am avut o problemă în alegerea titlului postului de azi; iniţial am vrut să-i zic „un Crăciun metalifer”, dar nu prea merge şi, pe lîngă asta, exista posibilitatea să se gîndească cineva la Munţii Metaliferi; după asta mi-am zis că-i spun „un Crăciun metalizat”, dar nici varianta asta nu a reuşit să mă convingă deloc, aşa că pînă la urmă am ales ceea ce se vede mai sus. am promis de ieri că azi vom avea nişte muzică de Crăciun interpretată de nişte trupe care vin din heavy-metal şi progressive rock, dar asta nu înseamnă neapărat că piesele pe care vi le propun spre ascultare ar fi foarte „supărate”; ba dimpotrivă, unele dintre ele sînt chiar foarte cuminţi şi ar fi putut intra chiar şi în topurile de Crăciun, pentru că nu sună rău defel. vor fi două reprize de muzică azi, ce va fi în a doua nu vă spun acum, pentru că nu ar mai avea nici un farmec; în cele ce urmează vă invit să ascultaţi colinda „Silent Night” interpretată de Manowar, urmată de „Coming Home For Christmas” cu trupa germană True Calling, „Unwritten Christmas” cu canadienii de la Sum 41, „Christmas Time Again” cu americanii de la Lynyrd Skynyrd şi în încheiere va fi din nou „Silent Night„, de această dată în interpretarea unui chitarist de excepţie, Joe Satriani.

dacă nu aţi votat încă în topul celor mai frumoase de Crăciun şi aţi vrea să votaţi, se mai poate pînă mîine seară; link-uri către cele cinci „grupe preliminare” găsiţi în meniul din stînga paginii, în secţiunea „Aci poţi vota„. de asemenea, v-aş ruga, în măsura în care cunoaşteţi nişte colinde tradiţionale din Republica Moldova să îmi daţi şi mie o mînă de ajutor şi să îmi trimiteţi nişte linkuri către acestea sau măcar titlurile şi interpreţii. vă mulţumesc!

 

sursa: youtube (user – paganini33)

sursa: youtube (user – truecallingofficial)

sursa: youtube (user – Loreks21)

sursa: youtube (user – casual29)

sursa: youtube (user – gixxerich)

iar în final vă invit să treceţi şi pe la meşterul manole, rokssana, luna pătrată, pandhoraa, vizualw, teo negură, ioan usca, lili3d, melly, peter, psi-words, zinnaida, geanina, cristi, dana, anastasia, gabryelle, iulia, shogunu’, cammely

 

Comentarii
  1. […] oameni dragi alături. iar celor ce ştiu, le reamintesc şi celor ce nu ştiu le spun acum că în colţul cu muzică este din această săptămână activitate intensă în căutarea celui mai frumos cântec de […]

    • Călin spune:

      ehe, nu-i prea tîrziu deloc 🙂 . mulţumesc mult, probabil diseară mai poposesc puţin prin Anglia cu colindele, după care vor urma Rusia, Republica Moldova şi România (care se va bucura de ceva mai mult spaţiu), cu care se va încheia periplul. chiar nu ştiu colinde de la voi şi mă gîndeam că ar fi totuşi frumos ca cei care vin pe la mine pe blog să poată asculta şi 2-3 colinde din Moldova. noapte bună!

  2. […] celor mai frumoase cîntece de Crăciun – etapa I Crăciunul în cîntecele lumii – 6 un Crăciun…cu greutate (1) un Crăciun cu […]

  3. […] Teo, Colțul cu muzică, Luna, […]

  4. […] Usca,   Coltu,   Fewstuff,  Theodora0303,  Pluta,   Alex Mazilu,   Alecu Racoviceanu,    Teo Negura,  […]

  5. Dana Diaconu spune:

    Excelentă idee ai avut, Călin! Îmi plac toate, fără excepție! 🙂

    Ce-mi place inițiativa shogunului!! Dacă dau în seara aia de-un „beton de banzai”, pe cuvânt că mă opresc pentru o „rockolindă”! 😀

    • Călin spune:

      trebuie să recunosc că m-a împins un pic de la spate şi Max Peter; mi-a trecut prin cap să fac şi un Crăciun "metalifer", dar nu eram foarte sigur, iar ceva ce mi-a zis el a venit la fix. shogunu' e…shogunu', ce să mai zic 🙂

  6. […] și aici: Colțul cu muzică SCRISOAREA BUCLUCAŞĂ (scenetă pentru clasele 3-4) CARMEN nimic nu este ce (ţi se) pare-A fi […]

  7. […] calin, dap, vania, incaunipocrit, 44.437711 26.097367 Rate this: Share […]

  8. Mirela Pete spune:

    Chiar ca e cu…greutate!
    Toate imi plac…dar Satriani…mereu si mereu!

    Napocel are multi prieteni in Moldova, sigur poate intreba.
    O seara frumoasa! 🙂

    • Călin spune:

      da, ar fi o idee să îl rog pe Napocel să dea sfoară în ţară, mai ales dacă zici că are mulţi prieteni pe acolo. săru’ mîna pentru idee! o seară frumoasă şi vouă!

  9. Zina spune:

    Lynyrd Skynyrd – Christmas Time Again Ăsta chiar mi-a mers la inimă ! 🙂

  10. […] și aici: Colțul cu muzică SCRISOAREA BUCLUCAŞĂ (scenetă pentru clasele 3-4) CARMEN nimic nu este ce (ţi se) pare-A fi […]

  11. Pishky spune:

    De foarte mult timp nu am mai poposit pe aceste meleaguri. Dar uite ca mi-am mai facut timp si am mai pasit si pe aici. Ma bucur ca am facut asta. Am avut parte de un moment lungut de relaxare prin intermediul melodiilor alese de tine si as vrea sa iti multumesc pentru asta, pentru ca datorita alegerii tale am avut parte de momente de liniste. Sunt niste melodii superbe, FELICITARI. Iti taie respiratia, te fac sa visezi, sa uiti de tristete, te fac pur si simplu fericit in interiorul tau.
    Astept cu nerabdare seria urmatoare de melodii de pe ziua de azi.
    Si as vrea asa in incheiere, in caz ca nu voi mai apuca sa poposesc saptamana aceasta pe aici, sa-ti urez un Craciun fericit si toate cele bune alaturi de cei dragi :)!

    • Călin spune:

      eu am mai poposit din cînd în cînd pe la tine, dar parcă ajungeam într-o casă pustie, cred că sînt vreo trei săptămîni de cînd nu ai mai scris pe acolo. mulţumescu-ţi de popas şi de urări, călătorule, şi de a fi să nu ne mai „intersectăm” pînă de azi într-o săptămînă îţi urez şi eu să ai parte de cel mai frumos Crăciun din viaţa ta, de linişte şi bucurii lîngă cei care ţi-s apropiaţi!

      • Pishky spune:

        Iti multumesc, Calin, de urari! Ma bucur sa aud ca ai mai poposit pe blogul meu. Imi pare rau ca nu am mai postat de ceva timp… insa.. timpul… timpul asta pare a fi din ce in ce mai incarcat… chiar si saptamana viitoare care-i ultima de scoala.. e groaznica…insa azi.. mi-am facut putin timp doar pentru mine si cred ca voi posta ceva acolo:)

        • Călin spune:

          la mine a fost mai simplu, cum am devenit un soi de expert în accidente imposibile (întîmplate în casă, ca să fie şi mai frumos), mi-am „aranjat” o perioadă de stat în Cluj pentru fizioterapie pînă după Anul Nou, pe motiv de vertebre dizlocate 🙂 . o seară faină şi relaxantă să ai!

  12. […] tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Alecu, Alex, Coltu, Florina, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela, Pluta, Theodora, Ulise, Vania, Zamfir. […]

  13. Peter spune:

    WOW! Excelent!!! Eu unul n-am cuvinte… 😀

  14. shogunu' spune:

    BETON, să dea dracii!!! Pardon… La „“Silent Night” interpretată de Manowar” ţi se ridică păru’ pe ceafă! Iar chitara lui Satriani parcă vorbeşte. Mulţam fain!!!
    Mi-o făcut plăcere să le reascult. Să vezi ce colinde le-oi dedica io vecinilor (în boxe), că mi s-or anunţat prietenii la colindat şi sigur se lasă cu chef.
    Banzai!

  15. […] oameni dragi alături. iar celor ce ştiu, le reamintesc şi celor ce nu ştiu le spun acum că în colţul cu muzică este din această săptămână activitate intensă în căutarea celui mai frumos cântec de […]

  16. psi spune:

    joe satriani, daaa? eu asta ascult! 😀
    mulţumesc, călin!

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.