imi plac florile tale in culori vii!

  6. […] Voicu, Coltu,  Grup, Mesterul Manole, Vacitim, Teo Negura. Share […]

  7. crisaa spune:

    O picătură fragilă de suflet ce se varsă in râulețul meu 😛 …. Mi-a plăcut :)!! Mersic

  8. […] Voicu, Coltu, Daurel, Grup, Luna Patrata, Mesterul Manole, Vacitim 45.958950 23.570869 Share […]

  9. […] shogunu’, teo negură, virtual kid şi vultureşti, iar pe mine mă mai găsiţi şi în colţu’ cu muzică. Share this:TwitterFacebookLike this:LikeBe the first to like this post. This entry was posted in […]

  10. Iulia Kelt spune:

    fără iubire trăiești urât și morocănos. o zic din experiențe trecute.

  11. geanina spune:

    mi-a placut :). saptamana frumoasa iti doresc!

  12. Luna patrata spune:

    Cum să trăieşti frumos fără iubire? Hmmm….uite unul din lucrurile imposibile. 🙂

  13. Doru spune:

    „E totul rânduit să se întample-” …
    Frumos, boier dumneavoastră, mulţumesc!

  14. vacitim spune:

    Neaţa! Frumoasă poezie! Adevărat, e totul rânduit să se întâmple şi, prin urmare, azi e iară luni!
    Saptamana excelenta, Căline!

  15. Ana spune:

    Spor la treaba sau vacanta placuta, Calin! 🙂

    Frumoasa alegerea de astazi!! O saptamana buna iti urez!

Lasă un răspuns către Un’te duci,tu,mielule? « Lunapatrata – Poezie,ganduri,muzica… Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.