Colţul cu rock clasic – 4

Posted: 22/11/2011 by Călin in colţul cu rock clasic
Etichete:, , , , ,

am fost iar destul de leneş azi, am întîrziat la întîlnirea cu matinalele şi poate ar trebui să renunţ la ele, la halul în care dorm eu pînă la 10-11. dar dacă la întîlnirea de dimineaţă am întîrziat, la întîlnirea cu rock-ul nu aveam voie să întîrzii, aşa că iată-mă-s prezent. pentru început să vă spui că mîine, chiar dacă o fi „miercuri fără cuvinte”, unde particip şi eu, aici vom avea două topuri, adică cel cu muzică romantică şi cel cu vechituri; vor fi două pentru că joi nu va fi nici unul, joia asta e o zi mai specială şi vreau să vă pregătesc ceva mai deosebit; dar nu vă zic despre ce e vorba, o să vedeţi voi joi.

acum să povestim un picuţ şi despre top. nu ştiu de ce, dar aveam convingerea că cele două piese care vor fi pe primele două locuri sînt fix cele care au şi ieşit pe primele două locuri după ce am numărat voturile venite de la voi, voturi care au fost 14 la număr şi pentru care le mulţumesc încă o dată celor care şi-au făcut timp să treacă pe la secţia mea de votare şi să îşi spună părerea. poate aveam convingerea asta pentru că două din piese mi se par binişor peste celelalte două; oricum, pentru ediţia asta chiar nu am habar cum se va vota, pentru că avem piese numai una şi una. dar pînă să ajungem acolo, iată şi clasamentul rezultat din însumarea voturilor voastre: 1. AC/DC, cu 40 de puncte; 2. Led Zeppelin, cu 38 de puncte; 3. Queensryche, cu 32 de puncte, iar pe locul al patrulea Van Hallen, cu 30 de puncte. dacă votul vostru zice aşa, înseamnă că ne luăm rămas-bun de la Queensriche şi Van Hallen şi mergem mai departe cu AC/DC şi Led Zeppelin, iar acestora li se vor adăuga pentru această ediţie propunerile venite de la PSI, care a avut 4 susţinători, şi de la Alexandra, care a adunat trei susţinători, adică melodii interpretate de…ţineţi-vă bine…Pink Floyd şi The Eagles. au mai fost şi două propuneri cu cîte doi susţinători, de data asta nu le-a surîs norocul, dar, cine ştie, poate a fi să fie cu altă ocazie. eu zic că avem patru melodii tot una şi una şi tare sînt curios ce va ieşi în urma votului vostru, pentru că mie chiar mi-ar fi tare greu să le departajez cumva, iar pronostic nici nu aş putea îndrăzni să dau. lista completă a pieselor o găsiţi mai jos, urmată ca de obicei de clipuri ale acestora; regulile, tot ca de obicei, le găsiţi în pagina Topurile din colţ, iar mie nu îmi rămîne decît să vă doresc să aveţi parte de o după-amiază frumoasă, să vă zic „spor la vot” şi să vă aştept spre seară la o plimbare care încă nu ştiu pe unde ne va purta paşii.

  • Pink Floyd – „Us And Them”
  • Led Zeppelin – „Kashmir”
  • The Eagles – „Hotel California”
  • AC/DC – „You Shook Me All Night Long”

sursa: youtube (user – picardposer)

sursa: youtube (user – jacobwolf11)

sursa: youtube (user – miguel1azul1marin)

sursa: youtube (user – Jukka1995)

la o porţie de rock îi invit şi pe cella, pandhoraa, ioan usca, geanina, stropi de suflet, melly, peter, theodora, diverse, rokssana, androxa, gabryelle, cristi, mirela, zinnaida, pisicaru, vultureşti, tiberiu, alex, luna pătrată, roxana, lili3d, ironic blonde, tu1074, lunabeteluna, dana, phozoneloredana, oana, napocel, madi şi onu, bineînţeles că şi pe teo negură, însă oricine altcineva este binevenit aici.

Comentarii
  1. Peter spune:

    Mă chinui să recuperez…
    Eu îl susţin pe Marian din Berceni, cred că are dreptate. Şi drept propunere, chiar cred că ar merge ceva cu Gary Moore.

    • Călin spune:

      eu am pus acolo ceva cu Gary Moore,pentru că aşa mi-a lăsat vorbă Marian, să aleg eu ceva; aşa că te voi trece între susţinătorii piesei respective 🙂

  2. Marian din...Berceni spune:

    Chestia aia cu ” animator gif” este exceptionala ! FELICITARI ! N-am mai vazut asa ceva de cand am intrat ultima oara pe site-ul unui Fan Club Elvis din Australia! FELICITARI …se cunoaste MESERIASUL!!!

    • Călin spune:

      na, aş fi pus eu mai mulţi acolo, dar nu a vrut să mă lase, aşa că a trebuit să mă limitez la 10; poate nu-s toate cele mai fericite alegeri, dar îl mai „ajustez” eu pe parcurs. mulţam 🙂

  3. Marian din...Berceni spune:

    Lasa-i mai frate asa cum i-ai „aranjat”…ce vrei sa ma-nbolnavesc de nervii capului pentru a incerca sa ai departajez…sa vad eu cine-i ” mai bun” ?! Doamne fereste si apara!!!Iar ca propunere ….Gary Moore….cu ce vrea muschiul matale!Sant absolut sigur ca nu ma vei dezamagi !Ai simtul ” meseriei”, esti prea bun meserias pentru a nu baga un Gary Moore cu vreo bunaciune care sa faca vizitatorii blogului praf!O seara excelenta iti doresc si matale si familiei si…{ azi sint in toane bune } vizitatorilor blogului …oriunde s-ar afla!

    • Călin spune:

      dacă ai lăsat după mine, greşeala ta, pentru că eu zic aşa:

      cît priveşte clasamentul tău, chiar te înţeleg de data asta, că nici eu nu văd cum le-ai putea departaja. sper să-ţi convină ce am ales, chiar dacă nu a face praf prea multă lume 🙂 . o seară faină şi ţie şi…s-auzim de bine!

  4. De zis…, am,in chip de scuza:

    Stiu, ca este iar tarziu
    Dar punctual, nu pot sa fiu
    Din asternutul cald, eu sa ma smulg
    Si in timp, la tine sa ajung.

    Madi si Onu

    • Călin spune:

      punctual nu prea sînt nici eu de-o vreme încoace, iar să mă smulg din aşternutul cald parcă mi-e tot mai greu, aşa că nu e nevoie de nici o scuză, pentru că înţeleg perfect 🙂 . o zi frumoasă la voi!

  5. CELLA spune:

    1.- AC/DC
    2.- Pink Floyd
    3.- Led Zeppelin
    4.- The Eagles

    azi merg pe QUEEN în susţineri
    zi faină, la Cluj a nins aud… brrr

    • Călin spune:

      nu auzi bine, nici urmă de ninsoare la Cluj; doar brrr de la frig 🙂
      mulţam fain pentru vot şi susţinerea celor de la Queen. zi faină (şi caldă, dacă e posibil) să ai!

  6. […] Aurora,Coolnewz,Calin,CELLA  ,Alina, Androxa,   CARMEN,  Cati Lupascu, Costin Comba,  Dictatura justitiei,   Flavius Obeada, G1b2i3, Rokssana,Teo Negura,Gabriela Neagu, Max Peter,Gabriela Savitsky,  Ilarie, Innerspacejournal, Ioan Usca, Lunapatrata,   Napocel, Nea Costache,  Clipe de Cluj, Adela Onete, Rokssana , Teo Negura, Calin, Tu1074, Tudor Enea, Gabi Cimpoca, Cristian,Vania  ,Octo Cat, Virusverbalis, Zina. […]

  7. […] Coltu,    Theodora0303,     Gabriela Elena,    Gabriela Savitsky,  Stropi,   Ioan Usca,   Alecu Racoviceanu,   Teo Negura, Like this:LikeBe the first to like this post. […]

  8. […] tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Coltu, Doru, G1B2I3, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Luna Patrata, Mesterul Manole, Stropi de […]

  9. Luna patrata spune:

    AC/DC – “You Shook Me All Night Long”
    Pink Floyd – “Us And Them”
    Led Zeppelin – “Kashmir”
    The Eagles – “Hotel California”
    In mod neasteptat iarasi nu o sa am propunere, desi e rock, desi e clasic iar eu sunt mare pasionata de asa ceva, dar asta este, deocamdata. 🙂

  10. Aşa… „deci astă seară cântăm în familie”! Atunci să cânte muzica în ordinea aceasta:
    Led Zeppelin – “Kashmir”
    The Eagles – “Hotel California”
    Pink Floyd – “Us And Them”
    AC/DC – “You Shook Me All Night Long”
    Şi să mai fie… Queen !

    • Călin spune:

      în aproape fiecare seară „cîntăm în familie”, cu rare excepţii cînd intervine ceva şi nu sînt prin Cluj 🙂 . mulţumiri pentru popasul pe la secţia asta de vot, pentru vot, iar dacă e să mai fie Queen, atunci aşa să fie. în ce mă priveşte, pot promite că va fi Queen din belşug cît de curînd 🙂 . o seară frumoasă!

  11. […] Carla, Colţu cu muzică, G1b2i3, Gabrielle, George, Ioan Usca, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, […]

  12. oanaclara spune:

    The Eagles – “Hotel California”
    Pink Floyd – “Us And Them”
    Led Zeppelin – “Kashmir”
    AC/DC – “You Shook Me All Night Long”

    siiiiiiiiiiiiiiiiiiii…sustin Nirvana. Imi aminteste de tinerete. 😀

    • Călin spune:

      şi încă o susţinătoare de Nirvana, dacă tot răspundeam acum un minut la mesajul Rokssanei, care a optat şi ea tot pentru Nirvana 🙂 . mulţumesc pentru vizita pe la secţia de votare, pentru vot şi susţinere deopotrivă. o seară frumoasă!

  13. […] mirela ,calin ,theodora ,gabryellehelen, […]

  14. rokssana spune:

    the eagles,pink floyd,ac/dc,led zeppelin

    sustin nirvana

    seara faina !

  15. lili3d spune:

    1. Pink Floyd
    2. Led Zeppelin
    3. Eagles
    4. AC/DC
    Propunere: Gary Moore – Always Gonna Love You

    • Călin spune:

      văleu, muică, de unde aţi scos azi propunerile? Queen, Nirvana, acum şi Gary Moore…va fi interesant. mulţumesc pentru popasul pe aici, pentru vor şi propunere. o seară frumoasă!

  16. Mirela Pete spune:

    Buna, Calin! Dupa cum spuneam, sunt restantiera, am trecut pe la doua sectii de votare si iata-ma la rock. E greu, dar stii asta si tu…Cum sa fac? E dificil….dar, asta este!

    Led Zeppelin – “Kashmir”
    Pink Floyd – “Us And Them”
    The Eagles – “Hotel California”
    AC/DC – “You Shook Me All Night Long”

    Intre Queen si Nirvana, dau cu banul, ca-mi plac ambele… ,Si a iesit Queen. O dupa amiaza frumoasa! 🙂

    • Călin spune:

      uite că şi eu sînt restanţier la mesaje, am rămas puţin în urmă cu ele; da, ştiu că e greu, chiar nu am idee cum aş putea vota fără să nedreptăţesc vreuna din piese 🙂 .
      mulţumesc pentru popasurile făcute pe la secţiile de votare, pentru voturile lăsate şi pentru susţinerea celor de la Queen (aici) şi Pasărea Colibri. o seară frumoasă!

  17. psi spune:

    he, he… recunosc: dintre toate topurile cel cu rock clasic îmi este cel mai drag! 🙂
    să fie deci vot:
    1. pink floyd (cum altfel? 😳 şi mă bucur că au intrat, i-aş vota de zece ori, cu zece mâini)
    2. ac/dc
    3. led zeppelin
    4. eagles

    iar ca propunere, ştiu, nimic nu poate concura cu bohemian rapsody aşa că voi alege să o susţin, nu pentru că nirvana nu ar fi faină ci doar pentru că queen îmi plac mai mult.
    o zi faină, tuturor!

    • Călin spune:

      cred că şi mie îmi e cel mai drag topul ăsta, dar să nu mai spui la nimeni 😉 . oricum, tura asta e una ciudată rău, sînt nişte piese tot una şi una pe aici, iar propunerile sînt tot pe acolo. mulţumesc pentru vot şi susţinerea celor de la Queen. şi dacă am ajuns mai tîrziu…o seară faină!

      • psi spune:

        o seară faină să fie… eu ascult tarot-tides de ceva ore… şi sunt curioasă, te întreb adică offtopic, pe când o poveste a rock-ului actual, cel european mai cu seamă, în care ţările nordice au adus nume puternice. 😀 ce zici?

        • Călin spune:

          e, nu am idee ce să îţi răspund la întrebare, pentru că încă nu m-am gîndit la asta, deşi uneori parcă îmi vine să mă bag puţin prin gothic 🙂

  18. Cristi spune:

    1. AC/DC
    2. Eagles
    3. Pink Floyd
    4. Led Zeppelin

    Propunerea mea este Queen:

    • Călin spune:

      buuun…cred că ştiu care-i una din piesele care va intra săptămîna viitoare, că iar ai găsit ceva greu tare 🙂 . mulţumesc pentru vot şi propunere, Cristi. să îţi fie după-amiaza faină!

  19. Diaconu Dana spune:

    1. AC/DC – “You Shook Me All Night Long”
    2. Led Zeppelin – “Kashmir”
    3. Pink Floyd – “Us And Them”
    4. The Eagles – “Hotel California”
    Propunere: Nirvana – „Come as you are”

    • Călin spune:

      oioioi, ce îmi faceţi! 🙂 numai două propuneri am pînă acum, iar una e Nirvana, iar cealaltă Queen…mulţumesc pentru vot şi propunere, o zi faină!

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.