Pink Floyd (1) – The Piper at the Gates of Dawn

Posted: 12/11/2011 by Călin in muzici amestecate
Etichete:, , , , , , , , ,

după cum vă ziceam de zilele trecute, multe sîmbete de aici încolo le vor fi dedicate celor de la Pink Floyd. iniţial am vrut să fac o trecere prin toată povestea lor, prezentînd pe parcurs şi albumele lor, însă în cele din urmă am renunţat, optînd doar pentru prezentarea celor 14 albume de studio ale trupei. prin urmare, chiar dacă voi mai scăpa din cînd în cînd şi cîteva vorbe legate de istoria trupei sau de membrii ei – lucru inevitabil dealtfel -, mă voi axa în principal pe prezentarea albumelor; astăzi cu atît mai mult, avînd în vedere că am fost de o lene fenomenală şi am reuşit să mă extrag din aşternuturi doar pe la ora 11.

The Piper at the Gates of Dawn este albumul de debut al trupei, lansat în 1967 de Columbia/EMI în Marea Britanie, respectiv de Tower/Capitol în Statele Unite. în 1997 şi 2007 au mai fost lansate ediţii limitate a albumului, pentru a marca împlinirea a 30, respectiv 40 de ani de la lansarea lui. The Piper at the Gates of Dawn este singurul album înregistrat de Pink Floyd în formula iniţială (Syd Barret, Roger Waters, Richard Wright, Nick Mason) şi cuprinde următoarele 11 piese, în ordinea în care au apărut în varianta iniţială a albumului, lansat în Marea Britanie, primele şase fiind incluse pe prima faţă a albumului, iar celelalte cinci pe cea de-a doua: „Astronomy Domine”, „Lucifer Sam”, „Matilda Mother”, „Flaming”, „Pow R. Toc H.”, „Take Up Thy Stethoscope and Walk”, „Interstellar Overdrive”, „The Gnome”, „Chapter 24”, „Scarecrow”, „Bike”.

piesele de pe acest prim album au fost compuse de Syd Barett, exceptîndu-le pe „Pow R. Toc H.” şi „Interstellar Overdrive”, care sînt compoziţii colective, ale tururor membrilor trupei, şi „Take Up Thy Stethoscope and Walk”, care a fost compusă de Roger Waters. pentru azi vă propun spre ascultare patru piese de pe acest prim album al trupei, piese poate ceva mai puţin cunoscute decît cele care au apărut pe următoarele albume, albume asupra cărora ne vom opri în sîmbetele care vor veni.

sursa: youtube (user – nick40nick40)

sursa: youtube (user – suregena)

sursa: youtube (user – ivanocanart)

sursa: youtube (user – 5Beatle)

îi invit la o porţie de Pink Floyd (iar mai spre seară la o plimbare) şi pe psi-words, luna pătrată, meşterul manole, teo negură, ioan usca, androxa, lili3d, rokssana, theodora, pisicaru, tiberiu, cristi, mirela, peter, cella, schtiel, vultureşti, melly, geanina, ironic blonde, diverse, anastasia, coolnewz, dar nu numai pe ei, pentru că oricine e binevenit aici.

Comentarii
  1. […] Carmen, Coolnewz,Vania,Rokssana,   Aurora , Robert, Călin,Nea Costache,  Andy, Theodora,  MaxPeter, Zinnaida,Zina,Teo Negură,  Clipe de Cluj, […]

  2. […] tuturor pinguitorilor (şi nu doar): Adi Voicu, Clipe de Cluj, Coltu, Cristi, Danutz, G1B2I3, Gabriela Elena, Lecturi recenzate, Luna Patrata, Mesterul Manole, Mirela […]

  3. […] poate. -Ţara noastră a avut nevoie de când e ea, de alt popor. – – – – – – – Colțul cu muzică,  Theodora, Teo, Luna, Elena, Noaptebunacopii Like this:LikeBe the first to […]

  4. […] theodora, robert, calin, adela, vania, ragnar, […]

  5. anastasia spune:

    mulţumesc, Călin.
    am ajuns târziu că-s tare răcită şi-am dormit toată ziua.
    o noapte liştită!

    • Călin spune:

      tot a fost ziua poveştilor cu parfum de ceai ieri, aşa că nu pot decît să recomand mult ceai cu miere şi lămîie. însănătoşire grabnică!

  6. […] Pete,Carmen,Gabriela Elena, Shayna, Sara, Gabi123, Lolita,  Androxa,  Lili, Max Peter,  Colţul cu muzică, Rokssana, Theodora Marinescu,Vania, Teo Negura, CELLA,Napocel, […]

  7. cristiangheorghe spune:

    Un album fanion al mișcării psihedelice din Londra anilor 60. Syd Barret a fost un geniu care a marcat epoca aceea, iar tot ceea ce a urmat în cariera celor de la Pink Floyd i se datorează lui. Aș menționa piesa ”Chapter 24” de pe acest album, compusă de Barrett pe versurle din ”I Ching”, o carte taoistă foarte populară în anii aceia. Un fragment din piesa aceasta spune așa:
    ”Change return success.
    Going and coming without error.
    Action brings good fortune…”

    Poate găsiți voi videoclipul ei, este foarte frumoasă.

    • Călin spune:

      eu ştiu piesa, să văd dacă găsesc şi videoclip; şi…nu îmi place să mă formalizez, prefer să fiu luat cu „tu” 🙂 . influenţa lui Syd se simte, dr nu ştiu dacă se poate spune că tot ce a urmat în cariera celor de la Pink Floyd i se datorează lui, mi se pare puţin forţat. da, că a deschis un drum pe care ceilalţi au ştiut să meargă şi de care au ştiut să profite, este foarte adevărat; dar asta nu ar trebui să eclipseze meritele celorlalţi, pentru că pînă la urmă fiecare din ei are meritele lui. piesa am găsit-o, clip mai puţin, e un slideshow. o seară frumoasă!

  8. […] recomandări: Adela, Androxa, Colţul cu muzică, Rokssana, Theodora Marinescu. 45.731283 21.235517 Share this:StumbleUponDiggRedditLike […]

  9. Peter spune:

    Dacă nu e cu supărare, las şi eu un clip cu o piesă de pe acelaşi album (şi cu ceva comentarii ale vremii, interesante). Sursa: YouTube, user mogapancione.

  10. geanina spune:

    Pink Floyd …imi sunt foarte dragi si mi-au fost cred ca din totdeauna. trebuie sa recunosc ca am cateva „intamplari” pe muzica lor:) o zi faina….

    • Călin spune:

      nu te voi întreba de ce soi de „întîmplări” ai avut parte pe muzica lor, asta s-ar chema indiscreţie şi oricum nici nu e treaba mea. iar dacă ţi-s foarte dragi, vei mai avea ocazia să te întîlneşti cu ei pe aici încă multe sîmbete de aici încolo 🙂 . o zi faină şi ţie!

  11. Shayna spune:

    Sunt pasionata de muzica lor, pentru mine este o adevarata placere ce ai inceput tu aici si am sa urmaresc de fiecare data cu drag. 🙂 Este o muzica pentru suflet si minte deopotriva. 🙂 Zi frumoasa sa ai!

    • Călin spune:

      da, e o muzică altfel, o muzică mai elaborată, mai lucrtă, cu texte care te îndeamnă la meditaţie, care te pun deseori pe gînduri. de ai să mă însoţeşti (şi) pe aici, nu pot decît să mă bucur 🙂 . şi pentru că azi am fost de-a dreptul leneş şi am sărit peste matinale, te aştept la or stabilită la o plimbare de seară 🙂 . o după-amiază şi o seară plăcute!

  12. […] la lecturare si pe: Acuvio, Pisicaru, Coltu’ cu muzica, Tu1074, Virusverbalis, Cammely, Mihai Motrescu, Adrian Voicu, Cris-Mary, Nice, CARMEN, Teo Negura, […]

  13. psi spune:

    a început aşadar regalul! 🙂
    şi în vreme ce noi ne aşezăm comod în fotolii nu-mi rămâne decât să îţi urez spor. sunt sigură că mulţi te vom însoţi în aceste sâmbete cu muzică specială, aparte, dragă.

    • Călin spune:

      da, a început, însă acum am o altă mare dilemă; cu ce aş mai putea continua după ce voi încheia cu Pink Floyd??? dacă mi-a trebuit să încep fix cu ei, cam greu să mai găsesc ceva pe măsura lor 🙂

      • psi spune:

        păi mai sunt, eu zic că mai sunt, chiar dacă nu la fel de mari ca şi ei, dar nu poţi nega importanţa celor de la rolling stones, dire straits, genesis, scorpions, sting şi police (sau desprinderea lui sting din police ca fiind cea mai bună mişcare pentru el), queen… mi-e greu să îmi amintesc acum chiar toate numele, dar în acele vremuri, cum spune şi napocel, muzica era muzică. poate că te vor ajuta pe parcurs şi propunerile noastre din topuri, poate odată cu povestea ta le vei găsi firesc. deocamdată e mult de tastat/ scris despre pink floyd. 🙂

        • Călin spune:

          nu zic că nu le voi găsi, nu asta mi se pare a fi problema, pentru că, după cum zici şi tu, nume mari mai sînt. dar parcă e ca şi cum m-aş apuca să vă povestesc despre munţi şi aş începe direct cu Everestul 🙂

  14. Napocel spune:

    O plăcere-ți sunt postările. Pink îmi aduce amintiri plăcute iar muzica lor e muzică!

    • Călin spune:

      muzica lor e muzică, iar de-ţi place nu pot decît să te invit multe sîmbete de aici încolo la întîlniri cu muzica lor. după care a urma Led Zeppelin, Elvis, Jethro Tull sau cine ştie cine; oricum, vreo trei luni, pînă se va încheia „serialul” Pink Floyd, am vreme din belşug să mă cuget 🙂

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.