Matinale – 4

Posted: 23/10/2011 by Flo in matinale
Etichete:, , , , ,

Duminică ceţoasă peste Cluj; prietenă lipsă, pe motiv că-i plecată acasă până mâine; până şi colegul de apartament, ăl de obişnuieşte să mănânce tot ce am prin frigider, e plecat şi, ciudat, parcă-i simt lipsa; nu mai am nici chef de postări peste postări, cum am făcut ieri, aşa că azi ne-om mai întâlni de vreo două ori, iar de mâine încolo şi mai rar, că începe încă o săptămână de cursuri şi laboratoare, başca mi se întoarce şi prietena, ori nu se face să nu-i acord atenţie;  se anunţă încă o zi destul de gri, după nu ştiu câte la fel, iar zilele de soiul ăsta nu-s pe placul meu. Aşa că hai să încercăm să ne înveselim puţin. 😉

Un scoţian vine acasă într-o seară, având în buzunar o sticlă de whiskey. În întunericul de pe scări, se împiedică şi cade pe scări. Simte ceva ud pe picior.
– Sper că e sânge, mormăi el.

Într-o seară doi beţivi pe drum văd un călugăr. Îl bat bine, apoi îl urca pe un bloc şi-i dau drumu de pe acoperiş. Călugărul cade ca un bolovan, ajunge la pământ şi moare. Unul dintre beţivi zice către celălalt:
– Mă, ţi-am spus eu că nu zboară! Da tu…”Nu,că-i Batman!”

Ţucu-vă!

sursa: youtube (user – AndreasSU)

sursa: youtube (user – pddybrry)

Un zâmbet sper să le fi furat şi lor: luna pătrată, rokssana, geanina, mirela, cristi, meşterul manole, psi-words

Comentarii
  1. […] Colțu’ cu muzică, Teo, Luna, Like this:LikeBe the first to like this post. […]

  2. psi spune:

    eu vin pe seară ca să te salut. astăzi a fost zi de muzică, de citit, de relaxare, departe de blog… e şi mâine o zi, nu? 🙂

  3. Peter spune:

    Eu am urmat sfatul dat de Shyna (pe care-l citesc abia acum…) 😀
    Astăzi am stat puţin mai departe de maşina asta infernală numită calculator. Dar acum (pentru că n-aveam stare şi trebuia să-mi vizitez prietenii) n-am mai rezistat…

    • Şi io am ascultat-o şi am ieşit un picuţ în oraş, la o bere (două – trei) cu Călinul şi am şezut ca bătrânii la o poveste. Numa bine, pe când am ieşit şi noi din pub afară era vreme faină 🙂 .

  4. Mirela spune:

    A, clujean de-al nostru! Între timp a ieşit şi soarele la Cluj şi deja…se cam face seară…Toamna asta…
    Bună muzică, la ţanc a venit, mulţumesc! Mă uit şi pe la alte muzici, că fiind ocupată cu multe, n-am timp destul de blog, n-am prea avut timp să trec, dar unde-i muzică bună şi prieteni de-ai lui Călin, vin şi eu! 😉
    O seară plăcută! Te trec în Profiteroll, îi spun aşa pentru că numai prieteni am în Blogroll! 😉

    • Bună înc-o dată! Dar de la un maramureşean, nu de la un clujean cu acte-n regulă 🙂 ; prieten de-al lui Călin sunt, ne ştim de-acum de vreo 4 ani buni, poate chiar 5, nici nu mai ştiu exact. Unde se mănâncă profiterol bun în Clujul ăsta? Io am mâncat unul de milioane la Olympos parcă; îs un pofticios şi jumătate, n-am ce-i face 🙂 . Muzică bună cred că se găseşte destulă pe-aci şi s-a mai găsi, chiar dacă nu aşa des cum v-a obişnuit Călin, că nu îmi permit facultăţile (da nu despre alea mintale-i vorba). O seară faină să aveţi!

  5. geanina spune:

    vrei sa zici ca iubita nu e lanaga tine! prietena suna asa…a colegul de-ti mananca din frigider tot:))) . eu sunt adepta zilelor moharate, le consider un bun prilej de „apropiere”, daca intelegi! pe tine te inteleg…doar tu si frigiderul!!!!:) o zi faina iti doresc…

    • Prietenă sau iubită, nu văd care ar fi marea diferenţă, că îi una şi aceeaşi persoană 🙂 ; ăl de face pe termita prin frigider e altceva 😉 . Or fi bune zilele mohorâte pentru „apropieri”, da io cu ce sfântul să mă „apropii”? Cu frigiderul, cu cămara??? 🙂 . O zi faină şi ţie!

      • geanina spune:

        pai tocmai asta iti spuneam…ca nu e…prietena iti pot fi eu….iubita ai deja….:))) greu ca baietii astia….

        • Hăndrălăul ăla să-mi fie…prietenă??? Tulai, Doamne feri!!!! Bine, dacă aşa vrei, atunci îi zicem iubită, nu prietenă, da numa pentru că-s îngăduitor în seara asta 😉 . Iar tu ai putea să îmi fii şi amică, nu?

          • geanina spune:

            amica sau doar o simpla cunostinta dar prietena cred ca suna mai frumos si inseamna mai mult decat amica dar mai putin decat iubita! ma rog e complicat…zii cum vrei, si cum iti place!:)

          • Complicată limba asta românească, cuvinte cu mai multe sensuri, cuvinte diferite care desemnează acelaşi sau aproape acelaşi lucru 🙂

  6. anastasia spune:

    🙂 bună dimineaţa!
    şi-aici e gri şi frig!
    ca să-ţi răspund în temă:
    – Nu pot să înţeleg de ce am fost adus la poliţie! exclamă un beţiv, plin de indigare.
    – Pentru băutură! îi răspunde ofiţerul de serviciu.
    – Păi, de ce nu zici aşa? Adu-mi un coniac!
    o zi faină!

    • Bună dimineaţa! Nu mă încălzeşte defel că-i frig şi la alţii, m-aş bucura mai degrabă dacă ar fi cald şi soare 🙂 . Fain bancul, da nu-i cam devreme pentru un coniac?
      O zi faină şi mai caldă şi dumneavoastră!

  7. Shayna spune:

    Normal ca nu ma supar daca-i muzica, numai ca astazi nu voi mai putea fi pe aici un timp.. dar o sa vad eu mai tarziu ce ai postat. 🙂 Sa ai o duminica frumoasa!

  8. Shayna spune:

    Buna dimineata! Ei, zilele astea gri cu cer plumburiu si ploaie marunta sunt fix pe placul meu. 🙂 Da, am zambit citind bancurile, dar mai ales cand am vazut prima piesa care imi place foarte mult. Sa ai o duminica linistita, mai odihneste-te, lasa postarile…Ti-am mai spus asta si ieri dar tu nu, tu „Batman, Batman…” 😛

    • Neaţa! Nici o duminică prea liniştită nu-i bună, că amorţesc, aşa că trebuie musai să fac ceva; pe lângă asta, mai îi şi vremea asta care-ţi place ţie, da mie nu îmi place de nici o culoare. Hmmm…oare pe cine să indispun făcându-i o vizită??? Cred că am găsit, da asta mai pe după-amiază 🙂 . Azi îs mai cuminte, nu oi avea decât trei postări, iar de mâine cred că numa câte două. Încet-încet mă dau pe brazdă; şi nu-mi zi că te superi că mai aduc pe la prânz ceva muzică aici, că nu cred 😉

Lasă un răspuns la Shayna Anulează răspunsul

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.