Cum m-am distrat la moartea mea

Posted: 13/11/2011 by Călin in gânduri, muzici amestecate
Etichete:, , , , , , ,

şocant titlul? poate, dar numai puţin. şi nu, nu este vorba despre sfîrşitul lumii, ăla mult trîmbiţat, anunţat şi răs-anunţat de cîte un dilimac tot la două-trei luni, este vorba fix despre ce zice în titlu. subiect morbid, vor zice poate unii, dar de cîte ori îmi aduc aminte de acest episod din viaţa mea reuşesc să mă amuz copios. am citit, probabil aţi citit şi voi, multe „mărturii” ale unor persoane care au trecut prin ceea ce se cheamă moarte clinică; eu am citit, dar numai după, înainte chiar nu mă interesa subiectul absolut deloc. punctul comun al multora din aceste presupuse mărturii este existenţa unui tunel în care îi întîlneşti pe cei care ţi-au fost dragi, dar care au cam plecat din lumea asta; tunelul ăsta, mai ceva ca cel al lui Ciorbea, are ceva lumină nemaipomenită la capătul lui, o lumină care te atrage asemeni unui magnet. aşa zic unii…să vedem ce zic eu 🙂

dintr-o dată s-a făcut lumină. eram undeva într-un spital, cel puţin asta am dedus după prezenţa mai multor dulapuri cu instrumentar medical, dispuse pe lîngă pereţi. încăperea era bine luminată, iar pe uşile ei intrau şi ieşeau într-una persoane îmbrăcate în halat alb, probabil medici şi asistente medicale. în mod ciudat, eram undeva sus, aproape de tavan, şi mă uitam „de sus” la toate astea; nu am idee ce căutam acolo sus, de ce trebuia să fiu taman acolo, mai ales că asta sfida gravitaţia, dar nu am apucat să îmi pun întrebări de genul ăsta, pentru că atenţia mi-a fost atrasă de o masă din mijlocul încăperii, masă pe care mă aflam…EU. eu, adică un corp inert, iar în jurul corpului aceluia mai era o armată de oameni în alb, care se chinuiau să facă ceva; ulterior am dedus că încercau să mă readucă la viaţă. imaginea în sine nu cred că avea nimic amuzant, şi totuşi am fost năpădit brusc de un val de rîs. un rîs sănătos, zgomotos, nici nu mai ştiu de cînd nu mai avusesem parte de o porţie aşa de zdravănă de rîs. oamenii continuau să se agite în jurul corpului de pe masă, eu, de acolo de sus, continuam să îi privesc şi să rîd în hohote, de parcă ceea ce ar fi făcut ar fi fost cel mai amuzant lucru cu putinţă. apoi, dintr-o dată, s-a stins lumina. probabil îi enervase la culme rîsul meu zgomotos şi m-au luat de acolo de sus şi m-au băgat unde îmi era locul, adică în corpul ce zăcea nemişcat pe masă. cînd am deschis ochii într-un final, după o săptămînă în care am fost în comă, m-am trezit pe un pat de spital, lîngă pat era un suport de care atîrna o pungă cu glucoză; între pungă şi mîna mea era un fel de furtun subţire, care se termina cu un ac ce îmi era înfipt în mînă. nu aveam habar ce e cu decorul din preajmă, ce căutam în spital, de cît timp eram acolo, singurul lucru de care îmi aduceam aminte era camera aceea, corpul meu pe o masă şi o armată de oameni în jurul lui. şi eu, privind cu detaşare tot ce se întîmpla acolo şi rîzînd fără să mă pot opri nicicum. după asta am aflat că am fost în comă o săptămînă, că între timp am şi murit puţin, vreo cîteva zeci de secunde, nu foarte multe la număr.

nu ştiu dacă ar trebui să fiu dezamăgit că nu am văzut tunelul pe care alţii zic că l-ar fi văzut, ba că l-ar fi şi parcurs, ori că nu am văzut acea lumină nemaivăzută şi nemaipomenită de la capătul acelui tunel; pur şi simplu nu le-am văzut, iar dacă aşa au stat lucrurile, nu pot pretinde că ar fi fost altfel.

şi pentru că totuşi sîntem în colţul cu muzică, să închei aşa cum se cuvine aici, cu nişte muzici amestecate, care, chiar dacă nu au absolut nici o legătură cu ceea ce am povestit, sper să vă fie pe plac.

sursa: youtube (user – luiscmckl)

sursa: youtube (user – TheCallingVEVO)

sursa: youtube (user – daughtryVEVO)

sursa: youtube (user – SixtiesPopGold2)

ceva demn de citit, văzut sau ascultat găsiţi şi la clipe de Cluj, theodora, cristi, gabryellehelen, dana, rokssana, peter, vultureşti, luna pătrată, samsara, meşterul manole, ioan usca, geanina, melly, pandhoraa, zinnaida, tu1074

Comentarii
  1. lorelei spune:

    Primul lucru care i se întâmplă unei persoane care a murit, potrivit multor istorisiri, este acela că omul părăseste trupul si se află cu totul despărţit de el, fără a-si pierde cunostinţa. Adesea poate vedea totul în jurul lui, chiar si propriul său trup mort, si încercările care se fac pentru a-l readuce la viaţă; el se simte într-o stare de căldură si usurare, lipsită de durere, ca si cum ar „pluti”; aceluia nu-i stă de loc în putinţă să schimbe ceea ce se află în jurul lui, prin vorbe sau atingere, si astfel, simte adesea o mare „singurătate”; procesele de gândire ajung să fie de obicei cu mult mai rapide decât fuseseră în lăuntrul trupului. Iată câteva extrase din aceste experienţe:

    „…În Moldova sunt cunoscute şi alte cazuri de pacienţi care au trecut prin astfel de experienţe. Şocant este cel al ieşeanului Gheorghe Ungureanu, care şi-a revenit după aproape 30 de minute, timp în care s-a aflat în moarte clinică. Bărbatul a povestit că a simţit cum se desprinde de propriul trup şi a avut acea senzaţie de decorporalizare, plutind undeva în salon deasupra medicilor şi asistentelor care încercau să-l salveze. După aceea a părut că se scufundă într-un tunel negru şi a simţit ceva rece, apoi cald…”

    http://www.jurnalul.ro/special/experiente-de-dincolo-povestile-pacientilor-care-si-au-revenit-din-moarte-clinica-585727.htm

    „…Reporter:
    Claudiu, ce s-a întâmplat cu tine în acest timp?
    Claudiu Lăpădat:
    Dintr-o dată, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului şi mi-am văzut trupul de sus. Ştiam foarte clar ce se întâmpla în momentul în care sufletul meu a ieşit din trup. M-am văzut. Am văzut-o pe Lucia. În momentul acela am gândit foarte liber. Nu aveam nici o durere, nu aveam nici o confuzie. Ştiam că sunt eu, adevăratul eu, sufletul meu, că sunt ieşit din trup şi că am murit la propriu…”

    http://www.resursecrestine.ro/eseuri/11096/interviu-moarte-clinica-suntem-un-abur-ce-piere

    • Călin spune:

      cam aşa ceva am păţit şi eu; eram undeva sus, iar corpul zăcea pe masă; de acolo de sus vedeam tot ce se întîmplă şi eram chiar foarte detaşat…

  2. geanina spune:

    wow… ma bucur ca ai revenit printre cei vii! iti doresc sa nu ti se mai intample! o noapte faina!

  3. psi spune:

    fragilitatea fiinţei umane…
    frumos dire straits, asta e chiar frumos, nu-l mai ascultasem de ceva vreme, iar experienţa sper că te-a schimbat în bine. 🙂 oricum, nu cred că a fost prea plăcut, chiar dacă astăzi zâmbeşti acelei amintiri…

    • Călin spune:

      nici nu a fost neplăcut, pînă la urmă eram în comă, nu simţeam nimic, nu auzeam, nu vedeam. nu ştiu dacă experienţa asta a reuşit să mă schimbe în vreun fel, dar sper că dacă a fost să mă schimbe, nu a făcut-o în rău 🙂
      şi mie îmi era dor de Dire Straits, de-aia i-am acolo în capul listei.

  4. Roxana spune:

    Nota 10 pentru Dire Straits…tocmai de aceea „clipa” e clipa…

  5. rokssana spune:

    da..ai dreptate…asta e mult mai infricosator 🙂 brrrr….bine ca s-a terminat cu bine …sunt convinsa ca dupa o experienta de-asta, vezi viata cu alti ochi…o apreciezi,ii dai alta valoare…

    seara frumoasa 🙂

    • Călin spune:

      nu ştiu dacă a fost neapărat înfricoşător, nu cred că a fost, poate doar puţin ciudat. şi da, după ce treci prin aşa ceva chiar vezi viaţa cu alţi ochi, îţi dai seama că nu este o a doua şansă, o altă viaţă după ea. o seară frumoasă şi ţie! 🙂

  6. Peter spune:

    Sigur am mai citit ceva asemănător, dar să mă tai şi nu mai ştiu unde… Oricum, a fost cu mai mult timp în urmă, şi cred că citeam ceva tipărit, un ziar sau o revistă…
    Anul trecut am avut un accident (s-ar putea zice banal, un dobitoc a dat cu maşina peste mine când traversam). Am simţit izbitura, după care n-am mai simţit nimic şi am avut senzaţia aia de plutire… Cred că toată tărăşenia a durat destul de puţin, pentru că m-am trizit întins pe jos, la vreo 20 de metri mai încolo… Am avut noroc! Din acel moment, multe lucruri am început să le privesc altfel…

    • Călin spune:

      eu am trecut prin episodul cu pricina tot în urma unui accident, doar că eu m-am „întîlnit” cu ditamai TIR-ul. ce s-a întîmplat în cele şapte zile cît am fost în comă nu am habar, singurul lucru de care îmi aduc aminte este episodul pe care tocmai vi l-am povestit.

  7. […] clipedecluj coltulcumuzica/a> cristi gabryellehelen lilli vania mirela peter roxana theodora0303 Rate this: Share […]

  8. […] asa arata si strada mea …maharajahuldekapurth… on Cam asa arata si strada mea …Cum m-am distrat la … on Silvio Berlusconi a demisionat…Theodora on Silvio Berlusconi a demisionat…Emil […]

  9. […] Gabriela Elena,  Coltu’,  Ioan Usca,  Mesterul,  g1b2i3,  Madalina,  Supravietuitor,  Alex Mazilu,  Alecu […]

  10. Zina spune:

    Ar fi interesant de stiut daca ai trecut cu adevarat prin aceasta experienta, ori ai scris asa… sa ne incerci credulitatea.

    • Călin spune:

      dacă am vorbit la persoana I singular, atunci înseamnă că am trecut prin ea. dacă era doar rodul imaginaţiei, găseam eu un personaj fictiv, un Gogu sau Amedeu 🙂 . a fost pe vremea cînd încă eram prin liceu, aveam vreo 17 ani, dar nu e ceva care să poată fi uitat

  11. Shayna spune:

    Mda… sa spun ca stiu cum e? Nu..am scris deja pe blog despre asta si exact acelasi lucru l-am explicat si eu, nu era niciun tunel si nicio luminita…dar pentru cei care nu au trait asa ceva e probabil greu sa inteleaga. Uneori ma intreb daca am facut bine ca am revenit, alteori ma bucur, nu stiu deloc cum e mai bine, nu mai stiu… Groaznica zi am astazi, groaznica! Sper ca a ta sa fie buna, chiar iti doresc asta.

    • Călin spune:

      oricît de dură, de nedreaptă sau de aiurea ar putea părea viaţa asta în anumite momente sau etape, nu cred că ar trebui să îţi pui acea întrebare, pentru că, pînă la urmă viaţa merită şi trebuie trăită, chiar dacă de multe ori nu este aşa cum ne-am dori-o noi. spui că astăzi ai o zi groaznică, dar mîine este o altă zi, care poate că va fi mult mai bună, în care vei zîmbi şi vei fi fericită.

  12. […] recente Cum m-am distrat la … on Silvio Berlusconi a demisionat…Theodora on Silvio Berlusconi a demisionat…Emil […]

  13. pandhoraa spune:

    cat de greu atarna invelisul nostru de „huma”…e apasator uneori…
    rasul fiind sanatos…te-a readus la viata :))
    noroc sau ghinion…doar tu stii asta 🙂

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.