După zece mii de ani
Şi după zece mii de ani,
se plimba-o fată sub castani,
desigur, zveltă, bălăioară,
cu ochi albaştri, diafani;
şi iată, iar e primăvară.
Sunt zori de vrajă şi lumini,
la tinereţea mea-n grădini,
e fraged totu-n roua rece,
cărări, boschete, arbori, crini,
şi tot ce nu se poate trece.
Mesteceni albi, legănători,
doi ochi în gingaşe candori,
da, e chiar ea, şi-aceeaşi luncă
unde-o iubii de-atâtea ori.
…Şi tot ce-a fost există încă.
Pär Lagerkvist
sursa: youtube (user – meerkatata)




































