Colţul cu classic rock – 3

Posted: 15/11/2011 by Călin in colţul cu rock clasic
Etichete:, , , , , ,

am să încep mai altfel decît de obicei şi am să v-ă povestesc cîte ceva despre nişte lucruri de care miam adus azi aminte şi care nu prea au legătură unul cu celălant, iar cu muzica nici atît. greşelile de mai sus sînt cît se poate de intenţionate şi au legătură cu primul din subiectele de mai jos.

bîntuiam prin blogosferă şi am ajuns la un anumit moment pe un blog al cărui nume nu am să vi-l spun, că nu merită. m-am apucat să citesc frumuşel, mai ales că numai chef de lucru nu aveam. m-am oprit brusc după a doua frază, în care zicea marele bloger cum că „ar trebui să î-ţi spun”. cît de mare bloger o fi sau s-o fi pretinzînd nu mă interesează, dar în momentul în care scrii în halul ăsta cred că e mai bine să te apuci de altceva. de mers cu Joiana la păşune, de exemplu, ori poate de săpat şanţuri; sau, de ce nu, te poţi face europarlamentar sau preşedinte de ţară…recunosc, gramatica mea nu o fi perfectă, la mine propoziţiile încep cu literă mică (pentru că aşa îmi place, na, şi pentru că cei care mă citesc ştiu că după punct începe o altă propoziţie), ba mai refuz să scriu corect gramaticaliceşte cu „â” şi detest să folosesc „sunt”; zeci de ani s-a scris cu „î” şi s-a folosit forma „sînt”, iar peste noapte cuiva i-a căşunat pe ele şi a zis că nu-i bine, nu e corect aşa, trebuie musai obligatoriu să scriem cu „â” şi „eu sunt”; doar că eu unul nu am chef, mai ales că „sunt” ăsta îmi sună ca naiba şi nici nu găsesc decît rime stupide pentru el, de genul „unt”, „crunt” sau „cărunt”.

să trecem la altceva mai vesel, care mi s-a întîmplat cu vreo doi ani în urmă. eram prin Tîrgu Mureş cu ceva treabă, iar într-o dimineaţă trebuia să mă întîlnesc cu cineva într-un mall (nu cel din buricul tîrgului, cel aflat la ieşirea din oraş către Cluj, parcă Promenada îi spune). nu mi-au plăcut niciodată mall-urile, iar cel cu care trebuia să mă întîlnesc bineînţeles că a întîrziat, aşa că am avut vreme să hălăduiesc pe acolo, să mă zgîiesc la una-alta. pînă cînd mi-au căzut ochii pe o firmă şi am rămas înţepenit; şi am început să rîd de unul singur, în hohote, de se uita lumea la mine ca la un ţicnit. ochii mi se opriseră pe firma unui pet-shop; era scris sus numele pet-shop-ului cu pricina, sub care era scris cu litere de o şchioapă „Magazin de plăceri animalice”. ştiu că românul e inventiv şi plin de imaginaţie, dar asta parcă deja e prea mult 😉 .

să trecem acum şi la oile noastre, adică la muzică. am avut puţine vizite şi puţine voturi la ediţia precedentă, iar principalul vinovat cred că sînt eu, pentru că nu am dat de ştire prin spaţiile virtuale că e top. dar dacă au fost puţine voturi, măcar am scăpat mai ieftin atunci cînd a fost vorba de calcule. suma celor 7 voturi care s-au adunat a dat următorul clasament final: 1. AC/DC , cu 25 de puncte; 2. Led Zeppelin, 17 puncte; 3. The Doors, 16 puncte; 4. Aerosmith, 12 puncte. prin urmare, The Doors şi Aerosmith ne părăsesc, iar pentru această ediţie îi avem pe AC/DC şi Led Zeppelin, cărora, dintre propunerile venite de la voi, li se adaugă cele ale lui Cristi (cum altfel 🙂 ) şi Peter, adică Van Halen şi Queensryche. drept să zic, dacă era să aleg eu dintre propunerile cu o singură nominalizare, aş fi ales probabil Pink Floyd, dar la tragerea la sorţi Queensryche a avut mai mult noroc. lista completă a celor patru piese pentru care aştept voturile voastre pînă lunea viitoare (împreună cu propuneri pentru următoarea ediţie, fireşte) o găsiţi mai jos, urmată de videoclipuri ale melodiilor. regulile nu mă apuc să le repet aici, cei care vor să le citească le găsesc în pagina Topurile din colţ.

  • Queensryche – „Eyes Of A Stranger”
  • Led Zeppelin – „Kashmir”
  • Van Halen – „Jump”
  • AC/DC – „You Shook Me All Night Long”

sursa: youtube (user – emimusic)

sursa: youtube (user – jacobwolf11)

sursa: youtube (user – Louvers)

sursa: youtube (user – Jukka1995)

la o porţie de rock îi invit şi pe cella, pandhoraa, geanina, melly, diverse, rokssana, androxa, mirela, psi-words, zinnaida, pisicaru, vultureşti, tiberiu,denisa, alex, luna pătrată, roxana, ironic blonde, tu1074, lunabeteluna, dana, schtiel, theodora, loredana, oana, napocel, madi şi onu, bineînţeles că şi pe teo negură, însă oricine altcineva este binevenit aici.

Comentarii
  1. Diaconu Dana spune:

    1. Van Halen – „Jump”
    2. AC/DC – „You Shook Me All Night Long”
    3. Queensryche – „Eyes Of A Stranger”
    4. Led Zeppelin – „Kashmir”
    Susțin propunerea lui Teo!

    • Călin spune:

      şi îţi mai mulţumesc şi pentru votul de aici. iar propunerea lui Teo nu mai ştiu care e, dar aflu eu atunci cînd e să fac socotelile 🙂

  2. CELLA spune:

    achiesez la tot ce-ai zis despre „â” şi „sunt” deşi eu am avut lupte grele de dat, pe blog, într-o vreme…

    susţin propunerea cu PINK FLOYD!

    TOP:
    1.- AC/DC
    2.- LED ZEPPELIN
    3.- QUEENSRYCHE
    4.- VAN HALEN

    Zi faină, tuturor!

    • Călin spune:

      zică lumea ce a zice, eu sînt, nu sunt, şi nici nu oi scrie cu „â” decît acolo unde-i musai obligatoriu 🙂 .
      am notat susţinerea propunerii venită de la Psi, după cum am pus bine şi votul pe care l-ai lăsat pe aici. o zi faină şi ţie!

  3. […] Coltu’,   Gabriela Elena,  Ioan Usca,  Mesterul,  Innerspacejournal,  Bogdan Onin,  g1b2i3,  Teo Negura. Like this:LikeBe the first to like this post. […]

  4. […] tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Adi Voicu, Coltu, Gabriela Elena, G1B2I3, Luna Patrata, Mesterul Manole, Theodora, Vania. 45.958950 23.570869 […]

  5. 1.Led Zeppelin – “Kashmir”
    2.AC/DC – “You Shook Me All Night Long”
    3.Queensryche – “Eyes Of A Stranger”
    4.Van Halen – “Jump”

    si daca tot romanul vrea ca cireasa lui sa ajunga pe tort… eu de ce sa nu propun una, iata:

    • Călin spune:

      asta da vizită neaşteptată! mă faci să-mi aduc aminte de vremile petrecute la capitală şi de colegii de pe acolo 🙂
      mulţumesc pentru vot şi propunere, Victor; acuma, nu ştiu în ce măsură s-a bucura de succes, pentru că sînt vreo două sau trei care au deja cîte trei susţinători, dar dacă n-a fi să fie acum, poate a fi data viitoare. o seară faină să ai!

  6. rokssana spune:

    AC/DC – “You Shook Me All Night Long”
    Queensryche – “Eyes Of A Stranger”
    Van Halen – “Jump”
    Led Zeppelin – “Kashmir”

    sustin propunerea Cameliei…Pink Floyd

    seara faina 🙂

    • Călin spune:

      dacă susţii propunerea Cameliei…eu personal mă bucur, deşi poate ar trebui să fiu ceva mai neutru, să nu zic că ar fi şi preferata mea dintre propuneri, poate la egalitate cu ce a lăsat Alexandra pe aici 🙂 . dar, dacă îmi place, îmi place, asta e. mulţumesc pentru vot şi pentru susţinerea celor de la Pink Floyd. o seară faină şi ţie!

  7. oanaclara spune:

    Queensryche – “Eyes Of A Stranger”
    Van Halen – “Jump”
    Led Zeppelin – “Kashmir”
    AC/DC – “You Shook Me All Night Long”

    …and „I love rock’n roll” too 🙂

    • Călin spune:

      dacă îl iubeşti pe rock n’roll nu am ce face, nici nu cred că e ceva rău pînă la urmă 🙂 . am luat şi buletinul de vot lăsat de tine şi l-am pus la păstrare pînă marţea viitoare şi am notat şi susţinerea propunerii lui Cristi. o seară faină la mal de Dunăre!

  8. Teo Negură spune:

    Eu zic asa:
    AC/DC – “You Shook Me All Night Long”
    Van Halen – “Jump”
    Led Zeppelin – “Kashmir”
    Queensryche – “Eyes Of A Stranger”
    Propunerea mea e asta:

  9. Shayna spune:

    Am venit si „miam” exercitat dreptul la vot. 😀
    Led Zeppelin – “Kashmir”
    AC/DC – “You Shook Me All Night Long”
    Van Halen – “Jump”
    Queensryche – “Eyes Of A Stranger”
    Sa ma gandesc la propunere acum…da, gata, stiu:

  10. Mirela Pete spune:

    Imi amintesc ca pe vremea papornitei am propus un Queensrÿche, Speak to me. Dar astazi …este:

    Led Zeppelin – “Kashmir”
    Queensryche – “Eyes Of A Stranger”
    Van Halen – “Jump”
    AC/DC – “You Shook Me All Night Long”

    Votez Pink Floyd, fara suparare. 😉

    • Călin spune:

      oare aş avea de ce să mă supăr că susţii Pink Floyd? oricum, dacă nici de data asta nu merge mai departe Pink Floyd, m-am decis să postez sîmbătă un album întreg cu ei 🙂 . mulţumesc pentru vot şi pentru susţinerea piesei propuse de Psi!

  11. lunabeteluna spune:

    Buna seara!
    Topul meu suna cam asa: 1. Led Zeppelin, 2.ACDC, 3.Van Halen, 4.Queensryche
    Si sustin Hotel California 😀

    • Călin spune:

      bună să îţi fie şi ţie seara! cam greu m-am hotărît să răspund la mesaje, dar principalul vinovat pentru asta e somnul care m-a pălit 🙂 . am notat şi votul tău, după cum am trecut la catastif şi susţinerea piesei ăsteia tare faine. să-ţi fie noaptea senină!

  12. psi spune:

    1. led zeppelin, 2. queensryche, 3. ac/dcC, 4. van halen.
    şi propunerea mea este pink floyd:

    • Călin spune:

      ce o să mă oftic dacă iar nu merge propunerea ta mai departe! îţi dai seama, nu? şi ar fi şanse să nu meargă, dacă te uiţi ce au propus Cristi şi Alexandra…dar…dacă a fi să meargă, a fi, dacă nu, asta e, pot s-o ascult şi 24 de ore pe zi dacă am chef 🙂
      mulţumesc pentru vot şi pentru propunerea lăsată aici.

      • psi spune:

        călin, şi eu pot s-o ascult 24 de ore pe zi… 😀 dar le mulţumesc celor care o susţin fie că va merge mai dep0arte, fie că nu.
        personal îmi place foarte mult şi de când ai început povestea lor, a marilor artişti pink floyd, am început să reascult seara muzica lor.

        • Călin spune:

          azi noapte, pe la 12 şi un picuţ, ascultam la un post de radio polonez „Another Brick In the Wall” 🙂 . cîtă nesimţire şi pe polonejii ăştia (cum ar zice Tatuliciu de serviciu), să dea aşa muzică după miezul nopţii…

  13. anastasia spune:

    halo, dacă tot stau acasă şi nu pot vorbi, măcar să…
    vot:
    1. Queensryche – “Eyes Of A Stranger”
    2. Van Halen – “Jump”
    3. AC/DC – “You Shook Me All Night Long”
    4. Led Zeppelin – “Kashmir”
    Şi pentru că-mi place mult Queensryche, propun:

    (şi toate melodiile de pe albumul care-o conţine) 🙂

  14. Cristi spune:

    1. AC/DC
    2. Van Halen
    3. Queensryche
    4. Led Zeppelin

    Propunerea mea este Joan Jett:

  15. Max Peter spune:

    Uite că eu am propus o piesă (le mulţumesc celor care m-au susţinut), dar dacă le compar, chiar eu trebuie să-mi schimb niţel părerea… 🙂
    Votul meu merge la: 1. Led Zeppelin, 2. Queensryche, 3. AC/DC, 4. Van Halen.
    Sunt în mare criză de timp (şi nici nu am la mine playlisturile), iar din acest motiv (dar şi pentru că-mi place), susţin propunerea Alexandrei.
    O zi bună, Călin! Şi o zi la fel de bună tuturor!

    • Călin spune:

      e, mi-am dat şi eu cu părerea, propunerea făcută de psi mi-a plăcut mai mult, dar poate altora le-a plăcut mai mult a ta; cînd e vorba de gusturi, comentariile nu îşi au locul 😉
      mulţumescu-ţi pentru vizită, vot şi susţinerea propunerii Alexandrei. o după-amiază faină şi fără crize (fie ele şi de timp) 🙂

  16. Alexandra spune:

    Votul meu de azi arata asa: 1. ACDC, 2 Led Zeppelin, 3 Van Halen, 4 Queensryche
    Iar de propus, propun Eagles cu Hotel California

    • Călin spune:

      salutare, Ale! cît de rapidă ai fost azi, de parcă ţi-a fost teamă să nu ţi-o ia altceva înainte. frumoasă propunerea lăsată de tine, trebuie să recunosc. mulţumesc pentru vot şi propunere, o după-amiază faină să ai!

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s