am promis că voi încerca să revin cu ceva mai multe detalii legate de viaţa lui Kurt Cobain în această postare şi, pentru că timpul mi-o îngăduie, încerc să mă ţin de cuvînt, oprindu-mă în cele ce urmează la copilăria lui, care i-a marcat viaţa ulterioară. părinţii lui au divorţat atunci cînd el avea 7 ani, eveniment care, după cum el însuşi avea să admită mai tîrziu, a avut un efect foarte puternic asupra vieţii sale. după cum afirma mama lui Kurt, personalitatea acestuia s-a schimbat radical, el devenind retras şi sfidător. într-un interviu din 1993 Kurt Cobain declara următoarele: „Îmi amintesc că mă simţeam ruşinat, dintr-un motiv oarecare. Mi-era ruşine cu părinţii mei. Nu mă puteam compara cu unii dintre prietenii mei de la şcoală, pentru că eu îmi doream cu disperare să am o familie clasică, tipică. Mamă, tată. Îmi doream acea securitate, asa ca am fost foarte nemulţumit de părinţii mei o perioadă destul de îndelungată.”

mai multe despre viaţa lui Kurt vor fi poate într-o a treia postare, pentru că va fi şi o treia postare, care, în cazul în care timpul nu îmi va permite să şi scriu cîte ceva, s-ar putea să fie alcătuită exclusiv din muzică. acum vă las în compania muzicii trupei Nirvana şi a pieselor „Come As You Are„, „Lithium„, „The Man Who Sold The World„, „Breed” şi „Polly„. să vă fie ziua frumoasă!

sursa: youtube (user – NirvanaVEVO)

sursa: youtube (user – NirvanaVEVO)

sursa: youtube (user – NirvanaVEVO)

sursa: youtube (user – NirvanaVEVO)

sursa: youtube (user – NirvanaVEVO)

Comentarii
  1. virusverbalis spune:

    Frumoasa aducere aminte..

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.