am trecut de cinci grupe preliminare şi două semifinale, am pierdut pe drum 20 din cele 25 de piese cu care am plecat la drum şi acum ne găsim în faţa ultimului hop, după trecerea căruia vom afla care este cel mai frumos cîntec de Crăciun în opinia voastră, a celor care aţi votat. n-a fost un drum scurt şi nici neapărat unul uşor, dar acum am ajuns aproape de finalul lui; tuturor celor care mi-aţi ţinut companie pe parcursul acestei călătorii vă mulţumesc pentru timpul pe care l-aţi acordat muzicii, timp care nu cred că intră în categoria „timp pierdut”. din cele cinci piese rămase în curs va fi desemnat, în urma voturilor voastre, cel mai frumos cîntec de Crăciun. cele cinci piese finaliste sînt interpretate, aşa cum se vede şi din imaginea alăturată, de Bon Jovi, Enya, Trans-Siberian Orchestra, Wham! şi Queen. nu ştiu dacă mai e cazul să vă reamintesc (dar o fac oricum) că un vot, pentru a fi valid, trebuie să conţină toate cele 5 piese (sau măcar interpreţii acestora), în ordinea preferinţelor voastre. pentru această ultimă etapă a topului de Crăciun se poate vota pînă vineri, 23 decembrie, la ora 20 (ora României); cum va arăta clasamentul final al topului veţi putea afla sîmbătă, 24 decembrie, cînd am să vă spun cam cum aş fi văzut eu clasamentul acestei finale. puţin mai jos găsiţi lista completă a pieselor participante la această finală, urmată de videoclipuri sau slideshow-uri ale acestora. cam atît deocamdată, vă doresc tuturor să vă fie ziua frumoasă, iar votul cît mai uşor!

  • Bon Jovi – „Bells Will Be Ringing”
  • Enya – „Christmas Secrets”
  • Trans-Siberian Orchestra – „Christmas Canon Rock”
  • Wham! – „Last Christmas”
  • Queen – „Thanks God It’s Chrismas”

sursa: youtube (user – Manuela4986)

sursa: youtube (user – HesperosRising)

sursa: youtube (user – TSOVids)

sursa: youtube (user – WhamVEVO)

sursa: youtube (user – polenta36)

la audiţie, dar şi la vot, îi provoc şi pe zinnaidavizualwstropi de suflet, oana clara, psi-words, luna pătrată, cristi, octo cat, geanina, tu1074, napocel, diverse, gabryelle, anastasia, rokssana, meşterul manole, mirela, ioan usca, ştefania, lili3d, alex, gînguritu, pisicaru, dana, cammely, alt cer senin, pegas motorizat, C.L.M., emme şi clau, vultureştitheodora, melly, shogunu’, lunabetelunaiulia, loredana, denisa, phozone, cristian, tiberiu, coolnewz, androxa, schtiel, pandhoraa, roxana bineînţeles că şi pe teo negură, dar nu numai pe ei, pentru că oricine altcineva este binevenit aici.

Comentarii
  1. Andrei spune:

    No, numa bine, am ajuns fix la vreme ca sa-mi exercit dreptul de veto; de vot, ne scuzati 🙂
    Si votam ase: Trans Siberian Orchestra, Queen, Bon Jovi, Enya si Wham. De-amu astept rezultatul, asa ca te-oi ura maine. O seara maxima!

    • Călin spune:

      ai ajuns chiar la vreme, Andrei, imediat mă duc să dau drumul la cîini, să nu mă deranjeze nimeni cît timp număr 🙂 . mulţumesc de vot, rezultatul vine mîine. o seară faină şi ţie!

  2. […] in muzica Etichete:cele mai frumoase cantece de craciun, coltul cu muzica, concurs Click aici . Este finala si cred ca merita sa […]

  3. marinelam spune:

    Hello, din nou. Permite-mi sa votez si in finala. So :
    1.Bon jovi
    2.Wham
    3.Queen
    4.Enya
    5.Trans Siberian Orchestra.
    Multumesc si o zi mumoasa la toata lumea.
    Daca nu ne mai „auzim”, un Craciun splendid va doresc tuturor si un an nou care sa inceapa cu un pas drept urias!

  4. Diaconu Dana spune:

    Iote-ne şi în finală!! Frumoasă cursă, participanţii fiind la înălţime; felicitări organizatorilor şi toate gândurile bune de prin Sibiu pentru ei 🙂 Votul meu este:

    1. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    2. Enya – “Christmas Secrets”
    3. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    4. Wham! – “Last Christmas”
    5. Queen – “Thanks God It’s Chrismas”

    Îţi doresc zile cu sănătate, linişte şi fericire în suflet! Să ne citim cu bine 🙂

  5. […] Vă rog să votați cea mai frumosă melodie de Crăciun AICI, la Călin, stăpânul Colțului cu mu… Primul glob A mai trecut un an Stefania CARMEN Daruri Darul, trăgând cu (ne)ochiul, pitit sub brad SCRISOAREA BUCLUCAŞĂ (scenetă pentru clasele 3-4) Bravo, domnilor! Aţi făcut şi laptele praf! Morgan Weistling Omar Khayyam – Vinul – eliberator Ia sarmaua-nfuriata!… Max Peter Ho Yau Gai Po ori purcelus la tava? Harul poveştilor miercurea fara cuvinte – 34 – a pornit la drum….vineeeeeee Vrajitorul din Oz 10 O mie şi una de zile – 3 Diverse Miercurea făr’multe cuvinte – 21 (leapșă ilustrată) Motiunea de cenzura “Dupa 22 de ani, democratia in pericol”a fost resprinsa la votul in Parlament – Comasarea alegerilor este un atac la democratie si un precendent extrem de periculos Inspirație Update la „maestrul” cîrnățar Dolls and Art Câteva vorbe […]

  6. Luna patrata spune:

    Se pare ca uitasem sa votez aici,si nici tu nu m-ai tras de maneca 😀
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    Enya – “Christmas Secrets”
    Wham! – “Last Christmas”
    Queen – “Thanks God It’s Chrismas”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”

    • Călin spune:

      eu nu trag pe nimeni de mînecă, nu e corect 🙂 . cum ar spune o pseudo-clasică în viaţă, „este oameni care nu vrea să votează” 😉
      mulţumesc pentru vot, o zi superbă să ai!

  7. Alex spune:

    Of, ce rău îmi pare că n-am reuşit să particip aici. Am fost mai aglomerat ca oricând, dar voi „răsfoi” şi asculta cu plăcere toate melodiile, căci au fost alese numai una şi una!

    Sărbători fericite şi un Crăciun cu bucurii şi…muzică, dragă Călin! 🙂

    • Călin spune:

      păi aici se poate vota şi azi pînă la 8 seara 🙂
      dacă nu ne mai „întîlnim”, Sărbători fericite şi ţie, alături de cei care ţi-s dragi!

  8. anastasia spune:

    greu…
    wham, enya, queen, bon jovi, trans siberian orchestra
    o seară liniştită!

  9. Colonelul spune:

    In seara asta le ascult in ordinea votului:

    Wham! – “Last Christmas”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    Enya – “Christmas Secrets”
    Queen – “Thanks God It’s Christmas”

    Numai bine!

    • Călin spune:

      fiecare le ascultă în ordinea în care îi pică lui sau ei bine, nu există instrucţiuni de folosire care să prevadă altceva 🙂 . vă mulţumesc pentru vot, o seară frumoasă să aveţi!

  10. oanaclara spune:

    1. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    2. Wham! – “Last Christmas”
    3. Enya – “Christmas Secrets”
    4. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    5. Queen – “Thanks God It’s Chrismas”

  11. […] tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Alex, Alecu, Coltu, Doru, Luna Patrata, Mesterul Manole, Pluta, Theodora, UIlise, Vania. 45.958950 23.570869 […]

  12. Mă grăbesc să îmi spun părerea şi dau fuga la bucătărie că… de! Trebuie să mă aliniez conform cererii! Parcă s-ar da startul la mâncăruri ! Sărbătoarea după gândirea mea, este atunci când poţi hrăni în tihnă spiritul şi nu atunci când papilele gustative şi tot traiectul digestiv este în poziţie de atac, gata de lupte înverşunate!
    Deci iată votul meu:
    Enya – “Christmas Secrets”
    Queen – “Thanks God It’s Christmas”
    Wham! – “Last Christmas”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”

    • Călin spune:

      azi şi eu am stat mai mult pe la cratiţe 🙂 . eu nu înţeleg treaba asta, oi fi eu mai greu de cap, asta se poate; mîncăm de Crăciun şi de revelion ca sparţii, de parcă nu am fi mîncat o jumătate de an; după asta le dăm de lucru celor de la salvare 😉 . s-a notat votul, mulţumesc pentru popas. o seară frumoasă!

  13. Alexandra spune:

    Pana la urma, nici nu mi se pare asa greu, parca in semifinale a fost mai complicat 🙂 . Vot:
    1. TRANS SIBERIAN ORCHESTRA
    restul nici nu mai conteaza, dar totusi zic asa
    2. Queen
    3. Enya
    4. Wham!
    5. Bon Jovi
    O seara superba si sarbatori magice sa ai, aducatorule de muzica buna! 🙂

    • Călin spune:

      în sfărşit cineva care zice că nu-i greu, după ce ieri parcă te plîngeai de cît de greu e cu votul la semifinale 😉 . mulţumesc pentru vot, Ale, o seară frumoasă şi ţie. sărbători fericite să ai, iar Moşul să fie generos cu tine!

  14. phozone spune:

    Finalaaaaa! Cele mai bune din cele mai bune. Cum sa le clasifici?! Cred ca e cea mai dificila etapa…sa vedem totusi…

    1. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    2. Wham! – “Last Christmas”
    3. Enya – “Christmas Secrets”
    4. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    5. Queen – “Thanks God It’s Chrismas”

    Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!

    • Călin spune:

      da, am ajuns şi aici, era şi vremea, că dă Crăciunul peste noi 🙂 . mulţumesc pentru popas şi vot. să ai parte de un Crăciun magic alături de cei dragi!

  15. Stefania spune:

    Buna Calin! 🙂 Alegerea mea este:

    1. Enya – “Christmas Secrets”
    2. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    3. Wham! – “Last Christmas”
    4.Queen – “Thanks God It’s Chrismas”
    5. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”

    O seara superba iti doresc! 🙂

    Fii binecuvantat cu un Craciun Fericit, alaturi de cei pe care ii iubesti tu cel mai mult ! 🙂

    • Călin spune:

      mai greu cu răspunsurile azi, din raţiuni de bucătăreli, dar dacă nu vine altcineva să îmi facă sarmale, trebuie să stau şi pe acolo 🙂 . mulţumesc pentru vot şi pentru urări. să ai parte şi tu de un Crăciun minunat alături de cei care îţi sînt dragi!

  16. shogunu' spune:

    Pentru mine e clar primul loc e clar, cu restul e mai greu. Deci ăăă…
    1. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    2. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    3. Queen – “Thanks God It’s Chrismas”
    4. Wham! – “Last Christmas”
    5. Enya – “Christmas Secrets”
    Să vedem (vorba orbului) ce-o fi la final.
    Banzai!

    • Călin spune:

      om vedea şi ce a fi la final, şi de n-om vedea, măcar om auzi 😉 . mulţămim lu’ badea shogunu pentru vot şi îi zicem, în dulcele grai swahili „kuishi!”

  17. […] Snaider on Daca USP va participa la alege…Theodora on Daca USP va participa la alege…topul celor mai frum… on Daca USP va participa la alege…adunată de curând… on Daca USP va participa la […]

  18. geanina spune:

    Ciaooo….
    dupa ascultari lungi si placute, iata-ne ajunsi si la final:)!

    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    Queen – “Thanks God It’s Chrismas”
    Enya – “Christmas Secrets”
    Wham! – “Last Christmas”
    sa-ti fie numaratoarea usoara si ziua faina 🙂

    • Călin spune:

      da, am ajuns la ultima repriză a topului ăstuia, dar mai sînt celelalte cinci topuri cu care ne vom întîlni din nou din ianuarie; şi poate mai pregătesc nişte topuri speciale între Crăciun şi revelion, chiar dacă acolo nu se va vota. mulţumesc pentru popas şi vot. numărătoarea e doar mîine seară, iar unuia care a făcut statistică la greu nu are cum să-i fie greu un mizilic de-ăsta 🙂 . o zi faină şi ţie!

  19. […] lin să aveţi până la sfânta sărbătoare ce va să vie! şi nu uitaţi să votaţi cel mai frumos cântec de crăciun Tweet (function(d, s, id) { var js, fjs = d.getElementsByTagName(s)[0]; if […]

  20. Zina spune:

    Dacă e să mă refer la urările tale din final, ziua poate că ne-o fi frumoasă (deși e cam înnorat, da’compensăm cu lumina și căldura din suflet !) da’ votul nici vorbă că nu poate fi ușor…
    Să purced, totuși:
    1. Queen – “Thanks God It’s Chrismas”
    2. Wham! – “Last Christmas”
    3. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    4. Enya – “Christmas Secrets”
    5. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”

    • Călin spune:

      cu votul era normal pînă la urmă să nu fie foarte uşor, pentru că aici au mai rămas cei pe care i-aţi considerat ca fiind cei mai buni. mulţumesc pentru popas şi vot, iar dacă votul nu a fost uşor, măcar ziua să vă fie bună! 🙂

  21. Xaba spune:

    Orice sa faci de Craciun, numai cumparaturi ba! Parca a intrat spaima-n lume, tot Clujul e la market. O apa plata nu poti lua!
    Mai bine muzica excelenta de-aici, relaxare, calm si lumina interioara. Si cum se pot obtine mai frumos decat cu asa ceva:

    Enya – “Christmas Secrets”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    Queen – “Thanks God It’s Christmas”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Wham! – “Last Christmas”

    Sarbatori fericite si multumiri pentru selectie!

    • Călin spune:

      să „te dai” acum prin super-market-uri, hyper-market-uri sau altele din aceeaşi familie e ceva ce nu pot înţelege. parcă s-a spart conducta, ori s-a anunţat o iminentă criză alimentară 🙂 . eu mă duc la magazinul din colţ, acolo-s cel mult 3-4 oameni, că nu am nervi pentru îmbulzeala şi cozile de la Cora, Auchan sau alte cele. mulţumiri pentru popas, vot şi urări. sărbători fericite şi ţie, alături de cei dragi!

  22. Kadia spune:

    1. Enya – “Christmas Secrets”
    2. Wham! – “Last Christmas”
    3. Queen – “Thanks God It’s Chrismas”
    4. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    5. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”

  23. Max Peter spune:

    1. Trans-Siberian Orchestra
    2. Bon Jovi
    3. Queen
    4. Wham
    5. Enya
    Ţin pumnii… 😀

  24. Mirela spune:

    N-am fost asa de harnica, deh, azi Enya mea a avut la scoala Craciunul multicultural si Irlanda a luat nota 10! O felicit si aici, daca-mi permiti, deoarece echipa lor a fost de inalta clasa!
    Dar gusturile NU, nu mi le schimb eu de la o zi la alta! Asadar este tot Enya pe locul I!

    Enya – “Christmas Secrets”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    Queen – “Thanks God It’s Christmas”
    Wham! – “Last Christmas”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”

    Craciun fericit Calin, sa ai parte de bine si foarte bine, lumina in suflet si belsug pe masa! Si
    „Nollaig Shona Dhuit”! 🙂

    • Călin spune:

      nu-i cu fişă de pontaj la mine, vine fiecare cînd poate şi cînd are chef, aşa că poţi sta liniştită 🙂 . oricum, nici eu nu prea stau azi prin preajma calculatorului, că fac sarmale 🙂 . am văzut că gusturile nu se schimbă, am pus buletinul de vot în urnă, unde a sta cuminţel pînă mîine seară.
      mulţumesc pentru urări, un Crăciun cît mai frumos vă doresc şi eu vouă, cu linişte şi pace în suflet şi cu multe, multe bucurii. şi pentru că mi-ai spus ceva într-o limbă venită de pe lîngă Marea Britanie, limbă pe care nu o ştiu, chiar dacă am înţeles mesajul, eu îţi voi răspunde în greacă:
      Καλά Χριστούγεννα! 🙂

  25. lili3d spune:

    1. Bon Jovi
    2. Enya
    3. Queen
    4. Trans Siberian Oechestra
    5. Wham

  26. Denisa spune:

    Queen – “Thanks God It’s Christmas”
    Wham! – “Last Christmas”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    Enya – “Christmas Secrets”

  27. diverse spune:

    Enya – “Christmas Secrets”
    Queen – “Thanks God It’s Christmas”
    Wham! – “Last Christmas”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”

    • Călin spune:

      cei mai harnici „alegători” sînt tot vizitatorii obişnuiţi, cei care trec mereu pe aici şi votează muzicile din toate topurile. mulţumesc pentru vot, o zi frumoasă!

  28. Cristi spune:

    1. Wham
    2. Queen
    3. Bon Jovi
    4. Enya
    5. Trans-Siberian Orchestra

    • Călin spune:

      s-a luat la cunoştinţă şi de votul dumneavoastră, pe care îl vom păstra pentru socoteala finală de mîine seară. o zi faină!

  29. rokssana spune:

    Wham!
    Queen
    Enya
    Trans-Siberian Orchestra
    Bon Jovi

    zi faina 🙂

    • Călin spune:

      azi răspund mai greu, pentru că, asemeni unui burlac ce se respectă, trebuie să îmi fac singur sarmale 🙂 . mulţumesc pentru vot, o zi frumoasă şi ţie!

  30. psi spune:

    bună dimineaţa la ajun… chiar ajunul nu este, dar neîndreptăm cu paşi repezi într-acolo! 🙂
    iaca vot de la mine:
    1. queen
    2, trans siberian orchestra
    3. wham
    4. bon jovi
    5. enya

    şi o zi minunată, tuturor!

    • Călin spune:

      harnică ai fost azi, primul alegător ce mi-a bătut la uşă a venit tocmai de sub Tîmpa 🙂 . mulţămescu-ţi de popas, drumeţule, ziua frumoasă să îţi fie! 🙂

Lasă un răspuns către Călin Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.