am stat vreo oră bună şi m-am uitat ca mîţa-n calendar; sau ca viţelul la poarta nouă, după preferinţe; am stat şi m-am uitat la fulgii mari şi moi care cădeau din nori şi se topeau cum ajungeau pe pămînt; acum norii s-au împrăştiat, a ieşit soarele, nici urmă de fulgi, aşa că pot să îmi văd liniştit de postare, cu speranţa că totuşi va ninge în zilele astea şi vom avea zăpadă de Crăciun. nici nu îi cer altceva Moşului 🙂 . a mai rămas puţină vreme pînă cînd vom desemna cel mai frumos cîntec de Crăciun; una din semifinale a fost ieri, cea de-a doua este astăzi şi pentru ambele se poate vota pînă mîine seară la ora 20 (ora României); va urma finala, care va fi joi, iar sîmbătă, în ajunul Crăciunului, vom afla şi care a fost opţiunea voastră pentru cel mai frumos cîntec de Crăciun. ieri am avut o grupă care, din voturile pe care le-am văzut eu, pare să aibă un cîştigător detaşat, însă am convingerea că grupa de astăzi va fi ceva mai echilibrată. vă amintesc sau reamintesc că un vot valid trebuie să conţină toate cele 5 piese propuse (nu neapărat piesele, e suficient dacă treceţi interpreţii) în ordinea preferinţelor voastre.

în această a doua semifinală avem piese interpretate de piesele care au cîştigat grupele a IV-a şi a V-a din faza preliminară şi cele trei piese aflate pe locul doi în primele trei grupe, adică piese interpretate de Wham!, Trans-Siberian Orchestra, Celine Dion, Bon Jovi şi U2. ceva mai jos găsiţi lista completă a pieselor, ordinea în care sînt situate în acea listă fiind una aleatoare, iar după această listă veţi găsi, ca în toate topurile din acest colţ cu muzică, videoclipuri sau slideshow-uri ale pieselor. calitatea materialelor video nu este neapărat cea mai bună, dar cam atît mi-a oferit youtube. îmi cer scuze de pe acum dacă astăzi voi reuşi să răspund doar spre seară mesajelor voastre, însă peste zi voi fi prins cu activităţi cultural-educative de genul ştersului geamurilor, aspiratului şi altele de aceeaşi natură. să vă fie ziua frumoasă iar votul cît mai uşor!

  • Bon Jovi – „Bells Will Be Ringing”
  • Trans-Siberian Orchestra – „Christmas Canon Rock”
  • Celine Dion – „So This Is Christmas”
  • Wham! – „Last Christmas”
  • U2 – „Christmas (Baby Please Come Home)”

sursa: youtube (user – Manuela4986)

sursa: youtube (user – TSOVids)

sursa: youtube (user – jadepntr)

sursa: youtube (user – WhamVEVO)

sursa: youtube (user – Paul0X)

la audiţie, dar şi la vot, îi invit şi pe pandhoraa, meşterul manole,   vizualwmirela, C.L.M.,  stropi de suflet, oana clara, psi-wordscoolnewz, luna pătrată, la bulivar, cristi, octo cat, geaninateo negură, tu1074, napocel, diverse, gabryelle, rokssanadenisa,  ioan uscavultureşti, emme şi clau, ştefania, lili3d, alextheodora, pisicaru, danashogunu’, zinnaida, cammely, alt cer senin, pegas motorizat, cellalunabetelunaiulia, loredanaphozone, cristian, tiberiu, androxa, schtielroxanaironic blonde, însă nu numai pe ei, pentru că oricine altcineva e binevenit aici.

Comentarii
  1. Doru spune:

    Şi pentru semifinala doi:
    1. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    2. Wham! – “Last Christmas”
    3. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    4. Celine Dion – “So This Is Christmas”
    5. U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”

  2. Andrei spune:

    Am trecut pe-aci ca sa-ti zic „Sarbatori fericite!”, da’ nu ma pot abtine sa nu votez, si zic ase:
    1. Trans-Siberian
    2. Wham
    3. U2.
    4. Bon Jovi
    5. Celine Dion

  3. Alexandra spune:

    Da, usooor de n-ai treaba, parca mi-e mai greu decat dincolo 🙂 . Totusi, vot: Trans-Siberian Orchestra (de care nici nu am auzit pana acum, dar suna bestial), Wham, Celine, U2 si Bon Jovi. Gata, acum astept finala 🙂

  4. Diaconu Dana spune:

    1. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    2. U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    3. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    4. Celine Dion – “So This Is Christmas”
    5. Wham! – “Last Christmas”

    Numai gânduri bune de la Sibiu pentru Cluj! 🙂

    • Călin spune:

      hopa, cîteva voturi la rînd cu TSO pe primul loc; cine ştie, poate or ajunge şi în finală, deşi nu m-aş fi aşteptat. mulţumesc pentru vot, o seară frumoasă la Hermannstadt!

  5. Teo Negură spune:

    1. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    2. Celine Dion – “So This Is Christmas”
    3. Wham! – “Last Christmas”
    4. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    5. U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”

    Eu vin asa, mai pe finish, dar ma stradui sa ajung, na! 😛

    • Călin spune:

      cred că la ăsta nu ţi-am răspuns, l-am pierdut undeva pe drum; e, cîtă vreme vii înainte să închid coşmelia şi să dau drumul la cîini, nu-i nici un bai 🙂 . mulţămesc de vot, domnule dragă, o seară faină!

  6. Altcersenin spune:

    1. Wham! – “Last Christmas”
    2.Celine Dion – “So This Is Christmas”
    3. U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    4. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    5. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Cele bune!

  7. […] Dagatha, Dana, Colțul cu muzică, Luna, Theodora Like this:LikeBe the first to like this […]

  8. Kadia spune:

    1. U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    2. Wham! – “Last Christmas”
    3. Celine Dion – “So This Is Christmas”
    4. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    5. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”

  9. […] fără cuvinte – Crăciun Fericit! Aurora,Rokssana,Colțul, Coltul, Lili,Gabriela Elena,Zina, Luna Patrata, Theodora,Teo Negură, Vania ,- X-Shab-e-Yalda, […]

  10. phozone spune:

    Aoleu…de data asta chiar e greu rau de tot… sa vad cum reusesc sa dezleg ‘misterul’ acestui top…
    1. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    2. Wham! – “Last Christmas”
    3. Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    4. Celine Dion – “So This Is Christmas”
    5. U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    O seara minunata!

  11. […] în haine de Crăciun. Life in pictures Aurora,Rokssana,Colțul, Coltul, Lili,Gabriela Elena,Zina, Luna Patrata,  Theodora,Teo Negură, Vania ,- […]

  12. anastasia spune:

    Bună seara tuturor,
    1. Wham
    2. Celine Dion
    3. Bon Jovi
    4. U2
    5. Trans-Siberian Orchestra
    o seară frummoasă!

    • Călin spune:

      bună să îţi fie şi ţie seara! am pus bine şi votul de la tine pînă mîine mai spre seară, cînd mă apuc de numărat la ele. mulţumesc pentru popas şi pentru vot, o seară frumoasă şi ţie!

  13. pandhoraa spune:

    1. Trans Siberian Orchestra
    2. Bon Jovi
    3. U2
    4. Wham
    5. Celine Dion

    frumoasa sa-ti fie seara Calin 🙂

  14. […] Sursa imagini Google images) Sa va fie luna patrata! Theodora0303,   Coltu,    Ioan Usca,    Mesterul,    Gabriela Elena,   Plutacupaparude,    […]

  15. […] tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Adi Voicu, Alecu, Alex, Coltu, Gabriela Elena, Luna Patrata, Mesterul Manole, Pluta, Theodora, Vania. 45.958950 23.570869 […]

  16. oanaclara spune:

    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Celine Dion – “So This Is Christmas”
    Wham! – “Last Christmas”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”

  17. Colonelul spune:

    Wham! – “Last Christmas”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    Celine Dion – “So This Is Christmas”

    • Călin spune:

      am notat şi votul venit de la Buzău, iar rezultatul votului va veni mîine mai spre seară, probabil după ora 10. mulţumesc pentru popas şi vot, o seară frumoasă!

  18. […] calin, carmen, maxpeter, zina 44.437711 26.097367 Rate this: Share this:ShareFacebookTwitterStumbleUponEmailDiggLinkedInRedditLike this:LikeBe the first to like this post. Posted by rokssana Filed in emil cioran, ganduri Etichete:emil cioran Lasă un comentariu » […]

  19. rokssana spune:

    Wham, Trans Siberian Orchestra, U2, Bon Jovi,Celine Dion

    seara frumoasa 🙂

  20. Luna patrata spune:

    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Wham! – “Last Christmas”
    Celine Dion – “So This Is Christmas”

  21. cammely spune:

    Doar ma stii
    primul loc Wham! , asta pentru piesa propusa
    apoi Celine Dion
    Bon Jovi
    U2
    Trans-Siberian Orchestra
    o zi faina iti doresc!

  22. Zina spune:

    Cu regret pentru Bon Jovi,
    1. Celine Dion
    2. Bon Jovi
    3. Trans Siberian Orchestra
    4. U2
    5. Wham

    • Călin spune:

      asta este, cu regret, fără regret, dacă alta a fost mai sus în lista de preferinţe, se va mulţumi şi cu locul al doilea, nu avem ce să-i facem. mulţumesc pentru vot, o seară frumoasă!

  23. diverse spune:

    U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Wham! – “Last Christmas”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    Celine Dion – “So This Is Christmas”

    Seara frumoasa! 🙂

  24. Stefania spune:

    Buna Calin. Am sa fiu foarte sincera cu tine si am sa recunosc ca fac cea mai nedreapta alegere, lasand starea mea de spirit sa aleaga astazi… in sufletul meu toate sunt NO 1, dar regula e regula, iar alegerea mea este:

    1. Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    2. Wham! – “Last Christmas”
    3.Celine Dion – “So This Is Christmas”
    4.U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    5.Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”

    O zi minunata iti doresc Calin in continuare! 🙂

  25. lili3d spune:

    1. Bon Jovi
    2. Trans Siberian Orchestra
    3. Celine Dion
    4. U2
    5. Wham

  26. […] recente topul celor mai frum… on Nimeni nu a riscat în România …O mie şi una de zile… on Nimeni nu a riscat în […]

  27. geanina spune:

    Ciaoooo, Si eu fac prajituri, ascult catece de craciun, si votez…

    U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”
    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    Celine Dion – “So This Is Christmas”
    Wham! – “Last Christmas”

    spor iti doresc la curatenie…:)

  28. Cristi spune:

    1. Wham
    2. Celine Dion
    3. Bon Jovi
    4. U2
    5. Trans-Siberian Orchestra

  29. Mirela spune:

    Când am ieșit aseară de la Casa studenților cu Enya, era deja suficient de friguț pentru câțiva fulguleți drăgălași. I-am implorat, așa că azi m-am plimbat dis de dimineață printre fulgi, am făcut poze, ei, poate va ninge ca-n Narnia!
    Ziua e frumoasă, muncă e cât cuprinde, iar votul e…nooo, nu-i ușor deloc, dar deloc. Mie îmi plac foarte mult U2 , chiar foarte mult…Dar Trans-Siberian Orchestra cu “Christmas Canon Rock”m-a cucerit definitiv. Și asta-i , altă variantă n-am. 😀
    Hai să-ți pun o întrebare: te-ai gândit să lucrezi vreodată la un post de radio? Numai bine, Călin!

    Trans-Siberian Orchestra – “Christmas Canon Rock”
    U2 – “Christmas (Baby Please Come Home)”
    Wham! – “Last Christmas”
    Celine Dion – “So This Is Christmas”
    Bon Jovi – “Bells Will Be Ringing”

    Să ai spor, eu azi fac prăjituri! 🙂

    • Călin spune:

      grea întrebare 🙂 . dacă m-am gîndit să lucrez la un post de radio; am şi lucrat o vreme la un post de radio, cînd radioul era radio şi nu îţi venea cu playlist-ul şi ţi-l punea în faţă, lăsîndu-te fără spaţiu de mişcare. mulţumesc pentru vot, spor la munci şi să îţi iasă buuune de tot prăjiturile! 🙂

  30. Denisa spune:

    Da, si azi e greu. Sa zicem asa:
    1) Celine Dion
    2) Wham
    3) Bon Jovi
    4) U2
    5) Trans Siberian orchestra
    O zi faina sa ai, cu zapada sau nu. De craciun au anuntat zapada peste tot, iti doresc sa ti se indeplineasca dorinta

    • Călin spune:

      e, între ce anunţă meteorologii şi ce se întîmplă nu-i musai să existe asemănări. institutul meteorologic din Suedia a primit acum cîţiva ani un premiu…pentru umor 🙂 . oricum, sper să fie zăpadă, nu neapărat pentru mine, cît mai ales pentru copii (nu ai mei, că nu am, din cîte ştiu eu).
      mulţumiri pentru vot, să îţi fie ziua frumoasă!

  31. psi spune:

    u2,
    trans siberian orchestra
    wham
    bon jovi
    celine dion!

    da, am văzut şi eu votul de ieri… dar sunt curioasă ce va fi astăzi! 😀

    • Călin spune:

      nu am idee ce va fi, dar parcă totuşi îmi vine a crede că a fi mai echilibrat; dincolo bătălia se dă pentru locul al doilea…mulţumesc pentru vot, o zi frumoasă!

  32. […] reamintesc că în colţul cu muzică mai căutăm şi astăzi cel mai frumos cântec de crăciun! Posted by psi on Dec 20, 2011 […]

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.