mai sînt cîteva ore bune, vreo 16 la număr, în care se mai poate vota în cele cinci „grupe” ale topului anului, după care se va închide secţia de votare şi vom vedea care sînt piesele pe care le-aţi ales să meargă în finală. lumea nu se prea înghesuie la vot, lucru destul de previzibil dealtfel, că doar azi-mîine dă 2012 peste noi, unii-s deja plecaţi, alţii se pregătesc de revelion; numărul mic de „alegători” nu ştiu dacă mă întristează, măcar scap şi eu mai uşor cînd a fi de numărat voturile. oricum, pînă ce se va încheia votul mai este ceva vreme şi, cum nu puteam sta eu departe de calculator, mi-am zis că ar fi frumos să vă mai ofer, acelora puţini care mai bîntuiţi prin blogosferă la vremea asta, niscaiva muzică. aşa că am luat frumuşel şase piese diferite rău de tot, le-am amestecat bine, iar rezultatul îl puteţi vedea mai jos. cei în compania cărora vă last sînt Thanos Petrelis (ce să fac, sîngele grecesc apă nu se face), Eminem, Chris Rea, Oasis, 4 Non Blondes şi Poets of the Fall. să vă fie noaptea senină! sau, mai pe limba bunicului meu propriu şi personal, είναι γαλήνια νύχτα σας!
sursa: youtube (user – toprotectyoux3)
sursa: youtube (user – EminemVEVO)
sursa: youtube (user – lilybee06)
sursa: youtube (user – oasisinetofficial)
sursa: youtube (user – 4NonBlondesVEVO)
sursa: youtube (user – PoetsOfTheFallBand)
ţucu-vă!
A început să-mi placă de cei de la Poets of the Fall.
====MEGA-FELICITAREA DE AN NOU=====
========LA MULTI ANI 2012========
Noul an sa iti aduca bucuria de-a trai
Sanatatea si virtutea te-nsoteasca zi de zi
Fapta buna si credinta sa-ti fie cununa
Zilele pline de zambet si de voie buna
Un an nou fericit!
ce-mi place cand ne tuci :D:)) seara faina sa ai si tu!>:D<
o să vă ţuc de o să vă săturaţi de atîta ţucat 😉 . deşi, dacă stau să mă gîndesc bine, nu-s tare pupăcios de felul meu; adică nu cu toată lumea, că pupăcios chiar sînt 🙂 . o noapte senină să ai! sau nu, mai bine înnorată şi cu ninsoare, că tot îţi doreşti zăpadă 🙂
[…] Colţu cu muzică, Gabrielle, Ioan Usca, Rokssana, Schtiel, Shayna, Theodora, Vizualw Rate this: Share […]
De acord cu muzica greceasca. 😉
ete, că nu eşti singură, na 🙂 . că şi eu sînt 😉
Si mie imi place Chris Rea!
Noapte linistita!
şi mie îmi place Chris Rea… 🙂 . o noapte senină!
[…] , Zazuza , Ana , Ora25 , Greiere , Amuleta , Deea , Inda , Calin , Cristi , Rokssana , Androxa , AliceG , Hanny-Bunny , Principessa , Vania , Caius , Ilarie , Ana U […]
am văzut că a dat ninsoarea şi la voi! fain! la noi… se topeşte! 😦 dar cum am tras jaluzelele la „fabrică” să nu ne ajungă cumva o atmosferă de sărbătoare… eu mă bucur mult de 4 non blondes! pfuaaai… de câţi ani n-am mai ascultat-o? am pus căştile la urechi şi.. hmmm… pauză cinci minute. 😀
mulţumesc mult!
ce a nins ieri (că imediat îi 1) a fost nimic, acuma ninge fain peste Cluj 🙂 . mă buncur dacă te-am nimerit cu ne-blondele 🙂 .
Frumoasa alegere ai facut Calin, cand este prezent si Chris Rea, unul din preferatii mei !
O noapte senina iti doresc si eu Calin ! 🙂
şi mie îmi place Chris, şi nu numai el de pe acolo. noapte senină şi ţie!