Să schimbăm totuşi aerul

Posted: 27/10/2011 by Călin in muzici amestecate, Uncategorized
Etichete:, ,

pe principiul „unde-s doi puterea creşte, dar nu prea”, de astăzi sîntem doi pe aici prin colţ. sîntem doi pentru că Florin s-a gîndit să mă facă administrator; nu, nu administrator de bloc, numai administrator de blog. nu va prea creşte puterea pentru că nu cred că ne vom înghesui pe aici, nu ne vom călca pe bătături, probabil Florin va fi administratorul-şef, adică cel care va posta mai des, iar eu mă voi mulţumi să mai scriu pe aici prin colţ atunci când va fi el plecat sau va fi mult prea ocupat ca să mai aibă timp şi de blog.

pentru că Florin v-a plimbat în această seară prin Canada, după care v-a dus şi printr-un wc public, mă gîndesc că nu ar strica să schimb puţin atmosfera, să vă duc în nişte locuri mai frumoase, în care veţi fi însoţiţi de muzica lui Medwyn Goodall. rămîne să ne întîlnim de vineri încolo pe aici, pînă atunci vă zic tuturor bine v-am regăsit şi să aveţi o noapte liniştită!

sursa video: youtube (user – Termininja)

Comentarii
  1. Peter spune:

    Îmi place tare peisajul.. subacvatic. Şi după vreo trei ore de rock, cred că Goodall e cel mai potrivit acum.

  2. anastasia spune:

    bine-ai revenit, Călin!
    o zi faină!

  3. […] ,-X- ,Zina,Vania,Alice , Andi Bob,Luna Pătrată, Nea Costache,Ioan Sorin Usca,Max,lili,Coolnewz, Colţul cu muzică,Theodora,Teo Negura,Alicee Traveler,Ana unui alt Preludiu,Napocel,Gabriela Savitsky, androxxa, […]

  4. Mirela spune:

    Stii ce imi place aici cel mai mult? Ca aduci muzici bune, unele noi pentru mine si foarte linistitoare, in agitata atmosfera a zilei, a orasului.Un sincer multumesc! 🙂

    • Flo spune:

      Muzicile de azi-noapte nu le-am adus eu, vinovatu-i Călin, cu care o să vă întâlniţi destul de des pe aici de acum încolo, pentru că l-am convins să îmi dea o mână de ajutor când voi fi plecat sau prea ocupat. 🙂

  5. […] Androxa, Colţul cu muzică, Gabi123, Imagini, Lili, Rokssana, Schtiel, Shayna, Teo Negură. 45.731283 21.235517 Share […]

  6. […] Luna, Colțul cu muzica Like this:LikeBe the first to like this […]

  7. Pishky spune:

    bine ai revenit printre bloggeri si bloguri :).. chiar nu merita sa lasi totul balta 🙂 Multa BAFTA! 🙂

  8. geanina spune:

    ciaoooo!!!bine ai revenit printe noi! desi intru in panica cand trebuie sa-mi tin respiratia m-am bucurat de recif:) o noapte faina!

    • Călin spune:

      ciaoooo! bine te-am regăsit! păi nu trebuie să îţi ţii respiraţia, ai tub de oxigen şi tot ce trebuie 🙂 . o noapte faină şi ţie!

  9. Shayna spune:

    🙂 Heeei, Calin! Uite si primul meu zambet pe ziua de azi! 🙂 M-am plimbat cu Florin mai devreme, acum am venit si la plimbarea cu tine. Ppffuuu… e tarziu, scriu prostioare. Noapte faina si linistita!

    • Călin spune:

      helău, helău! 🙂 dacă primul tău zîmbet pe ziua de azi vine pe la 0:30 de minute nici nu-i aşa de rău 🙂 . nu am văzut ce prostioare ai scris, mulţumesc că m-ai însoţit în plimbarea prin recif; o noapte faină şi liniştită să ai şi tu!

Dacă ai ceva de zis, aici e locul. Bălăriile nu se acceptă!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.